Viorel ROMAN
Statul la romāni (2) 2010-12-20
inapoi
Statul la români (2)

Nicolae Iorga vedea în statul moldo-valahilor un Byzanţ, după Byzanţ (p. 450 ), falimentar, fără refacerea unităţii dintre ortodocşi şi catolici, Constantinopolul şi Bucureştii măcinîndu-se de o boală incurabilă.

La fel vede şi Mircea Eliade în Anexa II. Mihail Ralea constată, în 1928: "O ţară adusă la sapă de lemn, batjocorită şi umilită. Un stat unde minorităţile protestează mereu, fiindcă li se calcă drepturile... O ţară care şi-a pierdut busola morală şi dreptatea şi care se zbate în expediente de aventură de la o zi la alta, între protestarea internă şi dispreţul străinătăţii. Căci nu este o ocazie în care ţara noastră să nu primească reproşul, ori umilinţa străinătăţii". Din perspectiva creştină, omul este înzestrat cu drepturi şi calităţi, pe care statul trebuie să le protejeze şi promoveze. În acest caz, statul merită respect, în caz contrar el îşi pierde legitimitatea. În vremea Mîntuitorului existau 8 imperii. Azi, Roma creştină a cucerit lumea. De două milenii lumea e împărţită în Imperiu, Limes şi Barbari. Primul dă tonul şi este azi Lumea I, dezvoltată, occidentalizată, UE/USA/NATO/OECD. Limesul este Lumea II, în curs de dezvoltare, la periferia Imperiului. Barbarii sînt Lumea III, veşnic subdezvoltaţi şi subvenţionaţi. Sfîntul Imperiu Roman, Uniunea Europeană, Lumea I, dezvoltată, garantează drepturile omului: Libertate, Dreptate şi Pace, model de urmat pentru toată lumea, chiar şi pentru cei de altă credinţă. Valorile, normele creştine sînt percepute şi promovate azi ca standarde de civilizaţie universală. Între Sfîntul Imperiu şi Barbari, greco-ortodocşii au dezvoltat o cultură, o civilizaţie de Limes, greu de integrat de către imperiali. De aceea, statele de la Limes, care înconjoară Imperiul, trebuie să se decidă de partea cui sînt. România şi Moldova sînt la Limes. Care sînt perspectivele lor?

De la Roma la Moscova (a III-a Romă)
Românii, urmaşii Imperiului Roman de Apus, pierd legătura cu Roma, 395, iar după marea Schismă, 1054, greco-slavii le impun o ierarhie ortodoxă antilatină, contra naturii lor. Aşa au ajuns românii în afara normelor şi valorilor Imperiului. Ei sînt priviţi cu neîncredere de greco-pravoslavnici pentru că sînt latini şi occidentali, pentru că sînt singurii romani greco-ortodocşi. În această situaţie, Sfîntul Imperiu îi însărcinează pe maghiari şi pe polonezii romano-catolicii să-i aducă pe românii greco-ortodocşi pe calea adevărului. Maghiarii percep această misiune apostolică milenară ca mandat de maghiarizare, ceea ce e intolerabil. Polonezii n-au ocupat Moldova şi sînt mai generoşi, a se vedea opera cronicarilor moldoveni şi vizita Papei Ioan Paul II, polonez, la Bucureşti. Primele state româneşti, ca măduvă greco-ortodoxă byzantină, intră în conflict cu Sfîntul Imperiu, iar, după căderea Constantinopolului, şi cu Imperiul Otoman. Aşa, sute de ani, valahii din Ardeal fiind toleraţi numai de romano-catolici, iar la Sud şi Est de Carpaţi numai de turco-musulmani.
1600. Mihai Viteazul înţelege dilema şi taie nodul gordian, cu ajutorul Ligii Creştine, Papei de la Roma, Împăratului Sfîntului Imperiu, unde găseşte înţelegere şi sprijin, proiectul lui de reunificare şi emancipare statală eşuînd, nu fără a fi un model de urmat. Un secol mai tîrziu, Liga Creştină creează în Ardeal condiţiile unirii românilor cu Roma. Maghiarii, slavii, grecii sînt, fireşte, împotriva ei, dar, uniţi, îşi redescoperă latinitatea la Roma, ideile lor ajungînd şi la Bucureşti, şi la Iaşi, unde se confruntă cu ideile greco-slave, cele laice, iluministe şi franceze. După Unirea de la 1700, Biserica greco-catolică şi Corifeii Şcolii Ardelene pun bazele Proiectului de emancipare naţională, statală. În timp ce la "Mica Romă", Blaj, se scria cu litere latine şi se gîndea, din nou, în normele şi valorile creştine universale romane, moldo-valahii erau dependenţi, politic şi spiritual, de sultanul turco-musulman, patriarhul greco-ortodox ori de ţarul de la Moscova. Astfel, în timp ce Biserica Unită şi Coriferii Şcolii Ardelene puneau bazele renaşterii naţionale, domnitorul Dimitrie Cantemir, în loc să se orienteze, şi el, spre Occident, preferă "a treia Romă", Moscova, şi face o alianţă cu ruşii, cu Petru cel Mare, cu consecinţe dezastruoase. Pe de o parte, este subminată unitatea - care proiect naţional, statal, este de preferat, cel al Corifeilor Şcolii Ardelene, Roma, sau al moldo-valahilor, Moscova? -, iar pe de altă parte turco-musulmanii şi greco-ortodocşii, speriaţi de primejdia unirii cu Roma a tuturor românilor şi de ascensiunea celei de a treia Rome, Moscova, întronează, la Bucureşti şi Iaşi, numai greco-ortodocşi fideli din Fanar.
(va urma)
Prof. dr. Viorel Roman,
Consilier academic la Universitatea din Bremen