Viorel ROMAN
Statul la romāni 1998-01-01
inapoi
Cind isi vor reface românii statul? Statul din România interbelica o fost o fictiune prin care „orasul parazitar“ (dupa Stefan Zeletin, cite un milion de autohtoni occidentalizati, de evrei, de germani si de maghiari) traia pe socoteala a 16 milioane de tarani, constata Mihail Manoilescu 1942 si propunea o strategie de inlaturare a „creolilor“ prin concentrarea deciziilor si resurselor in mâinile unui stat national puternic, corporatist. Românii trebuiau sa-i inlature pe cei 4 milioane de „creoli„ parazitari si sa inceapa modernizarea sociala. Comunistii au preluat mesajul si au mers un pas mai departe prin intermediul dictaturii de dezvoltare. Legaturile de subordonare fata de metropolele apusene au fost reduse in favoarea unei cooperari in Lagarul comunist. Din „orasul parazitar“ au ramas doar sechele si raportul dintre sat si oras a ajuns la egalitate. Aceasta politica de emancipare sociala de mare succes a fost intrerupta “89 prin lichidarea lui Ceausescu, de catre „creoli“, agenti ai fostului oras parazitar si fireste ai occidentului. Imediat a inceput demontarea statului. Prim-ministru Petre Roman, nepotul rabinului de la Oradea, „si-a luat mina de pe economie“, a degradat aparatul productiv importat din apus, calificindu-l „un morman de fiare vechi“ si „a facut un pariu cu agricultura“ catastrofal. Lichidarea libertatii economice a românilor era pecetluita, pentru ca statul era singul instrument care le permitea mentinerea unui echilibru intre interesele celor zece milioane de salariati români si cele ale economiei mondiale. Intre economia de piata, democratie, integrarea in structurile euro-atlantice si bunastare a fost facut un stupit si iresponsabil semn de egalitate si cei care indrazneau sa atraga atentia asupra degradarii statului si a consecintelor dezastruoase asupra românilor erau imediat stigmatizati si marginalizati ca neo-, cripto-comunisti, securisti, antisemiti, nostalgici, extremisti etc. Prabusirea economiei si transformarea a 50% din salariati românii in „inutilizabili“ nu a diminuat nici entuziasmul noii „clase politice“, emanatie a fostului „orasului parazitar“ interbelic, nici elanul procapitalist si/sau prooccidental al electoratului. Un mare succes propagandistic! 1996 Iliescu a fost inlocuit astfel cu Emil Constantinescu, care promitea o refacere a statul printr-o integrare in NATO/ Uniunea Europeana. Un guvern dupa modelul interbelic urma sa puna in practica un „Contract de 200 de zile“ de inspiratie USA si sa administreze un ajutor de 60 miliarde de $. Rezultatul reformei, a politici de tranzitie spre o societate in curs de subdezvoltare la periferia Occidentului este degradarea statului in numele unor iluzii. Privatizarea mizeriei la 2/3 din populatie s-a infaptuit iar functiile statului in deriva sunt preluate de o economie subterana de peste 50% din activitatea economica (Virgil Magureanu). Dupa aproape 600 de zile rezultatul este dezolant. Guvernele pur „creole“ Victor Ciorbea si Radu Vasile (CD/ prooccidentali, UDMR/ maghiari si PD-FSN/ evreii) sunt confruntate si cu o noua structura sociala si mai ales cu neincrederea tuturora. „Contractul 200“ s-a dovedit numai o tehnica alba/neagra, iar integrarea in NATO si EU sau cele 60 miliarde $, o fata morgana. Cetateanul român lasat in voia sortii este nevoit sa activeze pe piata neagra, paralela, informala etc., sa practice activ sau pasiv coruptia, care a devenit deja o forma de protest social. Fara un stat puternic, eficient cu o politica economica coerenta, tranzitia, reforma, privatizarea, economia de piata, democratia, fara a mai pomeni de bunastare sunt imposibil de realizat. Cind si cum isi vor reface românii statul? Este intrebarea pe care si-o pun din nou occidentali dezamagiti de degradarea statului român de catre noua „clasa politica“, in realitate vechii „creoli“ parazitari si pentru tara si pentru occident. Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania