Viorel ROMAN

Israel & Romania (3) 2010-03-08
inapoi
In 2005, cand presedintele Traian Basescu a efectuat prima sa vizita la Washington, Mark A. Meyer a fost invitatul special al sefului statului la o intalnire particulara. Aceasta a avut loc intr-o incapere a Ambasadei Romaniei, in timp ce romano-americanii erau invitati la o receptie. Rubin Meyer Doru & Trandafir – firma de avocatura constituita de Meyer in Romania – este cea care a obtinut pentru Dominic de Habsburg si familia acestuia retrocedarea Castelului Bran. Mark Meyer este si presedintele Camerei de Comert Romano-Americane din New York, in fapt o agentie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani si interfata a afacerilor S.U.A. in Romania. Organizatia a fost creata la Bucuresti in 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu, alaturi de Meyer avandu-l la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din Romania, acelasi care detine postul de televiziune din New York, Romanian Voice, si care, platit tot de romani, retransmite programe ale Televiziunii Romane, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul inca din al doilea mandat de presedinte al lui Ion Iliescu. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presa, dupa ce a reusit sa obtina finantarea de la Bucuresti pentru retransmiterea programelor TVR International pe continentul nord-american. Mark Meyer este si vicepresedinte al Congresului Romanilor Americani (CORA). Meyer este, alaturi de alti evrei, si in spatele afacerii cunoscute ca “Invest Romania Forum”.

Desi principal initiator al actiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul romanesc initiativa apartine unui grup mai larg, chipurile chiar autoritatilor romane, in cautare de investitori americani. Forumul, organizat in 1997 in S.U.A., sub genericul “Economia romaneasca: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitatii companiilor americane evreiesti, si nu numai, sa profite din plin de ocazia de a cumpara ieftin intreprinderile romanesti. Organizatorii secreti (Herzfield & Rubin, adica Mark Meyer, si USAID Midinvest Bussines Center, adica C.I.A.), al caror plan de preluare a economiei romanesti necesita fonduri, pentru a fi convingatori, s-au gandit sa expuna, ca garanti, responsabilii economici din Romania, asa ca au fost plimbati de la Bucuresti la Chicago reprezentanti ai Guvernului roman, presedinti si directori executivi ai celor mai influente banci si fonduri mutuale din Romania, directori din toata economia romaneasca.

Mesajul transmis a fost urmatorul: economia Romaniei este de vanzare, puteti sa va exercitati dreptul in consecinta, putem aranja privatizarile. Cel mai convingator s-a straduit sa fie Mircea Geoana, ambasador al Romaniei in S.U.A. la acea data. Geoana a facut parte dintre studentii privilegiati de inaltii ofiteri ai fostei Securitati. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea cand era sef adjunct al spionajului romanesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoana, fiu al generalului Geoana, pentru a pleca la studii in S.U.A. in randurile “ambasadorilor prieteniei” romano-americane. Dupa ce a dezertat, Pacepa a trecut in solda C.I.A., iar dupa 1990 a reluat legaturile cu mai tanarul Mircea Geoana. Desfasurat la Hotelul Hilton &Towers din Chicago, in perioada 29.09 – 3.10.1997, “Forumul” scotea, practic, economia Romaniei la mezat in fata unor mari banci americane evreiesti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, banci care se afla in spatele firmelor “investitoare”.

In perioada 30.03 – 3.04.1998, in S.U.A., actiunea (“Forumul”) s-a repetat spre a fi oferite afaceri in Romania la “peste 200 de mari companii americane” in domeniul bancar si in cel al pietei de capital, industrie usoara, agricultura si industrie alimentara, industrie constructoare de masini, metalurgica, chimica si petrochimica, materiale de constructii, electronica, telecomunicatii, infrastructura etc.. De aceasta data, organizatorul anuntat era chiar de la varful finantelor americane evreiesti, Amroinvest Inc (baronii finantelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar in “comitetul de initiativa” mai gasim, la calibru apropiat, si Citibank, reprezentata de presedinte si vicepresedinte, evreii David Garner si Janet Heckman, dar si pe Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, ca manager general pentru Romania al firmei Herzfeld & Rubin, deci Mark Meyer.

Un alt evreu celebru pentru afacerile pe care le deruleaza in Romania, cu largul concurs al autoritatilor, este Alexandru Bittner. “Omul de afaceri”, agent israelian cu penetrare la toate nivelurile institutiilor esentiale ale Statului Roman, a fost semnalat inca de la inceputul anilor ‘90 cu o stransa legatura in familia Adrian Nastase. Aceasta prietenie s-a materializat intr-o serie de afaceri derulate de catre acesta din urma si intermediate de Dana Nastase si de Sorin Tesu, omul de incredere al familiei Nastase. Ocupatia, la vedere, in Romania a lui Bittner este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucuresti, detinut de firma israeliana E.W.T.R. (agentie de turism international). La parterul hotelului se afla un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea sotiei afaceristului evreu, chinezoiaca de cetatenie americana, Sherr Bittner.

Pe aceeasi lista se afla Ronald Lauder, magnat evreu american, mostenitorul unei averi cladite pe “parfumuri” (celebrele parfumuri Estée Lauder), fost ambasador al SUA in Austria, presedinte al Consiliului Organizatiilor Evreiesti Americane, al “Comitetului Public International” al Organizatiei Mondiale a Restitutiei Evreiesti si trezorier al Congresului Mondial Evreiesc. Sustinut in “investitiile” din Romania de senatorul evreu american Tom Lantos, care i-a facut lobby pe langa cele mai inalte autoritati romane, Lauder detine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV si Acasa din Romania, postul de radio ProFM si cateva ziare. Ambitia sa este ca prin postul ProTV, transformat intr-o rafinata “masina de propaganda”, sa controleze si sa directioneze opinia publica romaneasca potrivit liniei sionisto-americane.

Trustul de presa Media Pro a acumulat de-a lungul anilor datorii imense fata de bugetul Statului Roman (peste 45 milioane de dolari), toti guvernantii romani tratand cu maxima obedienta actionariatul evreu al firmei. Numirea si mentinerea lui Adrian Sarbu in fruntea afacerii din Romania nu au fost intamplatoare: casatoria sa cu ex-modelul Janine a fost nasita de Mircea Geoana, iar cumnatul acestuia din urma, Ionut Costea, a functionat ca secretar de Stat la Ministerului de Finante in intervalul 1997-2000. Inclinatia evreilor pentru posturi de televiziune romanesti este dovedita si de cazurile posturilor (fost) Tele 7 ABC (al evreului Fredy Robinson), PrimaTV (al evreilor Alex Bittner si Dan Fischer) sau B1 (unde co-actionar este evreul Elan Schwartzenberg). Despre televiziunea B1, publicul crede ca ea apartine integral fratilor magnati Paunescu. Exista insa sustineri despre apartenenta lui George Paunescu la B’nai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din Romania, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, in slujba B’nai Brith. Si alte televiziuni romanesti sunt penetrate de agenti mondialisti sau sionisti, in general evrei, inclusiv postul national oficial de televiziune.