Viorel ROMAN
Papa Ioan Paul II la Bucuresti 1998-05-03
inapoi
VOR IESI ROMÂNII IN LUME? Papa Ioan Paul II la Bucuresti in 1999 La doi ani de la venirea la putere a taranistilor, crestini si democrati prim-ministru Radu Vasile s-a deplasat la Roma si l-a invitat pe Papa Ioan Paul II in România in 1999. Dece nu a venit Sfintul Parinte pina acum la Bucuresti? Cum vor privi celelalte biserici ortodocse initiativa Bucurestiului? Care sunt perspectivele pe care le deschide o astfel de vizita? Care sunt relatiile dintre ortodocsi, greco-catolici, romano-catolici, protestanti si Vatican si mai ales care sunt consecintele acestora asupra pozitiei României in lume? Care-i marul discordiei dintre occident si orient, dintre Roma si români ortodocsi, astazi? Globalizarea economica si financiara repune „Europa“ - care-i mai mult o notiune confesionala vestica, decit una geografica, de la Atlantic la Ural, a ortodocsilor - din nou in centrul lumii. România si Moldova vor fi integrate in NATO si UE sau vor fi lasate in plata domnului, la periferie? „Toate drumurile duc la Roma“ va fi din nou valabil si pentru români? Patriarhatul românesc autocefal ia deciziile importante numai in devalmasie cu celelalte 14 biserici ortodoxe surori. De aceea este inca neclar daca conducatori laici si religiosi ai românilor vor avea taria si mai ales acordul rusilor, grecilor, bulgarilor, sirbilor etc. de a se ridica din groapa istorica in care sunt tinuti de la schisma de la cumpana mileniilor si se vor emancipa din statutul de „tolerat“ in secolelor trecute si astazi obligati sa traiasa din citiva dolari/ zi, printr-o reorientare religioasa, printr-o unire cu Roma si integrarea in UE. Pe acest fond general de intrebari si dileme, in prezent Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist urmareste in mod concret, de la Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 11 decembre 1997, ca Biserica Catolica Orientala de rit bizantin/ greco-catolica sa renute la principiul „restitutio in integrum“ si la bisericile confiscate de Stalin si incredintate ierarhiei ortodoxe in 1948. Papa Ioan Paul II-lea doreste emanciparea românilor prin refacerea unitatii crestinilor, a „valorilor lor comune“, a integrari lor in UE. De rezultatul acestui dialog - conditio sine qua non pentru integrarea „europeana“ si relansarea economica depinde iesirea românilor in lume. Daca evolutia in aceasta directie este implacabila, rapiditatea, forma ajungerii la telul dorit au devenit deja subiecte de dezbatere publica. Luind in considerare presiunea globalizarii, scopul dialogului, unirea cu Roma a ortodocsilor români nu poate fi decit o unitate in diversitate. Nu poate fi vorba de o reluare a drumului parcurs de greco-catolicii ardeleni (1698-1948,1989-) si cu atit mai putin de o reconvertire a tuturor românilor la romano-catolicism, ci de o ridicarea a ortodocsiei, a sfintei traditii, a legii stamosesti, a intregului neam românesc, la universalitatea romana pierduta la 1054. Pe aceasta platforma spirituala generoasa - scoasa la iveala de ecumenism si de Conciliul Vatican II, care a depasit schisma din 1054 - conflictul actual dintre greco-catolici, romano-catolici, protestanti si ortodocsi, dintre maghiari si români etc. va dispare treptat, iar lumea ortodoxa româna va fi mai mult ca sigur un nou model si un nou exemplu, pe linga cel armean etc. de depasire a unui blocajului spiritul si de reintegrare cu drepturi egale in lumea intreaga. Mai ales ca esecul modelului protestant, al Natiunilor Unite obliga umanitatea la noi paradigme de coordonare a vietii internationale. De la apritia lor in lume, românii au fost obligati sa faca oarecum o departajare intre biserica si stat. Pe de o parte pentru ca bulgarii in misiune bizantina i-au rupt de Roma, le-au impus o ierahie si o limba straina in biserica, iar pe de alta parte maghiarii au ocupat Transilvania, au maghiarizat elita româna folosidu-se de paravanul romano-catolic si au folosit misiunea apostolica mai mult in favoarea lor decit a unitatii crestinatatii. Ca reactie a acestor presiuni s-au format Tara Româneasca si Moldova cu ierarhi ortodoxe inpotriva agresorilor romano-catolici, dar si pentru a-i imblinzi pe navalitorii slavi proaspat botezati si a potoli neincrederea atavica a grecilor din Constantinopol fata de urmasii legiunilor romane de limes: valahi, românii. Presiunea romano-catolica a maghiarilor si polonejilor exercitata asupra românilor s-a diminuat dupa navalirea mongolilor si mai ales dupa ascensiunea musulmanilor, dar mai ales prin noua perspectiva deschisa de Conciliu de la Florenta in 1439, prin recunoasterea Papei ca primus inter pares, de catre Imparatul si patriarhul grec al Buzantului. La alungarea musulmanilor din „Europa“, ortodocsi din Transilvania s-au unit in 1698 cu Roma. Astfel românii au devenit „natiune“ in Imperiul austriac si au fost integrati in „Europa, prin intermediul „scolii ardelene, latiniste“, in ciuda unor reacti permanente si nu de rare ori violente din partea maghiarilor, secuilor, sasilor, slavilor si grecilor interesati in ai mentine pe români in situatia de „tolerati“, fara drepturi civice nici in tara lor si nici in lume. Dar odata aprinsa flacara emanciparii religioase, sociale si nationale, ea nu a mai putut fi stinsa cu toate ca românii traiau divizati in mai multe state, ori straine, ori dependente. Un stat român ortodox puternic era in calea tuturora si nu a putut rezista mai mult de o generatie, dupa cum s-a vazut sub Mihai Viteazul, in perioada interbelica in România Mare sau sub Nicolae Ceausescu. De aceea statul modern la românii s-a format oarecum pe linga biserica nationala, folosind-se de conflictul permenent dintre orient si occident, de curentul apusean al rationalismului, materialismului si nationalismului generat de Revolutia Franceza si diminuat astazi,dupa de prabusirea comunismului (1789-1989). La dezagregarea Imperiului Turc, rusii oscilau intre creerea unor state românesti dependente sau de transformarea Munteniei si Moldovei in gubernii, asa cum s-a intimplat intre Prut si Nistru dupa 1812, iar occidentali urmareau ca iesirea in Marea Mediterana, Constantinopolul si gurile Dunarii cu insula Serpilor sa ramina in „Europa“. Astfel s-a creat in decurs de doua sute de ani un echilibru de forte: daca rusii sunt in expansiune, influenta lor poate ajunge pina la slavii de sud, pe creasta Muntilor Balcanici, daca sunt in defensiva, atunci limesul dintre occidentali si slavi se instaleza din nou la Nistru (-1812, 1920-1940, 1989-). Dupa „primul razboi mondial esuat“, adica Razboiul Crimeii, s-a relizat la Paris unirea Tarii Românesti si Moldovei cu sprijinul occidentului inpotriva rusilor, austriecilor si turcilor. Efortul lui Alexandru Ioan Cuza de a reliza si o unitate cu Roma a esuat si in locul lui a fost intronat Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Noul regat s-a orientat spre apus prin intermediul dinastiei, convertita de la romano-catolicism la ortodoxie, a unei elitei occidentalizate si a izbutit dupa primul razboi mondial, tot la Paris si cu sprijin apusen, infaptuirea României Mari. Pentru a inpiedica si o reorientare religioasa spre vest, grecii au ridicat Biserica Ortodoxa Româna la rang de patriarhat. Contradictia dintre Patriarhatul antioccidental si România Mare prooccidentala era salvata de a doua Biserica nationala, cea greco-catolica: 1,7 milioane de români ortodocsi uniti cu Roma, 2000 preoti, biserici etc. Aceasta Biserica ca si Concordatul cu Roma au fost insa desfintate dupa ocuparea tarii de catre Stalin, obligind-o sa intre in catacombe, pina la Revolutia din 1989. Rezultatul acestor contradictii este ca românii au o pondere modesta in cultura si economia mondiala, evident sub nivelul tuturor neamurilor de origine latina si cu siguranta sub nivelul de care sunt capabili. Desigur statul „rational“, secularizat iese in lume prin: diplomatie (Nicolae Titulescu), arta plastica (Constantin Brincusi), muzica (George Enescu), stiinta (Mircea Eliade), filozofie (Emil Cioran), literatura (Eugen Ionescu), tehnica (Aurel Vlaicu, Henri Coanda), economie (Georgescu-Roegen, Mihail Manoilescu), sport (Nadia Comanici, Gheorghe Hagii) etc. Dar fara o unitate religioasa cu Roma, aceste rindunici nu prevestesc inca o primavara a integrari românilor in circuitul de valori universale. Oricit de ilustri ar fi acesti reprezentanti ai geniului românesc, ei nu pot sparge izolarea milenara a neamului lor, decit efemer, izolat si individual. Chiar si inceperea dialogului dintre Preafericit si Papa este o initiativa a statului. Nicolae Ceausescu, seful unui stat inregimentat la Ialta in sistemul rusesc 90%, nu a putu depasi la Vatican canonul pravoslavnic, totusi vizita lui documenta in ciuda tuturora o orientarea spre universalitate. Au urmat apoi cele trei vizite ale presedintelui Ion Iliescu si invitatia adresata Suveranul Pontif in 1991. Gorbaciov si Iliescu au inteles ca depasirea izolarii dictaturii de dezvoltare si reorientarea spre vest a Rusie si României ortodoxe este imposibila fara un dialog religios sincer si deschis cu Roma. Celelalte tari romano-catolice din fostul „Lagar comunist“ se integreaza fara probleme in „sistemul de valori“ al Uniunii Europene si NATO. Dupa ce islamicii au renuntat la modernizarea occidentala sub Komeni in Iran, sub Saddam Hussein in Irak, sub Gadafi in Libia, in Afganistan, Algeria etc.; dupa ce confutianisti au transformat marxismul si maoismul in ceea ce a fost intotdeauna in China madarinilor; dupa ce romano-catolicii refac Imperium Romanorum in UE; dupa ce protestantii se protejeaza prin bursele de valori, unde cursul a ajuns la cote de neatins pentru neaveniti; dupa ce pina si hindusi apara India cu bomba atomica, exista primejdia ca si lumea ortodoxa, protejata pina in `89 de o Cortina de fier si un sistem despotic autarh sa se indreapte spre fundamentalismul ortodox antioccidental. Se va reveni la despotia orientala la Bucuresti, Chisinau etc.? Putin probabil, pentru ca globalizarea economica, financiara, culturala, informationala etc. nu mai toleraza izolarea. Presiunea globalizarii capitaliste a destramat imperiile conduse de la Madrid, Lisabona, Londra, Paris, Amserdam, Isambul, Moscova (in 1989) etc. In aceast context Roma este obligata sa isi exercite functiile universale prin intermediul unui aparat pe masura. Unitatea crestinilor, coordonarea lor ca si cooperarea cu celelalte religii este mai imperativa decit oricind, de aceea Papa va propune Preafericitului Teoctist realizarea unitati in diversitate. Aceasta este cheia intrarii românilor in lume. Politica reintoarcerii la „cum a fost“ a esuat. In 1997 a inceput dezagregarea statului prin cedarea Bucovinei de Nord, a Bugeacului si a Insulei Serpilor. In conditiile in care industria, zootehnia se lichideaza, invatamintul, sanatatea, siguranta personala, saracia se privatizeaza si pensionarii sunt mai numerosi decit personalul activ, deficitul balantei de plati externe a fost in 1997 de 2,6 iar 1998 va fi de 3,5 miliarde dolari US. De aceea incercarea disperata a Guvernului român de a convinge NATO si UE de orientarea sa vestica, prin cheltuirea a inca 1,5 miliarde dolari pentru helicoptere americane este taxata negativ in vest, ca o extravaganta financiara. Stradania guvernantilor de la Bucuresti de a-si mentine rationalitatea si competivitatea in lume fara suport economic, fara sprijinul Bisericii nationale si a Romei sunt iluzorii, pentru ca ei nu mai au nici ideologia comunista, nici Cortina de Fier protectoare, nici eficienta dictaturii de dezvoltare, nici o noua ideologie occidentala plauzibila, nici o elita educata in vest si in viitorul apropiat nici macar credibilitate financiara de care se bucura Nicolae Ceausescu. De aceea este poate pentru prima data in istoria românilor ca Statul secularizat si Biserica nationala vor coopera direct si sincer cu Roma pentru a depasi blocajul spiritual si material in care se gaseste neamul astazi, rupt in România si Moldova, cu teritori cedata sub presiune si mai multe biserici. Pe de alta parte dialogul religios cu Roma incepe intr-o vreme in care conflictul dintre universalism si fundamentalism, dintre „Imperiu si barbarii“, impune solutii originale la limesul românesc. Secularizarea care s-a raspindit in ultimele doua secle din „Europa“ nu a schimbat caracterul religios al omului sau al neamurilor. Incercarea rationala, materialista de a transforma intreaga populatie a lumii in producatori si consumatori a esuat, indiferent a cui a fost intentia, a capitalistilor sau a comunistilor. Legatura strinsa dintre protestantism, ortodoxie si statul national a creat tensiuni, care sunt acum pe cale de a fi depasite cu ajutorul Romei. Pentru ca solutiile la imperativele globalizarii economiei si civilizatiei actuale se regasesc mai degraba in structurile Bisericii romano-catolice, decit in particularismul protestant sau ortodox, de aici responsabilitatea, rolul pe care il are Papa Ioan Paul II-lea in coordonarea eforturilor de a apropia toate neamurile si confesiunile printr-un dialog si o unitate in diversitate. Va ridica Preafericitul Teoctist, presedintele Sfintului Sinod al B.O.R.-ului Biserica nationala la nivel universal? Va depasi el tensiunile religioase, etnice, impasul Guvernului si degradarea statului? Românii sunt singul popor din lume, care poarta Roma in nume, pe stindard. Vor iesi ei in lume in mileniul viitor, egali in drepturi si oportunitati cu latini, cu „europenii“, pe poarta Romei, de unde au plecat si unde se vor intoarce si vor fi intimpinati, ca fratii? Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania