Viorel ROMAN
Românii de la Razboiul Rece la Razboiul Cenusiu 2004-10-30
inapoi
Românii de la Razboiul Rece la cel Cenusiu _____________________________________________________ Aşa cum Războiul Rece, între Lagărul comunisto-ortodox şi Lumea liberă capitalistă, a fost în fond un conflict între creştinii orientali şi cei occidentali, tot aşa şi Războiul imposibil de definit, alb sau negru (?), de acea Cenuşiu, început la 11. sept. 2001 de organizaţia teroristă islamică Al Qaida în Washington şi New York, e tot un război religios. Combatanţii sunt legitimaţi de un crez profund şi un model de societate pe care vor sa-l impună lumii. Conflictele sunt de lungă durată. Comunisto-ortodocşi slavi şi români construiau raiul pe pământ prin desfiinţarea proprietăţii private şi a exploatării omului de către om. Imperialiştii anglo-franco-americani catolici şi protestanţi pragmatici propagă drepturile fundamentale ale omului la proprietate, libertate de expresie şi mişcare. Al Qaida refuză inferioritatea militară, social-economică islamică faţă de occidentali şi profund convinşi de superioritatea modului lor de viaţă declară război, terorizează vestul. In Războiul Rece, Alianţa Nordatlantică şi Pactul de la Varşovia se confruntau cu armate regulate şi cu un arsenal nuclear impresionant, dar exista un echilibru simetric al ameninţării, al primejdiei reciproce. Iar în caz de criză, cum a fost cea din Berlin, din Cuba etc. s-au găsit întotdeauna forme raţionale de aplanare. In Războiul Cenuşiu, toate fronturile şi regulile cunoscute au dispărut în ceaţă. Nu mai există Zidul Berlinului, graniţa minată, sârma ghimpată şi patrulele cu câini, care-i făceau inconfundabili pe adversari. Au dispărut armatele cu drapele vizibile, echilibrul de forţe, întâlnirile la nivel înalt cu acordurile de dezarmare şi consensul creştin al valorii vieţii. Nici statele „iresponsabile”, după ocuparea Afganistanului şi a Irakului, nu mai pot fi localizate. Doar Al Qaida, ca şi şeful Ossama Ben Laden, de nedibuit, face victime în America, Spania etc. In aceste condiţii de război asimetric, S.U.A. au declarat că „cine nu e cu noi e împotriva noastră” şi îşi i-au libertatea să acţioneze pe faţă sau în ascuns în întreaga lume, pe o perioadă nedeterminată. Această „Doctrină Bush” are tradiţii. Predecesorul sau Thomas Jefferson îi scria lui John Adams: „Noi avem misiunea de a fi zid împotriva ignoranţei şi a barbariei.” Iar după senatorul Albert Beveridge: „Dumnezeu nu a pregătit o mie de ani poporul anglosaxon.. pentru a se contempla. El ne-a creat ca stăpâni ai lumi în care haosul se răspândeşte. El ne-a învăţat să guvernăm, pentru a putea stăpâni cu bunătate popoarele senile sau sălbatice.” Caracteristic tuturor războaielor religioase e lipsa de comunicare şi caracterul oarecum abstract al inamicului. Occidentul nu s-a confruntat oficial niciodată cu ortodocşi sau cu evrei marxişti, ci numai cu comunişti. Acum lupta se duce împotriva terorismului, nu a islamului. Raţiunea acestui mod de abordare e determinată de faptul că în lumea totalitară ortodoxo-comunistă şi islamică, democraţia e repudiată, în schimb în societatea deschisă apuseană, comunişti şi islamicii au avut şi au toate drepturile. Pentru a face faţă primejdiei şi pe frontul intern a avut loc, în S.U.A., în anii 50, „vânătoarea de vrăjitoare” comuniste, iar in Europa occidentală lupta politică cu Partidele Comuniste din Franţa, Spania etc., iar azi America de Nord şi tarile vizate de terorişti, îşi pun din nou la punct un „homeland-defense”. Comuniştii românii au făcut parte din Comintern, Cominform, CAER, Pactul de la Varşovia şi au luat parte la Războiul Rece alături de URSS. Acum ei participă alături de foşti duşmani de clasă, de capitalişti, în Războiul Cenuşiu. Schimbarea frontului de la cel antiimperialist, la cel împotriva terorismului s-a făcut brusc, ca şi întoarcerea armelor de la est spre vest, după 23 august 1944. Nepregătiţi să între în dialog cu Roma, pentru armonizarea normelor şi valorilor româno-ortodoxe cu cele ale UE, condiţie elementară pentru a face o casă, piaţă comună durabilă şi necunoscînd sau neacceptînd Acquis-ul, că dreptul comunitar este forma laică a codului canonic romano-catolic, românii sunt în derivă de 15 ani şi caută stratageme de a nu rămâne la periferia Europei. Dacă, sau cum va avea loc integrarea lor în UE, când productivitatea muncii le garantează salariaţilor şi pensionarilor numai o cincime din venitul din vest, nu ştie încă nimeni. Cert e însă că refuzul României de a face front comun cu UE, Franţa şi Germania în conflictul din Orientul Apropiat, nu-i de bun augur nici pentru uni, nici pentru alţii. Desigur româno-ortodocşii nu fac parte din lumea creştinilor romano-catolici sau protestanţi numai pentru că au trimis 700 de soldaţii în Irak. Participarea României şi ca membră NATO, alături de SUA în războiul împotriva terorismului, sugerează o apartenenţă occidentală oportunistă. Reamintindu-ne de schimbările de fronturi de la al doilea război mondial încoace, e foarte probabil că avem de a face numai cu o manevra mai mult sau mai puţin dibace de excamontarea fondului problemei, ceea ce în strategia noului conflict difuz şi asimetric, e la ordinea zilei. Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen