Viorel ROMAN
Artur Silvestri 2010-03-06
inapoi
Interviu cu dl. dr. Viorel Roman
Dl. dr. Viorel Roman, reputat istoric, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania, a fost și este și în prezent unul dintre cei mai însemnați și competenți colaboratori ai publicațiilor înființate de Artur Silvestri. Semnătura sa prestigioasă o întâlnim atât în primele reviste tipărite, înființate și conduse de Artur Silvestri în anii 1990-1991, respectiv ” Națiunea”, ” Mileniul III” și ”Dacia literară” cât și, după ani de zile, în revistele grupului de presă on-line INTERMUNDUS MEDIA. Această îndelungă colaborare între doi cărturari nu poate fi întâmplătoare. Ce împrejurări i-au făcut să se întâlnească, ce afinități i-au făcut să colaboreze o perioadă atât de îndelungată, ce relație culturală și personală s-a legat în timp între cei doi, cum s-au apropiat, cum au colaborat, cum s-au acceptat și respectat reciproc două puternice personalități culturale ?
Iată câteva din întrebările al căror răspuns îl aflăm chiar de la sursă.
Teodora Mîndru: Sociolog, editor coordonator arp, Asociației Române pentru Patrimoniu: D-le Roman, în 1990, când ați început colaborarea la revistele Națiunea, Dacia literară și Mileniul III, îl cunoșteați pe Artur Silvestri, sau v-ați cunoscut chiar cu prilejul sau prin intermediul acestor reviste? Întâi v-ați întâlnit și ați discutat, sau întâi v-ați cunoscut reciproc prin scrieri, corespondență și apoi, la un moment dat, v-ați și întâlnit direct?
Viorel Roman: In Romania in sfera de interese a marilor puteri (1774-1990), am incercat sa definesc dictatura de dezvoltare ceea ce a starnit interes si la Bucuresti. Ilie Ceausescu mi-a scris o scrisoare. Mircea Musat, Virgil Candea s-au aratat la fel de binevoitori. Bogdan Murgescu si Artur Silvestri au facut recenzii la cartea aparuta in RFG. Asa ca am revenit bucuros in tara, la Academia Romana, sa-mi sustin tezele. Cu acest prilej l-am cunoscut personal pe Artur si familia.
T.M.: Vă amintiți ce impresie v-a lăsat Artur Silvestri când v-ați cunoscut direct, v-ați văzut, ați discutat? Cum vi s-a părut ca persoană , dar și ca istoric și critic literar, jurnalist și editor?
V.R.: Intr-o lume in care majoritatea vor sa fie, sa para, altceva decat sunt, Artur era o exceptie si inainte de 1989 - o personalitate complexa si totusi un om admirabil de cultivar, direct si sincer. Cu ochi negrii patrunzatori te invita parca sa treci peste inevitabilile conventii ca sa vedem ce putem face impreuna pentru neamul romanesc. Era un patriot de scoala veche. Pentru a fi cunoscut si apreciat in lumea, trebuie sa te cunosti bine si sa lupti pentru cauza ta. Asa se faca ca discutiile noastre amicale au continuat ca de la sine in revistele Națiunea, Dacia literară și Mileniul III. Cu acest prilej m-am imprietenit si cu Mihai Ungheanu, cu care Artur coopera de decenii.
T.M.: Ce afinități v-au apropiat și au netezit calea pentru o relație de o colaborare atât de lungă?
V.R.: Dante a formulat cam asa - cine nu arde, nu-l inflacareaza (pe celalat). Artur m-a inflacarat nu numai pe mine, ci o intrega redactie, o generatie. Cred ca si intelepciunea si generozitatea lui fata de un navetist ca mine, mereu pe drum, au netezit calea a ceea ce ne lega in mod trainic. Eram fascinati de cultura si civilizatia romanilor si ne socoteam obligati si responsabili sa facem ceea ce putem pentru promovarea valorilor noastre. Mie mi se pare colaborarea noastra mult prea scurta.
T. M.: Care credeți că este locul lui Artur Silvestri printre personalitățile culturale ale sec XX-XXI? Cu cine l-ați compara, asemăna, în ce categorie sau grup l-ați integra?
V.R.: Artur era la curent cu toate curentele lierare, culturale moderne, era angajat pe mai multe planuri in sociatate, dar era profund ancorat in civilizatia crestina. Nu era ca o frunza in bataia vanturile culturale la moda, ci ca un stejar secular cu radacini in scrierile patristice. Vezi colaborarea sa cu mitropolitii Vornicescu si Plamadeala.
T.M.: Cum interpretați dvs, care sunteți un rafinat analist politic, social și economic, conceptul lui Artur Silvestri ” România tainică”, România reală, profundă, perenă , cea care a asigurat în fapt continuitatea neamului în vremuri istorice cruciale și România ” de suprafață”, oficială, superficială, ”fovistă și indecisă” , România oficială desprinsă de popor și adeseori cu interese contrare?
V.R.: Romania tainica a lui Artur Silvestri refuza in mod categoric formele fara fond, care domina si astazi piata ideologica de la Portile Orientului. Convins ca nu trebuie sa ne ploconim pentru a avea dreptate, el cauta radacinile culturii si civilizatiei romanilor si lupta pentru depasirea superficialitatii si a occidentalizarii fara noima a tarii. Nu credea, ca si mene de altfel, ca legatura dintre metropolele occidentale si sclavii de pe plantatiile de la periferia Imperiului trebuie sa o faca creolii.
T.M.: Dincolo de prețuirea reciprocă și de afinități între Artur Silvestri și dvs. au existat, desigur și diferențe între punctele de vedere asupra unor probleme, interpretări diferite ale unor fenomene sociale, politice, etc. Cum ați rezolvat aceste diferențe sau contrarietăți de-a lungul timpului?
V.R.: Cu toate ca greu pot fi gasiti doi oameni mai diferiti ca Artur Silvestri si mine, interesul nostru comun era insa atat de puternic ca diferente sau contrarietăți n-au putut exista. El muncea enorm, era modest, discret, mereu preocupat de nevoile celorlalti. Nu stiu ce intelegea el prin haiducia mea intelectuala in occident, cum s-a exprimat zambind de mai multe ori, dar eu admiram sincer tot ceea ce facea. Artur Silvestri, care era un crestin autentic, nu mi-a spus nici odata, dar era clar, ca noi crestinii sunt obligati sa ne iubim uni pe altii. Si sa iertam.
T.M.: În septembrie 2005, ați participat, la București, la Ediția a II a a Premiilor Patrimoniului Românesc, premii inițiate și înmânate de Artur Silvestri în numele Asociației Române pentru Patrimoniu. Ați fost unul dintre laureații acestei manifestări, distins fiind cu ”Premiul de excelență ”pentru întreaga activitate și pentru volumul” România în sfera de influență a marilor puteri”. Ce semnificație a avut pentru dumneavoastră acest premiu? Cartea dvs a fost cumva apreciată de vreo instituție a statului român postdecembrist? În general, ce importanță și efect credeți că are inițierea și acordarea Premiilor Patrimoniului Românesc ?
V.R.: Eu nu sunt impotriva securistilor, pentru ca sunt copii de oameni saraci, ci impotriva celor de bani gata, care vor sa fie model in societatea de azi. Dictatura de dezvoltare este inlocuita de democratia subdezvoltarii. Statul român postdecembrist se straduie sa joace cum ii canta Europa si NATO, in loc sa fie autentic, demn, cum pleda Artur Silvestri mereu. In acest context m-a bucurat succesul Asociației Române pentru Patrimoniu si mai ales Premiul de excelență pentru întreaga mea activitate și pentru trilogia România în sfera de influență a marilor puteri (1774-1900). Carte n-a aparut in limba romana pentru ca nu-i momentul sau nu-i politic corect. Eu nu fac parte din asa zisa societate civila.
T.M.: Ce impresie v-a făcut festivitatea de premiere și în general manifestarea culturală organizată la Clubul Floreasca din Capitală?
V.R.: A depasit toate asteptarile nu numai ale mele. M-am bucurat mai ales sa vad ca Romania Tainica a lui Artur Silvestri este mult mai puternica si mai prezenta decat se crede in general. Romania oficiala este cam derutata, falsa, tiganizata.
T.M.: În aceeași seară, a festivității Ediției a II-a a Premiilor Patrimoniului Național, a fost lansată și cartea ” Cuvinte pentru urmași”, ”carte de învățături”, cum o numea Artur Silvestri, cel care a inițiat-o și alcătuit-o din ”depozițiile”, unor personalități culturale printre care aveau ceva însemnat de comunicat contemporanilor și urmașilor. Și dvs. ați participat, cu ” depoziția personală ” la alcătuirea acestei cărți, despre care ați și vorbit în acea seară. Ați propus ca un motto potrivit cărții întrebarea mirată a unui împărat roman ”Creștinii sunt niște oameni se iubesc înainte de a se cunoaște?” ceea ce poate să pară paradoxal unor pragmatici, dar ”ceva de la sine înțeles” pentru cei care au participat la alcătuirea cărții. Vă rog să detaliați, pentru cititori, la ce v-ați referit din tot ceea ce a presupus alcătuirea și editarea acestei cărți?
V.R.: Am amintit ca Artur Silvestri era mereu preocupat de nevoile altora. Niciodata nu l-am auzit cerand ceva pentru el. In acest sens m-a impresiona cu cata daruire mi-a vorbit de donatiile de carte pe care le face pentru copii uitati ai satelor. Atunci mi-a reamintit de acel imparat roman, care voia sa stie ce fel de oameni sunt crestini si a fost stupefiat cand a aflat ca ei se iubesc înainte de a se cunoaște. Un paradox si pentru multi contemporani, nu insa pentru Artur Slvestri, care s-a inflacarat cand l-a auzit. Ca si donatiile de carte, Cuvintele pentru urmasi, initiative atat de generoase si in fond profund crestine, sunt scrisori sincere si dezinteresate pe care le-am adresat urmasilor pe care era putin probabil ca-i vom intalnii vreodata.
T.M.: La acea întrunire de al Clubul Floreasca, ați cunoscut sau ați revăzut persoane interesante, personalități marcante în domeniul lor, de care vă amintiți ?
V.R.: In primul rand m-am bucurat sa-i revad pe Mariana Braiescu si Artur Silvestri, pe entuziastii lor colaboratorii lor intr-o ambianta fara precedent, dar si pe Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu, Ilie Traian, Tudor Munteanu si multi alti prieteni.
T.M.: După plecarea prea grăbită a lui Artur Silvestri, s-a văzut foarte clar că a adunat foarte mulți oameni, din România și din lume în jurul lui, i-a apropiat, i-a capacitat, într-un fel deosebit, și ca urmare, sunt cel puțin sute de oameni, numai cei care ne-au scris, dintre care mulți nu l-au cunoscut direct niciodată pe Artur Silvestri, dar care îi simt lipsa în viața lor, îl regretă foarte mult și acum. Prin ce calități, sau gesturi, sau acțiuni, credeți că a reușit Artur Silvestri să fie astfel apropiat, iubit, apreciat de atât de multe persoane diferite ca univers, caracter, preferințe etc?
V.R.: Artur Silvestri a fost un bun roman si un bun crestin, care nu scoatea ochii celor din jur care bajbaiesc in intuneric. Oamenii de cultura la moda azi, desigur nu numai in Romania, sunt materialisti dezorientati, nihilisti egocentristi, necrutatori. De aceea nu ma mira ca este atat de regretat si ca vocatie lui traieste. Recent l-am intalnit pe filozoful Nemoianu din SUA. Cand am pomenit numele lui Artur Silvestri s-a intristat brusc si-a murmurat: ce om mare ne-a parasit inainte de vreme.
T.M.: Cred că sunt foarte multe de întrebat și dvs. aveți foarte de spus. Din toate, există o întrebare anume, în legătură cu Artur Silvestri, la care ați fi dorit să răspundeți, dar care nu v-am adresat-o.
V.R.: Artur Silvestri era un autohton sensibil, rabdator, sesiza nuante si ma obliga si pe mine, un cosmopolit grabit, intr-un fel sa-l urmez. Asa s-a intampalt mereu cand ne revedeam, dar mai ales la ultima noastra intalnire, cu o luna inainte de a ne parasi. Am discutat o intrega dupamasa, fara nici o graba, am facut parca un bilant al ultimelor decenii. Mai mult cu intrebari, decat cu raspunsuri. Cu planuri de viitor. Si pentru prima data de cand ne cunoastem am scos aparatul de fotografiat si i-am facut trei poze. Era clar o intalnire memorabila. Astazi stiu de ce.
T.M.: Vă mulțumesc foarte mult, Teodora Mîndru