Viorel ROMAN

Interviu la Radio Timisoara 1994

2016-08-26

VIOREL ROMAN 1994

Vasile Bogdan, Radio Timisoara si TVR Timisoara, octombrie 1994: Bun găsit stimaţi ascultători la o nouă ediţie a Radioprogramului nostru de weekend /. Astăzi vă propun să cunoaşteţi un om, un om deosebit de interesant, vine de departe dar este mereu aici acasă. Deci audiţie plăcută.

Dar înainte de a intra în dialog cu dumnealui eu doresc să îi ofer o surpriză, sper să fie un moment plăcut şi pentru dumneavoastră.

(Doină interpretată la taragot de Luţă Ioviţă).

Vă citesc emoţia în priviri, mă bucur, cred că a fost o surpriză pentru dumneavoastră domnule Viorel Roman. Iată-vă din nou acasă şi nu întâmplător, sigur, Timişoara este casa dumneavoastră, dar faptul că aici, pe strada Cluj, în acest studio, aţi trăit ani mulţi�

Viorel Roman: Da, era în anii �60, �68-�69, erau ani liberi, era o atmosferă plăcută în România, anii �80 au fost cu totul altceva, eu nu am fost atunci aici. Îmi aduc aminte cu mare plăcere şi de anii pe care i-am petrecut aici în anii�60 şi mai ales de prima emisiune din 1989, din decembrie, când, cu foştii mei colegi, am reuşit, într-o Timişoară încă plină de tensiune şi de focuri de armă, să ne adresăm ascultătorilor.

Ascultăm muzica în interpretarea lui Luţă Ioviţă şi mi-am reamintit de o butadă, aşa trebuie înţeleasă de ascultătorii noştri, că în perioada anterioară a radioului, în care aţi şi lucrat la Radio Timişoara, era „Radio Torogoată�, pentru că tot ascultăm minunatul targot al lui Luţă Ioviţă.

Poate că cei are trăiesc aici sunt puţin asfixiaţi de cultura şi de temperamentul lui Luţă Ioviţă şi al torogoatei, dar eu, care stau de peste 20 de ani în Occident, l-am redescoperit. Instrumentul acesta şi cultura bănăţeană nu e o cultură uşor de înţeles. În primul rând că toată cultura românească este încă de nepriceput, aş putea spune. Eu plec de la premiza că istoria românilor încă nu s-a scris, ce s-a făcut până acum a fost un inventar a ceea ce au făcut ei, dar esenţa culturii româneşti de limes, tradiţiile imperiale ale legiunilor pierdute care aici au rezistat în faţa tuturor răutăţilor, cum spunea cronicarul, eu le găsesc în această torogoată care are o măreţie a unei culturi pe care merită să o redescoperim.

Are chiar solemnitate. Dar pentru că începuserăm discuţia de la taragot, haideţi, poate, pentru că dumneavoastră sunteţi şi autor de cărţi, vom vorbi puţin mai târziu despre ele, să definim acest spaţiu bănăţean, care este cu totul aparte, nu o spun în sensul că s-ar dori autonom sau ceva de genul acesta, dar are o personalitate foarte pregnantă în spaţiul spiritual românesc.

Eu aş zice că toate spiritualitatea românească este ceva aparte fiindcă în primul rând românii sunt singurii din urmaşii Imperiului Roman care au, în chiar denumirea lor de popor, cuvântul Roma. Uite, italienii se numesc după o denumire geografică, francezii după un cuvânt germanic străin, catalanii şi aşa mai departe. Românii sunt singurii, după părerea mea, care au păstrat tradiţiile romane într-o formă suspect de intactă, şi asta îi face atât de dificil de înţeles pentru cei care trăiesc în actualul Imperiu Roman, adică în Piaţa Comună, sau în Europa, cum se vorbeşte în România. Şi ceilalţi, ceilalţi ar fi cei care au venit mai târziu. Asta îi face pe români să aibă ceva cu totul aparte, care începe în Banat, se continuă cu Oltenia şi se termină cu Valul lui Traian în sudul Basarabiei. În acelaşi timp Transilvania ca atare este un bastion al unei culturi romane încă nedescoperite. Din păcate s-a neglijat aspectul acesta că în antichitate erau trei lumi, cum avem şi astăzi trei lumi, era Imperiul, era Limesul şi erau barbarii. Astăzi numim Lumea întâi, Lumea a doua, Lumea a treia. Ei bine, Imperiu se reface în mod constant, barbarii sunt în permanenţă în căutare de soluţii, dar lumea limesului s-a pierdut din vedere. Limesul e mai autentic roman decât Roma de astăzi, pentru că aici legiunile s-au încrustat în teritoriu, în pământul acesta pe care nu l-au mai părăsit. Când s-a prăbuşit Imperiul Roman cele 70 sau 100 de legiuni câte avea Imperiul s-au dizolvat iar barbarii puteau să facă ce voiau, la limes nu. Astfel se explică că avem în Banat, în Oltenia, în Moldova, în Transilvania culturi de o rezistenţă şi de o intensitate complet necunoscute. Ei bine, asta mi se pare la ora actuală a fi un curent de redescoperire şi de revalorificare a spiritualităţii româneşti.

Şi spiritualitatea bănăţeană în acest context?

Spiritualitatea bănăţeană o găsim în măreţia şi demnitatea lui Luţă Ioviţă, pe care am avut plăcerea să-l văd personal, la 1 Mai, în anii �50, copil fiind, la Pădurea Verde, cu ţăranii lângă el, care beau bere şi se uitau atent şi la un moment dat intrau într-un fel de extaz aproape, scoteau suta de lei, o scuipau şi i-o lipeau de frunte. El aproape îmbrăcat în aceste sute de lei, care se lipeau după aceea şi pe haine, celebra o demnitate şi o disciplină şi o măreţie şi o solemnitate care nu o găsim la alte neamuri. E un fenomen straniu, fie românul cât de sărac, are o demnitate care îi înlemneşte pe ceilalţi, are o creativitate care îi pune pe ceilalţi pe gânduri, are o rigurozitate care îl deosebeşte de absolut toţi. Astfel că nu este întâmplător că anul acesta, de exemplu, am participat la două mari simpozioane privind spiritualitatea românească, cea din interior şi cea din exterior, la Sinaia şi la Herculane, săptămâna trecută. La ambele a venit preşedintele României şi jumătate din cabinet, ceea ce dovedeşte să există o dorinţă de a începe o redefinire a ceea ce este românul şi a ceea ce este spiritualitatea, şi ce poate ea oferi lumii. Încă, după părerea mea, nu s-a definit prea bine acest lucru. Eu trăind aşa de mult în Occident pot să spun că există şi de partea cealaltă o mare nevoie de România, ceea ce cei din ţară nu sesizează. Există o creativitate a românului, un spirit practic, o sococeală care ne aduce aminte de vechea disciplină romană. Sunt tradiţii romane. Fiecare român, chiar german, sau evreu, sau de altă naţionalitate care vine în imperiu după ce a stat o perioadă la limes are un sentiment de superioritate, are o posibilitate de adaptare care e aproape suspectă. Cum reuşesc românii în Occident într-o perioadă atât de scurtă să facă faţă necesităţilor cotidiene la care mulţi de acolo nu sunt în stare? Cum este posibil ca un Brâncuşi să le facă occidentalilor sculptura secolului acesta? De unde vine Coandă ca să spună cum să zboare avioanele? De unde vine Ionescu să arate absurdul acestui sfârşit de secol? Nu vreau să continui cu exemplele, dar spiritualitatea românească şi capacitatea unică de conservare a unor elemente care s-au pierdut în decurs de 2.000 de ani în imperiu le regăsim aici.

Este foarte interesant şi acest conglomerat etnic al Banatului. Eu mă refer, mă scuzaţi, mai mult la Banat pentru că şi de aici, cred eu, poate porni o lecţie, atât pentri noi, românii din România, cât şi pentru occidentali, în modul acesta de a înţelege.

Formula de convieţuire care s-a cristalizat în Banat este fără îndoială model pentru Europa, dar să nu uităm că pe aici treceau limesurile romane. La limes cultura este mai intensă decât în imperiu. În imperiu, prin liniştea şi prin stabilitatea şi prin monotonia vieţii nu avem o efervescenţă creativă prea mare. Lumea barbară, de asemeni, există nesiguranţă, există o permanentă căutare disperată de tot ce vrei, şi de cultură şi de lucruri materiale. La limes avem un creuzet în care aceste două se întrepătrund. Iar felul cum ele se echilibrează aici este într-adevăr un model pentru imperiu. Nu întâmplător întotdeauna la limes s-au creat valorile care au dus sau au impulsionat imperiul. Să nu luăm decât ultimul limes al imperiului, America, Statele Unite ale Americii. A fost ultima graniţă a imperiului european. Ce a ajuns America? Ceea ce a fost o perioadă chiar centru imperial, acum este în prag de decădere. Urmează o perioadă de normalizare, se mută din nou centrul puterii mondiale unde îi este locul, la Roma, în Europa, dar nu trebuie să uităm ce impulsuri a dat America Europei.

Staţi o clipă că aţi introdus în discuţie un lucru care pe mine personal mă interesează: cum adică se mută centrul de putere al lumii la Roma, înapoi?

Evident, centrul mondial al puterii este Europa, este Roma, folosesc acest nume ca să fie aşa, o formă uşor de urmărit pentru români. Ei au expandat acest imperiu european, imperiul roman, a fost Sfântul Imperiu Roman de naţionalitate germană, după aceea mai multe imperii, iar în secolul trecut, la sfârşit, în perioada imperialistă, imperiul şi-a extins graniţele ajungând astăzi să domine întreaga lume. La ora actuală nu mişcă nimic în lume fără imperiul occidental. Sateliţii, vapoarele, agenţii comerciali secreţi, diplomatici, tot ce vreţi, controlează întreaga lume. Nu se mişcă nimic pe planeta asta fără acordul, fără influenţa, fără dorinţa Imperiului occidental. America a fost o graniţă a acestui imperiu. După exterminarea populaţiei băştinaşe, populaţia care a înlocuit-o, europenii aceştia, au creat o graniţă acolo, o frontieră, un limes. Ei, acest limes s-a dezvoltat şi, prin convulsiile europene din secolele acesta a ajuns să aibă o putere deosebită, 40 de ani. Dar asta nu înseamnă că America e mai mult decât o periferie, un limes al Europei. Nu trebuie luată America în serios mai mult decât trebuie luată Japonia, care este o limită a Europei în Asia. Asia este la ora actuală în primejdie de a fi colonizată, de a fi europenizată prin mai multe puncte de debarcare a culturii europene. Prima este Japonia, Coreea de Sud, Taiwanul, pe urmă Hong Kong-ul până la Singapore, acestea sunt punctele de debarcare ale culturii eurpene în Asia. Punctul de debarcare a culturii europene în America s-a transformat într-un focar de cultură el însuşi, America. Dar de la 1989 până astăzi, atât America cât şi fosta URSS au renunţat să mai fie un model pentru lume şi astăzi modelul pentru dezvoltarea umanităţii este din nou Roma, este din nou Imperiul Roman European. Asta o simt mai mult românii decât oricine, de aceea ei se îndreaptă spre Europa şi nu spre Rusia, şi nu spre America.

Dar vom avea vreo şansă?

Nici nu se pune problema. Nu numai că există şanse, există şi necesitatea de ambele părţi, atât imperiul european cât şi Roma au nevoie de România, cât şi românii au nevoie de Europa.

Principial, vorbind cu Viorel Roman, autor a o groază de cărţi, consilier academic la Universitatea din Bremen, trebuia să le spun toate acestea încă de la început, mă scuzaţi că le spun abia acum, dar oricum le-aş fi spus până la finalul emisiunii, acestea sunt lucruri teorectice, cu care dumneavoastră sunteţi familiarizat, sunt tendinţe probabil de lungă bătaie, dar ce ne facem noi acum care încă ne uităm la cer şi aşteptăm să vină americanii?

E o falsă problemă şi aşteptare. Tot aşa cum în 1945, 1946 cred, era expresia „Vin americanii�, care era o fantomă. Americanii nu au ce căuta aici, ei trebuie să-şi rezolve problemele la ei, problema lor este în America Latină, acolo trebuie să acţioneze ei, sau în spaţiul Pacific, sau ei au misiunea, împreună cu japonezii, coreenii de sud, taiwanezii să expandeze în Asia, de a ridica Asia. În luna (lumea?) asta nu este alt partener de discuţie pentru România decât Europa. Faptul că la români există o tendinţă de a divaga, de a căuta paleative la o situaţie fără ieşire, după părerea mea, e de înţeles o perioadă de 45 de ani de zile de derutare, pentru că aceşti 45 de ani au fost un efort formidabil de dezvoltare a românilor şi a României.

S-a cheltuit foarte multă energie şi a ieşit un elefănţel tare mic.

Nu sunt de aceeaşi părere. Eu sunt de părere că indicatorii de dezvoltare ai ultimilor 45 de ani vor intra în istoria românilor ca o perioadă foarte mare, pentru că, să nu uităm, în perioada asta a fost ruptă şira spinării a vechiului oraş parazitar, a fost adusă la oraş o populaţie românească de dimensiunile a 5 milioane, care au fost toţi educaţi, care au fost toţi în măsură să-şi construiască case, să aibă un copil la şcoală, să aibă un dispensar sanitar după colţ. Pentru cei care au făcut acest proces poate că este foarte dureros, dar pentru cei care privim din afară este un proces necesar, meritoriu. Dictatura de dezvoltare, din păcate astăzi este considerată ca ceva negativ, cum aud la dumneavoastră, dar din perspectiva mea şi a celor care trăim în Occident, este un lucru extraordinar de pozitiv.

Eu nu spuneam că este un lucru negativ, nu negam acest lucru ci spuneam că totuşi a fost un efort atât de mare pe toate planurile şi a ieşit totuşi un produs relativ�, care de pildă nu intră în buzunarul meu, eu nu trăiesc la nivelul pe care l-aş fi dorit, şi l-aş fi şi meritat, poate, pentru că l-am făcut, să trăiesc cum se trăieşte în Occident.

Dumneavoastră şi cei care trăiţi la ora actuală în România, nu trăiţi ca în Occident nu din cauza că dictatura de dezvoltare nu a fost eficientă, ci din cauză că această dictatură a uitat ultima verigă, totul a făcut bine, până la un punct care a fost determinant la care a eşuat total: integrarea în acest imperiu occidental, refuzul fostului dictator de a lua contactul cu Occidentul şi a trata cu el l-a dus pe el şi pe soţia sa la moarte, ceea ce este un fenomen tragic în sine, şi toată populaţia României din nou în izolare. Nu trebuie să uitaţi că în ultimii cinci ani sunteţi de două ori mai izolaţi decât în trecut. Nivelul de trai a scăzut la jumătate, nivelul legăturilor economice cu Occidentul a scăzut la jumătate, asta şi din faptul că astăzi se continuă vechea politică, că ceea ce făcea vechiul regim se continuă azi cu metode şi mai grave. Aşa că dacă vreţi să trăiţi ca în Occident, nu aveţi decât o singură soluţie, de a vă integra în structurile occidentale, introduceţi legi occidentale în România şi veţi fi occidentali. În momentul când refuzaţi toate legile din Occident şi vreţi să intraţi în Occident faceţi o greşeală elementară. Eu nu mă pot arunca într-un bazin să înot şi declar la început că nu vreau să mă ud, asta se practică, din păcate, la ora actuală în România. Dialogul cu Roma şi cu Occidentul a scăzut la jumătate, se încearcă paliativele cele mai lipsite de perspectivă. Aşa că în afară de dialog şi de integrare nu este altă perspectivă. Eu zic mai departe, în momentul în care nu are loc acest dialog, în momentul în care nu va avea loc integrarea astăzi, chiar dacă înlocuim, în sensul că românii nu vor mai fi atât de numeroşi ca astăzi, populaţia României scade, ei vor fi şi mai săraci decât astăzi, aşa că este o prioritate nr. 1 a României de a se integra împreună cu Roma şi cu Occidentul în mod rapid, cum o fac şi alte neamuri.

Văd că repetaţi acest cuvânt Roma. De ce?

Roma este templul spiritual al lumii occidentale. Papa de la Roma, sau Sfântul Scaun, este păstrătorul tradiţiilor romane, în sensul cel mai uşor de înţeles, şi de fapt cel mai autentic. Toţi cei care sunt orientaţi spre Roma, sau au Roma ca centru, nu e vorba numai de romano-catolici, nu e vorba de protestanţi, nu e vorba de evrei. Să luăm exemplul cel mai la îndemnână, evreii lucrează la ora actuală în misiunea Romei în lumea islamică cu un succes şi cu o deschidere din partea occidentală care este fără precedent. La ora actuală evreii sunt mai occidentali decât occidentalii în anumite domenii, şi nu trebuie să fie neapărat romano-catolici. De aceea românii când spun că trebuie să se îndrepte spre Roma nu înseamnă nici o secundă că trebuie să treacă la romano-catolicism, Doamne, fereşte, ei trebuie să rămână ortodocşi români, dar pentru a rămâne ortodocşi români demni în acest proces de dezvoltare trebuie să se orienteze spre Roma, asta este de o simplitate�

Deci spre o Romă simbolică, o capitală a spiritualităţii simbolică�

Exact.

Dar fiindcă aţi deschis discuţia, noi suntem ortodocşi, ei sunt catolici� Cum se poate face ca să existe o concordie între noi, pentru că, din păcate, noi suferim şi nu spun bazaconii acum, noi suntem priviţi de către fraţii noştri latini francezi ca nişte fraţi mai pârliţi, tot latini dar ortodocşi, o curiozitate, singura insulă ortodoxă într-un ocean catolic.

Asta nu este un dezavantaj. Ortodoxia a dat poporului român posibilitatea de dezvoltare în condiţii imposibile de trai. Ortodoxia este parte componentă a spiritualităţii româneşti imposibil de înlocuit. Problema se pune invers, cum putem ajuta ca ortodoxia să capete un nou statut în lume. Acest statut se poate obţine numai într-un singur fel, tratând cu Occidentul pe picior de egalitate, nu pe picior de subordonat, nu pe picior de rudă săracă din provincie. Mie mi-e greu să înţeleg de ce papa de la Roma nu a discutat încă cu patriarhul Teoctist şi cu preşedintele Ion Iliescu.

Deşi acesta a fost în preajma frontierelor României�

Asta este probabil numai din cauza că Prea Fericitul Teoctist nu l-a invitat la Bucureşti, pentru că Papa nu poate veni într-o comunitate religioasă în care şeful acestei comunităţi nu îl invită personal. Este o regulă elementară. Dar, vedeţi, el vrea să vină chiar la Sarajevo, a fost în toate ţările din jurul României afară de România. Să ştiţi că occidentalii sunt foarte sensibili la acest indicator, pentru ei în momentul în care văd că aici n-a venit Papa înseamnă că aici nu se pot investi bani, nu vin nici investiţiile.

Papa este, într-un fel, un garant şi în această direcţie�

Este un punct de referinţă al unui miliard de oameni, şi de 2.000 de ani. Şi astăzi, din nou, forţa imbatabilă a lumii, e infernal câtă putere are această Romă şi acest imperiu occidental.

Eu propun să punem virgulă, acum va urma un buletin de ştiri la ora 18, apoi o rubrică de publicitate, apoi ne vom reîntâlni, nu uitaţi, să discutăm mai departe aceste probleme foarte interesante domnule Viorel Roman.

(pauză)

Am început prima parte a radiopragramului nostru de weekend cu acorduri solemne interpretate la taragot, iată, a doua parte o începem cu acorduri solemne dintr-o frumoasă simfonie a lui Mozart. Domnule Viorel Roman aţi acceptat azi să fiţi alături de noi în cabina de emisie a postului de Radio Timişoara, veniţi de la Bremen, sunteţi consilier academic la Universitatea de acolo, aţi lansat o carte la Timişoara, o am în faţă, „Imperiul, evreii şi românii�, dar încheiaserăm cu virgulă prima parte a discuţiei noastre, să continuăm deci această problemă foarte interesantă raportul catolicism-ortodoxism, şi ne spuneaţi că pentru noi, românii, e foarte importantă Roma. Preşedintele Ion Iliescu, al României, a fost de două ori la Roma, s-a întâlnit cu Papa. Vorbeaţi de o posibilă invitaţie din partea Patriarhului către Papă, dar un demers cred că a şi început.

Da, şi a fost cu multă speranţă privit atât în ţară cât şi în străinătate. Adică vizita din 1992 în preajma alegerilor, a avut o importanţă foarte mare pentru destinul politic al domnului Ion Iliescu. Din păcate el nu este acompaniat de Prea Fericitul Teoctist, e o disonanţă pe care o plăteşte, din păcate, omul de pe stradă, pentru că trebuie să vă aduc aminte că la Paşti, la 1 aprilie anul acesta, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I a parcurs Drumul Crucii de la Roma împreună cu Papa, scriind cu acest prilej rugăciuni şi meditaţii care sunt un model şi pentru lumea occidentală. Adică e greu de înţeles de ce patriarhul grec vine la Roma, se roagă împreună cu Papa, îi scrie rugăciuni, fac împreună meditaţii, celebrează o unitate care dă persectivă universală grecilor, şi românii nu sunt în stare să semneze o scrisoare de venire a Papei aici. Să nu mergem mai departe, de ce să nu meargă şi patriarhul românilor, Prea Fericitul Teoctist la Roma, de ce să nu se roage şi el împreună cu Papa dacă vrea să îi scoată pe români din mizeria materială în care se afundă în fiecare zi? Această dihotomie dintre lumea spirituală sau cea greu de înţeles a Romei, a integrării în spaţiul universal, cel occcidental, şi aceste mici demersuri este o legătură foarte mare, şi, ca să mergem la ultima expresie a omului de pe stradă care spune: „Vrem în Europa�. Asta vrea românul de fapt, nu numai românii, toţi cei din România, şi nu numai că vor, ei au drept de şezut la Roma nu de tolerat, nu de invitat cu timp limitat, ci drepturi de mii de ani aş putea spune. Dar din cauza acestor mici întârzieri consecinţele sunt foarte grave.

Cum a receptat presa occidentală întâlnirea preşedintelui cu Papa?

Ca o deschidere şi o percepere a fenomenului de integrare care a fost foarte pozitivă pentru imaginea preşedintelui României Ion Iliescu,. De fapt toată lumea aştepta mai mult de la el decât de la predecesorul său Nicolae Ceauşescu, care şi el a fost primit la Papa, numai că el avea, ca să spunem aşa, argumente. El spunea: „Eu aş începe un dialog cu Roma, aş începe cu Occcidentul o conlucrare, dar nu sunt lăsat de ruşi, eu sunt ocupat, patriarhul rus, prim secretar al marelui Partid Comunist ortodox, pravoslavnic, nu mă lasă�. Ei bine, astăzi preşedintele Ion Iliescu nu mai are aceeaşi scuză, de aceea, după euforia anilor �90-�92, a deschiderii spre Occident, astăzi bate pasul pe loc şi preşedintele Ion Iliescu, din cauza Prea Fericitului Teoctist care refuză ceea ce patriarhul de la Constantinopol celebrează într-o manieră care i-au pus pe gânduri şi pe occidentali, la atâta deschidere, la aşa o participare, la o asemenea dorinţă de unitate cred că şi ei au fost suprinşi. Pe de o parte grecii îşi iau libertăţi care îi pun pe occidentali pe gânduri, pe de altă parte românii, romanii, uitaţi, la gurile Dunării, nu sunt în stare să facă ceea ce făcuseră grecii. E tragic, şi consecinţele vor fi greu de suportat.

Dumneavoastră aveţi această carte, pe care acum aţi şi lansat-o la Timişoara, văd, la editura „Helicon�, pe care sunt reproduse coperţile celor opt cărţi pe care le-aţi semnat de-a lungul anilor în Germania şi uite, „România spre Piaţa Comună� la Editura Tehnică de la Bucureşti în 1992, aveţi 17 pagini aici numai de proprie bibliografie, lucrările dumneavoastră care s-au publicat în toate părţile lumii, îmi spuneţi că aţi apărut până şi la Hong Kong. Aţi fost la Hong Kong?

Nu. Am primit de la un profesor din Hong Kong o scrisoare în 1990, care era interesat în problemele României, şi i-am trimis-o în limba engleză şi a tradus-o în limba chineză, în mandarin, şi a publicat-o, era sub titlul: „Depinde viitorul României de marile puteri?� Era o mică sinteză a cărţii mele, a trilogiei mele de bază „România în sfera de interes a marilor puteri�.

Şi atunci, domnule Viorel Roman, are nevoie de noi această suprastructură numită marile puteri?

Evident. Nu că are nevoie, nici nu se pune astfel problema. La ora actuală nu îşi mai poate permite nimeni să spună: „Rup legătura cu lumea�. Să nu uităm ce s-a întâmplat în ultimii ani ai vechiului regim, când paranoia unui cuplu nefericit încerca această strategie lipsită de orice perspectivă şi în Revoluţia din Decembrie 1989 revoluţionarii au rezolvat rapid această aberaţie. De aceea nu se pune problema posibilităţii reizolării, asta e destul de confortabil pentru unii�

Bine, ştiţi cum e, facem o mică paranteză, totuşi constatăm acum un alt fel de autoizolare. Cineva îmi povestea şi îmi stă în gât, nu pot să nu spun acest lucru, cineva îmi povestea acum că a venit de curând, acum câteva zile, un prieten al său din Franţa cu nişte ajutoare medicale pentru un spital care aştepta de urgenţă aceste ajutoare, şi amărâtul acela de conducător al TIR-ului a stat 19 ore la intrarea în ţară, la frontieră, perioadă în care şi-a serbat şi propria zi de naştere. Nu putea părăsi maşina, pentru că se avansa cu un metru pe oră înspre frontieră, nu avea o bucată de pâine şi şi-a blestemat toate zilele pentru că venea în România. A jurat că a doua oară nu mai vine. Deci iată o altă formulă de autoizolare, în defnitiv.

Da, există o formă de despărţire. Eu vă spun acum ca cetăţean german, când intru în Ungaria nu am nevoie de paşaport.

Dar nici maghiarul nu au nevoie de paşaport ca să meargă în Germania.

Pe când dacă vin în România la graniţă întotdeauna se aplică un tratament celor care vin care nu face cinste României. Un popor atât de practic, de pragmatic, de bine organizat să nu fie în stare să organizeze o vamă e inacceptabil. Vă spun�

După atâta timp chiar�

Şi mie îmi stă în gât. Eu când vin la Timişoara vin fără bagaje, ca să trec repede prin vamă. E bine, nu poţi să treci repede prin vamă pentru că ei crează la vama din Timişoara o atmosferă intenţionat de tensiune, nu îi controlează pe cei care vin fără bagaje, îi ţin până vin toţi, pentru a se crea o atmosferă de tensiune inexplicabilă. E foarte complicat de a trece de la sferele superioare ale unităţii europene la formele astea mărunte, dar eu cred că nu trebuie să pierdem din vedere sferele mari, pentru că acestea sunt consecinţele de care ne împiedecăm zi de zi. Dar dacă astea mari sunt rezolvate, acestea mici vor trece de la sine.

Şi cum se pot rezolva problemele mari?

Cum am explicat în cartea mea „Imperiul, evreii şi românii�, care se află la librăria „Eminescu� şi care a fost bine primită, ca şi prima mea carte, de fapt, „România spre Europa�, care a apărut la Editura Tehnică acum doi ani, există aici o dorinţă privind problemele acestea. Problema este, de fapt, extraordinar de simplă şi nu e deloc nouă. Predecesorii noştri în anii �20 o ştiau la fel de bine, eu mă simt oarecum surprins când sunt întrebat ca un descoperitor al unor probleme care acum 50-60 de ani se discutau mult mai competent decât astăzi aş putea spune. Astfel, în anii�20 se ştia foarte clar că nu putem să ne integrăm în Europa cărând după noi lanţurile grele ale ortodoxiei moscovite şi constantinopolitane. Şi astea sunt expresii din anii�20, nu îmi aparţin mie. Crearea României Mari, care a fost un cadou al Occidentului, trebuia să fie urmat din partea României cu o îndreptare spre Occident, nu cu o blocare, nu cu o monarhie şi o mişcare legionară de tip ortodox, nu cu un refuz de a trata cu Roma. De aceea nu este surprinzător că occidentalii, după ce s-au uitat 20 de ani la ce fac românii, adică nu iau act de care este misiunea lor în această regiune, şi sunt surprinşi de aberaţiile din răspunsurile lor, mişcarea legionară, monarhismul anilor �50, dictatura regală, de asta avea nevoie România? De aceea le-au desfiinţat ţara, imediat, iar în 1947 au cimentat un stat de drept dezavantajos românilor. Iar astăzi, când aud că românii au fost vânduţi de occidentali sunt paralizat de lipsa de informaţie a românilor. Cum să-i vândă occidentalii pe români când românii nu vor să aibă de a face cu occidentalii?

Bine, este complexul Ialta�

La Ialta, ca şi în anii�20, occidentalii aşteptau ca românii să se îndrepte spre ei, dar români le-au întors spatele, şi în anii�20 şi mai târziu. Iar Ialta a fost pentru România, să spunem aşa, din nou un cadou al Occidentului. Românii dacă în anii �20 rupeau lanţurile grele ale ortodoxiei moscovite şi constantinopolitane, şi se îndreptau spre Roma, şi deveneau cetăţeni�

Europeni cu propria identitate a ortodoxiei române, ca să precizăm, probabil�

Absolut, în afara acestui postulat nici nu se poate discuta. Ortodoxia română trebuie prezervată, trebuie ridicată la alt nivel, nu desfiinţată şi transformată în altceva, e un lucru aberant cine cere aşa ceva. Iar Roma nici nu poate� Uitaţi-vă ce s-a întâmpalt de patru ani în România. Toate eforturile occidentale sunt de a ridica ortodoxia română plenar în sus, nu se fac diversiuni de a susţine pe neoprotestanţi, pe greco-catolici, pe catolici sau pe evrei, nu, ortodocşii români sunt aşteptaţi de cinci ani să se ridice ei, prin puterile lor, dar dacă în anii �20 au refuzat apropierea de Roma, ajungând la mizeria insuportabilă a anilor �30, că a trebuit regele să treacă la o dictatură, au venit occidentalii şi au spus: „Dacă nu vor să lucreze cu noi, trebuie să impunem un tratament de dezvoltare forţată�, şi au introdus lagărul dictaturii de dezvoltare, care nu a fost negativ pentru români. Ce s-a creat sub complexul Ialta este cât se poate de pozitiv. Eu cred că ce s-a creat în ultimii 50 de ani, de la dictatura lui Carol al II-lea la dictatura lui Ceauşescu, e un element foarte pozitiv. Asta nu înseamnă că eu vreau să vină Carol al II-lea din nou pe tron, sau Ceauşescu din nou la palat, dar constat un amănunt, o stare de fapt.

Deci aceasta este o dictatură constructivă�

Evident. În această perioadă s-au dezvoltat structurile sociale, economice ale românilor fără precedent. 5 milioane de ţărani români emancipaţi în oraşe este un lucru fără precedent în istoria dezvoltărilor. Dezvoltarea este întotdeauna un lucru dureros, ca să faci o omletă trebuie să spargi ouă, nu există altă soluţie, modernizările occidentale au fost mai dure decât cele din România, numai că acelea au fost acum un secol jumătate, două secole şi oamenii au uitat, dar eu care mă ocup de probleme de modernizare pot să vă spun că modernizările întotdeauna sunt dure.

Eu am să vă întreb în continuare despre complexul Malta dar am să-l rog pe colegul Dan Sora, de la pupitrul tehnic, să ne difuzeze o melodie în limba engleză pentru ca să mai îndulcim puţin atmosfera.

(melodie care e cântată însă în limba franceză)

E plină lumea de complexe, până şi francezii sunt complexaţi de englezi. Domnule Francois Valery ne-ai păcălit dar melodia este cu adevărat frumoasă. Domnule Viorel Roman, vorbeam de complexul Ialta.

Vorbim de un complex pentru fiecare generaţie. După România Mare, după Versailles, occidentalii, nemulţumiţi, sau dezamăgiţi de români, le-a aplicat tratamentul Ialta. După tratamentul Ialta, dezamăgiţi din nou de români, le aplică tratamentul Malta, şi asta va fi periodic, fiecare generaţie va căpăta un semnal foarte clar că trebuie să facă ceva. Nu îşi pot permite românii să se rupă de lume. De aceea, după ce în anii �20 la Versailles occidentalii le-au dat o Românie Mare, românii nu le-au răspuns, le-au întors spatele, le-au desfiinţat-o. La Ialta le-au dat posibilitate românilor să se industrializeze, să se dezvolte, în speranţa că se vor uni cu occidentalii, românii au refuzat şi această perspectivă, Ceauşescu era� Astăzi, în complexul Malta, occidentalii le oferă din nou o perspectivă românilor de a se apropia, şi românii refuză din nou. Ca urmare o să avem un proces de macerare a structurilor româneşti, o adâncire a mizeriei, din nou răscoale populare, până va veni următorul complex.

Doamne Dumnezeule, să nu fie aşa, măcar să nu fie aşa. Deşi se vorbeşte între oameni, pe stradă, că iar am cădea în sfera de influenţă a Moscovei, nu ştiu cine e Moscova, a Moscovei.

Nu cred că asta este problema, ci invers este problema. Problema este: se tratează cu Occidentul sau nu se tratează. La Versailles şi România Mare a refuzat tratativele cu Occidentul, cu Roma, la Ialta dezvoltarea economică formidabilă a României. Unde ar fi fost România astăzi dacă Ceauşescu făcea legătura cu Occidentul mână în mână cu Gorbaciov? Nu era nici el mort şi România avea alt statut în lume. Iar astăzi, când României i s-a prescris un sistem democratic, liberal şi aşa mai departe, fără legătura cu Occidentul, unde este perspectiva, spre ce se tranzitează? Nu observaţi că în fiecare zi nivelul de trai e mai scăzut? Nu observaţi că comerţul exterior este din ce în ce mai restrâns? Ce înseamnă asta, izolare. Nu observaţi că cu un miliard de dolari pe an vă ţineţi o parte a mizeriei care ar fi foarte transparent? Ce se va întâmpla când Occidentul va refuza să mai dea miliardul de dolari pe an? Ce înseamnă privatizarea asta care se practică de cinci ani de zile? Este o bătaie de joc. S-a privatizat mizeria. Orice ai voie să privatizezi, numai mizeria nu ai voie. Ai privatizat comerţul exterior, fără să faci legătura cu Occidentul la nivelul spiritual al României, dezindustrializezi o ţară. Faci o privatizare a agriculturii care nu poate duce decât la catastrofă, şi generalizezi minciuna, furtul şi corupţia. Aceste trei elemente, minciuna, furtul, corupţia nu sunt elemente negative, sunt forme de protest social legitime, de aceea le acceptă poporul, de aceea a devenit o formă de convieţuire normală. Şi ce vă spun eu nici măcar nu îmi aparţine, este părerea Băncii Mondiale. Ţările în care omul de rând câştigă 1-2 dolari pe zi nu pot fi democratice, administraţia este în mod necesar coruptă, învăţământul nu poate fi bun � la long, apa începe să fie poluată, bolile apar de la sine şi mortalitatea infantilă creşte. Ei bine, astăzi la circa un miliard de oameni de pe pământ se observă acest fenomen. Românii sunt încă în zona asta. Românii sunt la ora actuală pe o pantă de degradare socială, economică, politică fără precedent.

Bun, dar staţi un moment. Se crează o altă prăpastie originală între o spiritualitate absolut strălucită, spiritualitatea română, care este afirmată în lume, iată şi după Revoluţie teatrele noastre au făcut mare succes, muzica noastră a făcut mare succes în Occident, opera şi aşa mai departe, şi pe de altă parte starea aceasta de mizerie. Eu când spun ce salariu am transformat în mărci străinii mă privesc aşa, condescendent.

Nu e o contradicţie. Această spiritualitate românească unică, de care occidentali au nevoie, trebuie pusă în acord cu Occidentul. Atât timp cât Papa de la Roma nu vine în România, atât timp cât Patriarhul românilor nu merge la Roma, împreună cu conducătorul românilor care este preşedintele ţării, şi nu crează o platformă de conlucrare comună, pe picior de egalitate, repet, pentru păstrarea ortodoxiei româneşti, vom avea permanent acest decalaj dintre o spiritualitate care se dezvoltă formidabil dar fără eficienţă materială şi se dezvoltă în gol. Aici este problema fundamentală a românilor de azi, ca de fapt a românilor din secolul XIX sau de la părăsirea Daciei de către administratia romana, sau de soldaţii romani, că avem în permanenţă aici un fenomen unic de... şi un complex aş putea spune, de lipsă de racordare la Roma, la Occident, de dezvoltare autonomă şi după aceea de nemulţumire că nu lucrăm împreună. Ce discutăm noi astăzi au discutat strămoşii noştri multe generaţii.

Dumneavoastră aţi fost prezent la Băie Herculane, la cel de-al II-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti, v-am ascultat acolo scurtul dumneavoastră cuvânt în plenul de deschidere, era de faţă şi preşedintele României. Dumneavoastră aţi sugerat un răspuns, întrebarea totuşi rămâne: ce fac românii din diasporă, ce fac românii din Germania, numărul lor îl veţi spune dumneavoastră, pentru ca să îndulcească imaginea aceasta a României, măcar aşa, dintr-o pornire patriotică firească?

În Germania sunt sute de mii de români, ori sunt şvabi, saşi, evrei, români, dar toţi de fapt sunt români, cel puţin jumătate din spiritualitatea lor este românească şi şi-o regăsesc acolo. Toţi aceştia, în lupta cotidiană, de existenţă, care nu e de neglijat, sesizează că se bazează pe o parte a culturii lor venită de aici şi observă că dau rezultate foarte bune. Pe de o parte sunt dezamăgiţi că au ajuns într-o lume în care nu mai sunt înţeleşi, pe de altă parte vor să fie înţeleşi şi îşi exprimă această bogăţie, această zestre pe care au adus-o ei de la limesul roman de la limesul de la Dunarea de jos în imperiu. Încearcă fiecare să facă în felul lui ceva pentru a se face înţeles şi pentru a se înţelege pe sine. După părerea mea, fiecare din acest ambasador român, în cartierul lui, în clădirea lui, la locul lui de muncă face ceva pentru România, dar singurul lucru pe care îl pot face este de a atrage atenţia că nu se poate trăi fără dialog şi fără conlucrare, fără colaborare şi fără integrare. Atât timp cât patriarhul României, ortodox, cât preşedintele României nu vor deschide cel puţin această temă în organismele României, în Parlamentul României, în mass media românească, în biserica românească, în comisii speciale, aş putea spune, de apropiere de Occident şi de Roma, nu vom avea decât alibiuri. Este o metodă foarte specific românească de a-i băga pe alţii în faţă. „Ţiganii au stricat imaginea României în Occident, că mănâncă lebedele, evreii nu au reuşit cu Petre Roman şi Adran Severin şi cu Silviu Brucan să rezolve problema asta�, te miri ce OZN-uri sunt băgate în joc, dar ideea elementară că ei trebuie să o facă, pentru ei, şi cu toată demnitatea pe care le-o conferă tradiţiile şi posibilităţile lor, uite că asta nu se pune. E pentru mine un fenomen straniu şi dureros când văd că în decurs de 70 de ani trei-patru generaţii de români repetă acelaşi lucru, de aceea eu mă simt foarte puţin original în ceea ce vă spun şi cartea mea este o sinteză reuşită pentru că se bazează pe două-trei generaţii de sinteze mult mai laborioase, mai elegante decât a mea, pentru că eu la început am scris în germană, în Germania, necrezând că mă mai întorc în România, iar acum, de patru-cinci ani public foarte intens în mass media românească şi mă simt foarte confortabil în limba mea şi în orizontul care mă pasionează. Dar problema este de o simplitate zguduitoare pentru cei care trăiesc în Occident, Occidentul e mai simplu aş putea spune, iar faptul că din nou suntem la ruşi, după cum aud, este un alt fals alibi. Eu cred că românii ar putea fi un exemplu pentru ruşi. În momentul în care românii ar rămâne ortodocşi, cum au rămas grecii ortodocşi, de ce să meargă patriarhul grec la Roma şi de ce să nu meargă şi cel român şi dacă vine şi cel român mâine va merge şi cel rus, şi poate toţi trei cei mai importanţi patriarhi ai ortodoxiei vor găsi o altă formulă şi vor avea tăria să-i spună Papei: „Noi nu vrem să fim altceva decât ceea ce suntem, dar împreună cu voi. Să vedem unde ne înţelegem, unde nu ne înţelegem�. Sunt puncte unde nu se înţeleg occidentalii cu ortodocşi, şi nici nu e bine să se înţeleagă. Nu tot ce este în Occident este bine.

Deci să se aplice şi la nivelul lor democraţia�

Diversitatea, evident. Ceea ce este normal în orice dialog. Nu tot ce spune celălalt mi se potriveşte mie, nu tot ce spun eu mă aştept să fiu aprobat. Iar în domeniul conlucrării occidentale, orientale, decalajele sunt foarte mari. Şi de aici mă întorc la prima mea frază şi la ce am reuşit să spun în faţa preşedintelui la Herculane, şi occidentalii au nevoie de experienţa românească ortodoxă. Să dau numai un exemplu: de ce preoţii occidentali să nu se căsătorească? Dacă ortodocşi români ar veni cu experienţa lor, a preoţilor căsătoriţi şi ar vedea occidentalii că nu e nici o mare nenorocire să aibă doi copii şi o nevastă, să fie un om aproape normal, nu s-ar schimba nimic, din contră, s-ar înviora occidentalul, sau comunităţile occidentale când ar vedea muzica religioasă, tradiţiile religioase româneşti ar avea ceva de câştigat. Şi multe, multe alte lucruri. De aceea eu zic să nu se plece de la premiza că luăm de la occidentali ajutoare materiale, sau dacă intrăm în dialog cu ei noi suntem cei săraci şi ei sunt cei bogaţi, nu, să plecăm invers, de la premiza că noi avem de oferit ceva. Faptul că avem probleme materiale asta e partea evidentă, dar avem ceva spiritual. Faptul că ei au mai mult material şi mai puţin spiritual, putem face un echilibru, pe care îl doresc şi ei. Dar pentru acest lucru, pentru a afla aceste amănunte, e nevoie de un dialog, iar acest dialog încă nu a început în România, afară de acele două călătorii ale preşedintelui Iliescu la Roma.

Spuneaţi de o posibilă coagulare prin elementul religios, dar în cartea dumneavoastră vorbiţi despre evrei. Avem nevoie de evrei acum?

Ei sunt la ora actuală un element de o importanţă deosebită pentru Occident. Nu trebuie să uităm că ei, fiind un cap de pod occidental în lumea islamică, Israelul este astăzi de o importanţă fundamentală pentru occidentali. În afară de asta, în Occident dar şi la periferie, evreii au o misiune de modernizare foarte importantă, mai ales în lumea arabă, în lumea ortodoxă. Aici este fenomenul pe care eu vreau să îl demonstrez în cartea asta, că românii îi împing de regulă pe evrei în faţă să facă legătura cu Occidentul, să facă modernizările, sa dialogeze cu vestul şi dacă nu le convine rezultatul devin automat antisemiţi. Antisemitismul românesc este o formă de antioccidentalism foarte bine disimulat, dar trebuie demascat, pentru că fiecare din România este la ora actuală prooccidental, cel puţin verbal, şi foarte des îi vezi pe unii antisemiţi, ceea ce este un paradox în sine, pentru ca occidentalii şi evreii la ora actuală lucrează mână în mână. Ei au interese atât de comune că adesea nu le mai poţi deosebi. De aceea evreii pentru români au fost foarte importanţi ca element modernizator, atât în secolul trecut, că au introdus dreptul comercial occidental în Moldova, când au făcut căile feratein Vechiul Regat, când au făcut sistemul de bănci, când au făcut multe lucruri occidentale în România, dar şi mai importanţi au fost în perioada dictaturii de dezvoltare, perioada aşa numită marxista, comunistă, care a fost în concepţia mea o formă laică a ortodoxiei care căuta să se rupă de mizeria imposibilă şi au montat alta. Karl Marx nepotul unui rabin ranciunos s-a inspirat din profetul Amos din Vechiuln Testament. Inca un motiv de antisemitism? Evreii au avut tot timpul un rol pozitiv, de modernizare a unei lumi care refuză dialogul cu Occidentul. Tragedia e că acest lucru nu îl pot face intermediarii evreii pentru români, trebuie să-l facă ei înşişi, de aici şi această tensiune greu de disimulat la români. Pe de o parte sunt filooccidentali, pe de altă parte puţin antisemiţi, ceea ce este un paradox. Crestinii occidentalii nu pot să fie antisemiţi, profetii Vechiului Testament sunt si ai crestinilor, pentru că ei şi evreii sunt una la ora actuală, dar refuzul românilor de a trata cu Occidentul li se pune în cârcă evreilor, şi acesta este antisemitismul românesc de-a lungul a 200 de ani. Asta este explicaţia termenului de evreu în titlu acestei cărţi.

Domnule Viorel Roman, pe parcursul unui întreg radioprogram aţi vorbit despre faptul că noi refuzăm dialogul cu Occidentul, că avem o întreagă istorie a acestui refuz. De fapt probabil că nouă ne este frică, ne este teamă de Occident. Dar de ce ne este teamă?

Mai multe lucruri sunt aici de spus. Şi Occidentul, în trecut, de multe ori, a tratat cu ortodocsi foarte dur, şi românii au folosit paleative care în ultimă instanţă i-au minţit pe ei înşişi. Aşa că avem aici un nod gordian în care dacă încercăm să spunem care e vina occidentalului, care e vina ortodoxului, românului, care e vina te miri cărui element al acestui complex nu ajungem niciodată la capăt. Este o singură soluţie, de a tăia nodul gordian dintr-o dată, şi în mod demn, nu cu ajutoare, nu cu şmecherii, nu cu minciuni, nu cu corupţie etc. se poate realiza ceva. Cu toate că, repet, corupţia şi minciuna sunt fenomene umane normale, sunt forme de protest pe care trebuie să luăm în considerare ca atare, nu trebuie să eradicăm corupţia, corupţia trebuie explicată de unde vine. Nu trebuie să condamnăm pe cineva care minte, trebuie să creăm condiţii să nu mai aibă nevoie de a minţi, corupe. Ei bine, toate aceste elemente, în legătură cu Occidentul, sunt încă prezente, şi, din păcate, la cel mai înalt nivel. De aceea mă bucur că mi-aţi dat această posibilitate, într-o emisiune atât de largă, să îmi exprim câteva idei care în Occident sunt de la sine înţelese, iar aici întâmpin o rezistenţă care de multe ori mă surprinde. Şi intrebati, spuneaţi ce aport aducem noi cei plecaţi afară la renaşterea României, ei bine, asta mi se pare că poate fi aportul meu, de a explica anumite fenomene care în ţară, dintr-un anumit confort spiritual, din anumită teamă, fiecare este integrat într-o anumită structură�

Poate si din lipsă de informaţie chiar, pe care încercăm să o suplinim acum�

Exact, la asta nu m-am gândit dar se pare că e destul de importantă, e o parte importantă lipsa de informaţie aici, dar nu există altă soluţie, zic eu, sintetizând ceea ce au descoperit generaţii, generaţii înaintea noastră.

Sigur, domnule Viorel Roman, mai avem doar foarte puţine minute până la finalul radioprogamului nostru, vorbiţi-mi vă rog, despre consilierul academic la Universitatea din Bremen, autor a opt cărţi şi a 17 pagini de articole, referate, şi alte studii, deci un cercetător serios. Ce doriţi să faceţi mai departe?

Eu sunt până acum foarte mulţumit că am ajuns până la microfonul acesta şi am avut ocazia pe larg, aş putea spune, să-mi expun unele idei. Vreau în continuare să fiu mai clar în ceea ce spun. Când am început să scriu despre România nu-mi imaginam că o să pot veni în România să spun aceste lucruri, era o perioadă de embargou total.

Nici nu aţi fi avut nici curajul, pentru că sunteţi foarte curajos�

Dar şi astăzi aş putea spune că curajul pe care îl am în ce scriu este sugerat de faptul că mă gândesc că mulţi salariaţi din România, mulţi care sunt angajaţi în anumite structuri foarte bine definite, nu îşi pot lua acest curaj, aşa că eu, de fapt, mi-am luat ca deviză: „Nu ai nici o şansă, utilizează-te de ea�.

Spuneţi, numai spuneţi. Asta este important. Iată că, din păcate, spaţiul nostru s-a restrâns foarte mult, nu mai avem timp să continuăm dialogul, puneţi-vă în planul dumneavoastră de muncă, aşa, de suflet, ca să mai veniţi la noi, radioprogamul nostru va fi deschis pentru a vă exprima opiniile. Domnule Viorel Roman eu vă mulţumesc din toată inima pentru că, iată, pentru prima oară aţi fost alături de noi într-un spaţiu mai amplu, evident, şi vă aşteptăm la emisiuni viitoare.

Vă mulţumesc foarte mult.

Aici radioprogamul nostru de weekend s-a încheiat, Vasile Bogdan vă mulţumeşte pentru atenţie, stimaţi ascultători.