Viorel ROMAN
Statul la romani 2010-07-27
inapoi
STATUL LA ROMÂNI


Prof. Dr. Viorel Roman, Akademischer Rat a.D.
www.viorel-roman.de

Iata cum vede evolutia statul la romani un poet, George Astalas:

„Românul este un maratonist
care a luat-o la fuga
acum doua mii de ani,
a gresit traseul
si continua sa alerge
pentru ca nu gaseste sosirea.“

Realitatea se pare ca-l confirma, pentru ca statele românilor –Transilvania, Moldova si tara Romaneasca - s-au adaptat de-a lungul timpului intereselor imperiale greco-musulmane, ruso-pravoslavnice si occidentale. Care-i situatia incepand cu perioada interbelica?
Statul din România interbelica o fost o fictiune prin care „orasul parazitar“ (cite un milion de autohtoni occidentalizati, de evrei, de germani si de maghiari) traia pe socoteala a 16 milioane de tarani. Mihail Manoilescu a propus o strategie de inlaturare a „creolilor“ prin concentrarea deciziilor si resurselor in mâinile unui stat national puternic. Românii urmau sa inlocuiasca, inlature patru milioane de „creoli„ parazitari si sa demareze modernizarea socio-economica prin ei insisi.
Comunistii au aplicat acest program cu dictatura de dezvoltare. Legaturile de subordonare fata de metropolele apusene au fost reduse. Din „orasul parazitar“ au ramas doar sechele si raportul dintre sat si oras, taran si orasean s-a schimbat fundamental. Aceasta politica de emancipare sociala de mare succes a fost intrerupta 1989 prin lichidarea lui Nicolae Ceausescu de catre „creoli“.
Dupa Revolutie, primul Presedinte, Ion Iliescu, pregatit la Moscova, si prim-ministru Petre Roman, nepotul rabinului de la Oradea, au inceput demontarea statului, „si-au luat mana de pe economie“, au degradat aparatul productiv importat din apus, calificindu-l „un morman de fiare vechi“ si „au facut un pariu cu agricultura“ catastrofal. Lichidarea libertatii economice a românilor era astfel pecetluita, pentru ca statul era singurul instrument care le permitea mentinerea unui echilibru intre interesele celor zece milioane de salariati români veniti de la tara si cele ale economiei mondiale.
Intre economia de piata, democratie, integrarea in structurile euro-atlantice si bunastarea materiala a fost facut un stupit si iresponsabil semn de egalitate si cei care indrazneau sa atraga atentia asupra degradarii statului si a consecintelor dezastruoase asupra românilor erau imediat stigmatizati si marginalizati ca neo-, cripto-comunisti, xenofobi, antisemiti, nostalgici, securisti, extremisti etc.
Prabusirea economiei si transformarea majoritatii salariatilor in „inutilizabili“ nu a diminuat nici entuziasmul Presedintilor Emil Constantinescu, Traian Basescu, nici noii „clase politice“, care a preluat din mers mesajul coruptiei, clientielismului, nepotismului „orasului parazitar“ interbelic si nici elanul procapitalist al electoratului. Un mare succes propagandistic!
Rezultatul politici de tranzitie spre o societate subdezvoltata la periferia Europei este degradarea statului in numele unor iluzii. Privatizarea mi¬zeriei si sigurantei material s-au infaptuit, iar functiile statului in deriva sunt preluate de o economie subterana de peste 50% din activitatea economica. Cetateanul lasat in voia sortii este nevoit sa emigreze sau sa activeze pe piata neagra, paralela, informala etc., sa practice activ sau pasiv coruptia, care a devenit singura forma de protest social.
Fara un stat puternic, eficient cu o politica economica coerenta, tranzitia, reforma, privatizarea, economia de piata, democratia, fara a mai pomeni de bunastare sunt imposibil de realizat. Cind si cum isi vor reface românii statul? Este intrebarea pe care si-o pun din nou si occidentali dezamagiti de degradarea statului roman de o„clasa politica“ corupta, parazitara pentru tara si pentru occident.