Viorel ROMAN
Statul la romāni (8) 2010-12-20
inapoi
Statul la români (8)
Reproducem articolul "Piloţii orbi", de Mircea Eliade

Imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care deţine "puterea" politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naţională, în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie şi învăţămînt, că s-au deznaţionalizat profesiunile libere - toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru ar putea, după marea victorie finală, să fie iertate.

Memoria generaţiilor viitoare va păstra cum se cuvine eforturile şi eroismul anilor cumpliţi 1916-1918, lăsînd să se aştearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor. Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: aceşti aproape 20 de ani care s-au scurs de la Unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (şi cînd vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atît de îndelungată?!) - dar i-am folosit cu statornica voluptate la surparea lentă a statului român modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frîiele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare, care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de 1 milion sau de 100 de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaj. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăşi existenţa istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai văd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă - luntrea statului nostru este condusă de nişte piloţi orbi. Acum, cînd se pregăteşte marea luptă, după care se va şti cine merită să supravieţuiască şi cine îşi merită soarta de rob - elita noastră conducătoare îşi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai găseşti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, ameninţarea - toate acestea sînt zadarnice. Oamenii aceştia sînt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaşte unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de 100 de ani fără ca nimeni să înţeleagă de ce. Oamenii erau tot atît de cumsecade, soldaţii tot atît de viteji, femeile tot atît de roditoare, holdele tot atît de bogate. Nu s-a întîmplat nici un cataclism între timp. Şi deodată statele acestea pier, dispar din istorie. În cîteva sute de ani după aceea, cetăţenii fostelor state glorioase îşi pierd limba, credinţele, obiceiurile - şi sînt înghiţiţi de popoare vecine.
Luntrea condusă de piloţii orbi se lovise de stînca finală. Nimeni n-a înţeles ce se întîmplă, dregătorii făceau politică, negustorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi ţăranii de ogorul lor. Numai istoria ştia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stîrv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile, în afară de cea capitală: instinctul statal.
Crima elitelor conducătoare româneşti constă în pierderea acestui instinct şi în înfiorătoarea lor inconştienţă, în încăpăţînarea cu care îşi apără "puterea". Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bună voie, şi-au semnat cu mîna lor actul de deces, numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor noştri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atît de tragic pentru istoria lumii, face tot ce-i stă în putinţă ca să-şi prelungească puterea. Ei nu gîndesc la altceva decît la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste cîteva miliarde risipite şi cîteva mii de conştiinţe ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, cînd încă mai este timp, nu înţeleg să se resemneze. [...] Ştiu foarte bine că evreii vor ţipa că sînt antisemit, iar democraţii că sînt huligan sau fascist. Ştiu foarte bine că unii îmi vor spune că "administraţia" e proastă, iar alţii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minorităţilor. Ca şi cînd aceleaşi tratate au putut împiedica pe Kemal Paşa să rezolve problema minorităţilor măcelărind 100.000 de greci în Anatolia. Ca şi cînd iugoslavii şi bulgarii s-au gîndit la tratate cînd au închis şcolile şi bisericile româneşti, deznaţionalizînd cîte 10 sate pe an. Ca şi cînd ungurii nu şi-au permis să persecute făţiş, cu închisoarea, chiar satele germane, ca să nu mai vorbesc de celelalte. Ca şi cînd cehii au şovăit să paralizeze, pînă la sugrumare, minoritatea germană!
Cred că sîntem singura ţară din lume care respectă tratatele minorităţilor, încurajînd orice cucerire de-a lor, preamărindu-le cultura şi ajutîndu-le să-şi creeze un stat în stat. Şi asta nu numai din bunătate sau prostie. Ci, pur şi simplu, pentru că pătura conducătoare nu mai ştie ce înseamnă un stat, nu mai vede. Pe mine nu mă supără cînd aud evreii ţipînd: "antisemitism", "fascism", "hitlerism"! Oamenii aceştia, care sînt oameni vii şi clarvăzători, îşi apără primatul economic şi politic, pe care l-au dobîndit cu atîta trudă, risipind atîta inteligenţă şi atîtea miliarde. Ar fi absurd să te aştepţi ca evreii să se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi şi cu foarte multe obligaţii - după ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atîtea posturi de comandă. Evreii luptă din răsputeri să-şi menţină deocamdată poziţiile lor, în aşteptarea unei viitoare ofensive - şi, în ceea ce mă priveşte, eu le înţeleg lupta şi le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
(va urma)
Prof. dr. Viorel Roman,
Consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania