|
|
inapoi |
|
Urmaşii Imperiului Roman, moldo-valahii ajung sub greco-slavi la sfârşitul primului mileniu, apoi cinci secole sub turco-fanarioţii de la Constantinopol. In Transilvania eliberată de turci, românii se unesc cu Roma. In sfera de interese, Constantinopol/ Moscova şi Roma, Şcoala Ardeleană redescoperă latinitatea şi iniţiază programul de emancipare naţională, boierimea moldo-valaha înclină spre ruşi, fanarioţii propagă stilul bizantin. Occidentul este constant de partea valahilor. La Paris se pun bazele Unirii, la Berlin a Vechiului Regat şi la Trianon a reîntregirii neamului. România Mare, stat tampon între fascism şi ortodoxo-comunism, n-a rezistat, pentru că reorientarea spirituală de la Constantinopol/ Moscova spre Roman a fost boicotată. După 1944, românii ajung sub ruşi, care-i despart în două state ortodoxo-comuniste izolate de Roma de o Cortină de Fier. 1989 Moscova renunţă la dictatura marxist-leninistă, la „Lagărul socialist” şi statele române redevin suverane, dar la conducere rămân elitele comuniste şi reorientarea religioasă spre occident este tărăgănată cu un alibi postmarxist laicist de tranziţie. Biserica greco-catolică nu mai e în afara legii, dar două mii de biserici reorientate cu baioneta de comunişti de la Roma spre Moscova rămân tot ortodoxe. Papa Ioan Paul II vine la Bucureşti, se adresează tuturor românilor şi îi repune pe harta Europei. România va fi integrat în UE. Reunificarea cu Moldova va avea loc în viitor. Eşecul României Mari este prilej de dezbateri, dar ca în perioada antebelică, duplicitatea moldo-valahă dă tonul. Iniţiatoarea renaşterii naţionale, Biserica Unită – 2004 s-a sărbătorit 250 de ani de scoală românească la Blaj – e marginalizată. Toţi românii l-au întimpinat cu căldură pe Ioan Paul II, dar elita postcomunistă sabotează reorientarea duhovnicească de la Moscova spre Roma şi se folosesc în legăturile lor cu vestul, de aceleaşi curente politice şi culturale falimentare, de aceiaşi intermediari ineficienţi, care au dus deja la un dezastru. Chiar şi noul Partid România Mare, care şi-a propus depăşirea capcanelor trecutului „prin noi înşine” şi a avut o ascensiune pe măsură, s-a adaptat volens nolens mediocrităţii generalizată în tranziţie, vechilor curente, intermediarilor tradiţionali şi a recăzut - fără opţiunea clară pentru Roma - în rândul secund pe scena politică. Aderarea la Europa presupune aplicarea în practică a „acquis”-ului UE, a codului canonic romano-catolic actualizat şi modernizat, de 81.000 de pagini. Acum, după eşecul din sec. 19-20 a „formelor fără fond” occidentale, în sec. 21 se va implementa „fondul fără formă” - acquis-ul comunitar la moldo-valahi -, ca un stadiu intermediar reîntregirii şi integrări de durată, autentice şi religioase a României Mari în Europa, în civilizaţia Romei.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
|
|
|
|