Viorel ROMAN
Un punct de vedere - Corneliu LEU 2014-03-22
inapoi
CAIETUL NR. 8 AL GRUPULUI - Corneliu Leu

http://www.cartesiarte.ro/portaleu/articol.php?id_articol=1145&nr=1&an=2014&pagina=1#content

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/

UN PUNCT DE VEDERE

Putând fi controversată, dar pastrând o consecvență meritorie, publicistica lui Viorel Roman circulă astăzi foarte mult în cercurile academice și printre românii de pretutindeni oglindind punctul de vedere personal al unui om ce caută resursele unui posibil progres pentru neamul său, dar care se exprimă altfel, ne fiind legat de servituțile, prejudedcățile sau obligațiile guvernamental-administrative ale celor din țară.

Făcând cunoștință cu o parte din această publicistică, ne dăm seama și de deschiderile dar și de direcționările pe care le capătă părerile moștenite nativ, când sunt filtrate prin experiența altor neamuri și sunt privite din perspectiva detașată a celui racordat la alte culturi, chiar dacă temele sunt spinoase și pot produce justificate reacții.

Prin perseverența sa pe anumite direcții a căror impunere, în loc de argumentare o forțează prin confesionalism, ca și prin formulări repetate obsesiv fără să-i pese că poate părea unul dintre cei care vrea să adâncească anumite rupturi în loc de a aduce înțelegere și pace, Viorel Roman riscă a fi luat drept un autor care, încăpățânat în a eticheta formal, își subminează cu adevărat valoroasa capacitate interpretativă de a analiza istoricește lucrurile.

Astfel, refuzul de a aprecia alte valori ale spiritualității românești decât cele care au legătură cu sechelele Sfântului Imperiu Roman de sub coroană germană, ca și edulcorarea stării românilor sub Habsburgi, ar putea pune sub semnul întrebării obiectivitatea fondului analizei sale.

În vreme ce repetarea la infinit a unui sens pejorativ pentru eticheta de „moldo-valah” îi compromite forma, ducându-ne cu gândul la antipodul acestui moldo-valahism pe care, superb, Caragiale îl descria în Marius Chicoș-Rostogan. Pentru că, recunoscând că și Caragiale, prin însăși opțiunea sa de viețuire a preferat civilizația mediului berlinez, mofturile pedagogului de la periferia dominației germanice în Europa l-au lăsat rece.

Apreciind dedicarea perseverenței despre care am vorbit în legătură cu lucida știință politică a lui Viorel Roman și cu valoarea exercițiului său analitic asupra societății românești, noi am dori ca el să devină pentru țara sa de baștină, nu un „pedagog de școală nouă” ca în viziunea dreptmeritat acerbă a lui Caragiale ci, mai degrabă un „Popă Tanda”, ca în viziunea generos-constructivă a lui Slavici.

Experiența sa de viziune dintr-o depărtare care-i poate face critica obiectivă și eficace, ca și a altor conaționali trăind pe alte tărâmuri, cu altfel de structuri moral-sociale trebuie, așadar, cunoscută, publicată larg și pusă în dezbatere, dacă vrem să avem un anume folos național de pe urma ei. Așa că dialogul pe care ni-l propune își găsește loc binemeritat pentru Grupul nostru de reflecție.

Dorit sau nedorit, Viorel Roman devine un reper care, indiferent cum, nu trebuie neglijat într-o panoramă a explicațiilor pe care le căutăm în diacronia contemporaneității noastre.

Corneliu Leu