|
|
inapoi |
|
Deschiderea ecumenica cu ocazia vizitei Sfântului Parinte Ioan Paul II in România. Cu acest titlul, Mons. dr.dr. Octavian Bârlea prezinta in „Perspective“, anul XXIV, nr. 73, München 2000, 321 p., preliminariile, „Din trecutul Bisericii Românesti de la unire pina astazi“, „Sosirea Sfântului Parinte Papa Ioan Paul II in Bucuresti pentru 7-9 Maiu 1999“, discursurile Papei, Presedintelui si Preafericitului. Pe linga caracterul documentar, miezul lucrarii este de exceptie si deschide intr-adevar noi perspective. Dupa decenii de studii, autorul trece in revista intreaga sa opera, istoria integrarii românilor in lumea occidentala.
Integrarea Transilvaniei in Imperiul occidental, dupa respingerea turcilor, facea necesara si o noua definire a statutului „oaspetilor tolerati“ valahi. Dupa discutii cu parintii iezuiti episcopii Teofil si Atanasie Anghel fac Unirea cu Roma dupa modelul Conciliului de la Florenta, 1439. Imparatul Leopold I saluta Unirea dar intra in conflict cu magnatii maghiari, care-i voiau pe româna fara drepturi, simpli iobagi. Atanasie devine „Episcop al natiunii române“ dar se confrunta cu Jus Canonicum la Viena. Este valabila sfintirea lui la Bucuresti? Are el nevoie de asistenta iezuita? Intrebari si din partea maghiarilor, care tulbura apele.
Imediat dupa Atanasie, episcopul romano-catolic de Alba Iulia ii cere episcopul valah Ioan Giurgiu de Patak supunere. Dupa respingera pretentiei si cinci ani de conversatii intre Viena si Roma, el vine la Simbata de Jos unde si moare dupa citiva ani, suficienti insa pentru a constata divergente intre uniti si ortodocsi in Fragarasi si Brasov. Il urmeaza, instalat la Fagarasi, episcopul Inocentiu Micu Klein, care lupta cu Dieta pentru drepturi, dar Maria Terezia are nevoie de maghiari pentru a-si apara Imperiul, iar sirbii il trimit pe Visarion Sarai sa-i readuca pe valahi la „legea veche“, iobagi fara drepturi. Esecul lui Micu Klein da apa la moara sirbilor, miscare care culmineaza cu calugarul Sofronie din Cioara. Transilvania ramasa fara trupe (austriecii luptau in Prusiei) ajunge in mâna rebelilor, pina cind Viena il trimte pe generalul Adolf von Buccow sa faca ordine. Cine-i unit si cine-i ortodox?
Valahii n-aveau scoala sub turci si maghiari, de aceea inca de la inceputurile Unirii s-a constatat ca era nevoie de români culti. Asa a aparut Scoala Ardeleana cu valahi pregatiti la Roma, Viena, Blaj, Cluj etc. Ei formulau drepturile „natiunii“ si pentru moldo-valahi, care sub Sultan si Patriarhul grec n-aveau scoali. Episcopii Atanasie Rednic si Grigore Maior au luptat si ei pentru „intoarcerea la vechia unire“, dar guvernatorul Samuil Brukenthal, luteran si fancmason, era ajutat de calvini si de „greci“ in marginalizarea emanciparii românilor.
Corifeii Scolii Ardelene, calugarii orientali Samuil Micu Klain, Gheorghe Sincai si Petru Maior au depasit prin opera lor Unirea, ei fiind primi invatati ai intregii „natiuni“. Dar in acest moment de rascruce Josif II alege episcop nu calugar ci din clerului de mir. Astfel s-a schimbat sub Ioan Bob si Ioan Lemeni linia nationala a Scolii Ardelene. Ambi acceptau linia maghiara si intra in conflict cu Timoteiu Cipariu si Simion Barnutiu, conducatorul Revolutiei din 1848. Episcopul Lemeni este suspendat si pe Câmpia Libertatii se pune problema libertati si unirii, dar... se creeaza 1855 Mitropolia Unita si 1864 cea Ortodoxa. Pentru refacerea unitatii luptau in continuare dr. Vasile Lucaciu si Marius Theodorin Caranda.
Aceste date sunt preluate din „cuprinsul“ exhausiv al cartii, 11 p.. De aceea surprinde faptul ca perioada interbelica ca si cea a dictaturii sunt aproape inexistente. Nu se mai reiau neintelegerilor binecunoscute dintre frati, legate de originea latina, cultura bizantina, laicismul francez, de Concordatul cu Roma, de Biserica nationala, majoritara etc., care au sapat groapa „României Mari“. Acelasi lucru este valabil pentru pierderea temporara a nordului Transilvaniei, de durata a Bucovinei, Basarabiei si persecutarea unitilor. Se mentioneaza fugar ca persecutiile si inchisorile „cu motive religioase pentru unii, cu motive politice de dreapta pentru altii“ cuprind „intreaga gama a durerilor de pe pamântul românesc“.
Aspirind spre „Spre inaltimi“, dupa cele trei zile care au zguduit constiintele românilor, „avem desigur inalta datorie de a realiza unirea religioasa pretutindeni, atit in sferele inalte ale poporului român, cât si in intreg poporul. Unirea religioasa trebuie sa devina norma de viata pentru intreg poporul român. Ea trebuie vestita acola unde portile ne sunt deschise, sau pe cale de a ni se deschide.“ Urmas al Scolii Ardelene, autorul sugereaza ca cei care vor ocupa functia de Mitropoliti ai Ardealului, sa aibe locul al doilea, dupa Patriarch.
Va fi nevoie de timp pentru ca invataturile, semanate de Sfintul Parinte Ioan Paul II la Bucuresti, insotite si de sprijinul celor din jur, sa devina accesibile conducatorilor si poporului. Pina atunci „Unde ne sunt mostenitorii?“ Misionar din partea Vaticanului pentru românii din Germania, Austria, USA., fondator al Societatii Academice Române, a Academiei Româno-Americane, Mons. Bârlea cunoaste „Criza Româneasca de astazi“ si insista ca „Guvernul Român si Presedentia României sa poarte grija sa nu fim pe calea desfiintarii poporului român (cum planuia pentru poporul german Henry Morgenthau, consilier al guvernului SUA), cum se pare ca mergeau lucrurile sub regimul comunist, ci spre folosul comunitatii românesti si a celor din jurul nostru.“ O carte remarcabila, din toate punctele de vedere, ca toate „Perspectivele“ din München. Pe cind si in librariile din Bucuresti?
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
|
|
|
|