Viorel ROMAN

Dimitrie Grama

2012-03-14

Am plecat sa te caut

Am plecat sa te caut
pe mare
Eram in costum si palarie
si marea era
de gala imbracata.
Din cer oglinzi
ne reflectau
tinandu-ne de mana
cu toate ca noi
nu ne-am regasit.
In adancuri
vesnicul naufragiat
s-a inrosit la fata
Era gol si
gol pusca a plecat
si nimeni
nu stie unde.
Eram in costum si palarie
Eram plictisit
Eram naufragiatul vesnic
atunci cand te-am regasit.

Iti spun

Iti spun:
nu sunt lacrimi
nici sudoare
si
nici roua florilor
nu-i ascunsa-n
ochii mei.
Iti spun:
sunt doar stropi
de viata
care se preling
inspre adanc
inspre inevitabilul
necunoscut.
Stropi mici
de viata
asta sunt
si de aceea
nu-mi sterg fruntea
de sudoare
si ochii de lacrimi
nu mi-i sterg.
Mi-e frica sa
nu-mi scurtez viata.

dimitrie

Ma apropii

Ma apropiu
Te privesc
si cu disperare
vad cum clipele
care ti se preling
pe obraz
lasa urme adanci
ca dupa
un cutremur.
Sunt atat
de aproape acum
incat pot lovi
cu putere
in oglinda vietii
si sa vad cum
obrazul tau
cade si se destrama
in mii de cioburi.

dimitrie

Nu stiu de ce
simt nevoia
tot mai acuta
sa ma reintorc
la paraul din gradina
Sunt batran
si cred ca
nu ma mai recunoaste
Sunt batran
si pe drum
mi-am pierdut
Puterea
Inocenta
Omenia.
Credinta mi-am pierdut-o
la rascruci
de drumuri
Si vesminte straine
incearca acum
sa-mi ascunda
Goliciunea.
Dar astept
si dupa un timp
lung cat o viata
paraul imi vorbeste:
"Tinere ce nebun esti,
Tinere ce prost mai esti!"
Atunci imi dau seama
ca m-a recunoscut
si pot pleca
mai departe.

Iubito, cand ai plecat

Iubito cand ai plecat
mi-ai furat amintirile
in bluza de matase
in care ti-ai ascuns
sanii si inima.
Oglinzile din casa
lacrima si lacul
nu-ti mai reflecta fata
praful din drum
ti-a pierdut urma
si eu nu te mai astept
pentru ca nu sunt
obisnuit sa sufar.
Cateodata, noaptea
aud pasi tiptili
aud soapte
si cred ca esti
prin apropiere.
Atunci deschid fereastra
si lovesc cu putere
Intunericul in care
ca o lasa te-ai ascuns.

Cu sufletele

Cu suflete in plisc
cu suflete atarnate de aripi
din departari intunecate
pe deasupra lumii
trec acum, cocorii.
Ma uit in urma lor
si abia ca au disparut
acolo unde
Cerul e pamant
si Pamantul, cer
Ca ma si patrunde
un sentiment
de singuratate.
Caut nelinistit
cu ochii alte departari
Fac semn cu mana
si indemn alte pasari
alti cocori sa vina
in timp ce lumea di-mprejur
dispare in necunoscut
pe aripi de pasari
in doliu.

dimitrie

"Uica Doctoru"****

** **

** **

Trebuie sa recunosc ca venirea rusilor si instaurarea "democratiei comuniste" in tara noastra, nu m-a afectat deloc, atunci, la inceput, la sfarsitul anilor 1940, cand aceasta realitate a devenit "viata de zi de zi", a noastra, a tuturora celor care am avut nesabuinta sa ne nastem si sa traim acolo, pe acele meleaguri. Lumea le numea "Meleaguri Fericite" si asa erau considerate si mai tarziu de folclorul local sau national.****

Eram, atunci, doar un prunc inconstient si fericirea avea, pe masura mea, alte intelesuri, pe care le-am uitat. Zeci si zeci de ani mai tarziu insa, din meleagurile namoloase ale subconstientului, imi revin, ca sa-mi conturbe banalitatea cotideana, imagini, soapte si franturi de conversatii
agitate si aceste fulgeratii de amintiri, imi conturba linistea.****

Cateodata am impresia ca ele nu sunt altceva decat inventii ale imaginatiei, cred ca sunt explicatii nastrusnice la lucruri pe care nu le-am inteles si care, poate ca sunt "amintiri comune" pe care le impart cu multi altii. ****

Da, imagini razlete, dar mai ales soapte, pentru ca asa imi amintesc acum, ca vorbele erau doar soapte pe vremea aceea. Vorbeam in soapte ca si cand fiecare cuvant era un secret care era cu grija protejat de lumea inconjuratoare.****

Din soaptele altora am aflat ca doctorul Ion Teicu, fratele bunicului, pe care noi il numeam, "Uica Doctoru", a fost arestat si pus in trenul care cara "Florile Banatului" in Baragan.****

Nu intelegeam nimic! Ce avea el, doctorul Teicu, fostul Presedinte al "Asociatiei Studentilor Romani din Strainatate" la sfarsitul secolului XIX, fostul prieten a lui Goga si fostul luptator pentru unirea Ardealului cu Romania, de-a face cu florile banatului?****

Din soaptele altora am aflat ca taranii din satele carasene si sarmanii Oravitei, au oprit acel tren si l-au scos din el pe Uica Doctoru, ducandu-l inapoi acasa la el, la cabinetul lui, acolo unde el neobosit avea grija de altii mai nefericiti decat era el. ****

Tot din soaptele altora am aflat ca Uica Doctoru, cu toate ca ar fi putut ramane ca profesor de chirurgie la Institutul Medical Catolic din Roma, s-a reintors la indemnul lui Goga, in **tara**, unde a introdus tratamentul tuberculozei prin pneumotorax.****

In soapta mama mi-a spus ca Tata Adam, bunicul meu, ramas pentru intotdeauna in ****America****, i-a trimis fratelui un aparat de roentgen sa aibe o unealta in lupta impotriva TBC-ului, pentru ca tuberculoza facea ravagii mai ales in randul celor sarmani si prapaditi, care abia aveau ce sa manance si cu ce sa se imbrace.****

Octavian Goga l-a numit pe Uica Doctoru, "Medicul Saracilor", deoarece Dr Teicu refuza plata de la oamenii saraci si chiar platea din propriul lui buzunar tratamentele celor nevoiasi.****

Uica Doctoru a crescut-o pe mama mea si imi aduc aminte de poze vechi in
care mama era fotografiata impreuna cu el si cu Tavi Goga, fotografii care,
si ele, faceau parte din "secretele familiei".****

Vara, la casa mare de la Ilidia, faceam si eu, pruncul, parte dintr-o realitate care, in fond, era o poveste. O poveste soptita, o taina ingrijita si strajita cu dragoste de cei cativa initiati si acceptati sa o cunoasca.****

Uica Doctoru din cauza ca nu avea timp sa se ingrijeasca de propria lui sanatate si sa se protejeze de iradiatiile aparatului de roentgen, a facut, in timp, o leucemie de iradiere si asa bolnav, leuchemic, comunistii au vrut sa-l trimita in Baragan. Au vrut sa moara acolo, departe de cei pe
care el i-a slujit si, poate salvat de la o moarte sigura si de la o existenta miserabila si indecenta.****

Noroc ca l-au salvat saracii Carasului si asa am avut si eu parte de ultimii lui ani de viata. La Ilidia, in "casa mare" si la gradina de la "Mos Adam", il auzeam pe Uica Doctoru spunand, "aici e Paradisul"! Acolo si numai acolo, lumea era infinit de buna si de marinimoasa.****

Sa fi avut doar vreo patru ani cand Uica Doctoru, care, ca de multe alte ori, ma tinea pe genunchi, i-a spus mamei: "Flori draga, copilul asta o sa ajunga chirurg. Ma vad pe mine, cand eram mic, in el". Nu intelegeam nimic! Deh, secrete de oameni adulti.****

Mai tarziu cand am devenit cat de cat constient de menirea mea in lume, m-am impotrivit cu inversunare acestei prorociri si dorintei mamei sa continui pe urmele doctorului si de aceea am ales stiintele ca subiect de interes. Matematica, fizica, stiintele abstracte, nu oamenii, care aveau secrete si vorbeau in soapta, dar pana la urma, profetia doctorului a invins!****

Imagini razlete, care imi revin ca si cand ar fi doar niste fulgerari pe retina ma infatiseaza ca mic copil acasa la Uica Doctoru, la Oravita. Traia modesc in casa jumatate cabinet si laborator. Nimic din luxul doctorilor pe care Ion Teicu ai detesta deoarece acei doctori tratau pe vremea aceea orbii cu injectii cu apa sterila sau tuberculoza si alte boli infectioase cu pastile de zahar. Singura lui bogatie era biblioteca, in care de-a lungul anilor adunase vreo cinci mii de volume. ****

Vad si acum acele carti groase, multe din ele imbracate in piele, de-a lungul tuturor peretilor si vad carti mai subtirele insirate pe toate mesele si noptierele din casa. Mama mi le arata si cateodata deschidea vreuna din ele spunandu-mi; "vezi asta-i a poetului De La Marina, asta-i a
lui Goga si astea sunt ale lui Caragiale si Cosbuc, toti fosto prieteni a lui Uica Doctoru. Erau semnate toate, cu dedicatii.****

Cand Uica Doctoru a murit, in 1953, au venit niste straini, oamenii de la raion si, pe langa casa si aparatul de roentgen, au confiscat si majoritatea cartilor. Cei care venisera sa "ridice" cartile, nu pareau deloc impresionati de "bogatia" de hartie a doctorului si de aceea, bagsama, rupeau, la intamplare, pagini din acele carti ca sa-si ruleze tutun in ele sau ca sa le foloseasca la WC. Radeau mult oamenii aia, erauoameni veseli.****

Vorbeam in soapta si mama se minuna de felul in care pot oamenii sa fie. ***
*

Mama mea nu plange usor, dar in ochii ei intunecati vedeam atunci o deznadejde pe care eu nu o puteam intelege. De o viata intreaga ma tot straduiesc sa o inteleg.****

Dimitrie