Viorel ROMAN
Chestiunea Orientala 2008 2008-10-15
inapoi
Memorialul Radu Flora, Satu Nou, Novi Sad, Zrenianin, 3-5 sept. 2008
Societatea de limba română din Voivodina – Republica Serbia


Problema sau Chestiunea Orientală : Serbia fără Kosovo / Georgia fără Abhazia şi Oseţia de Sud

Prof. Dr. Viorel Roman, Academischer Rat a.D.

Debutul Chestiunii Orientale este Pacea de la Kuciuk Kainargi / Silistra 1774. Ţarul învingător şi Sultanul fără vlagă se înţeleg în privinţa patronajului Moscovei asupra ortodocşilor ajunşi sub musulmani. Aceasta Problemă este nodul gordian al celor 8 războaie ruso-turce (1710-1878) pentru a « doua Romă », aşa că independenţa Kosovo-ului, sub patronajul SUA/UE şi a Abhaziei şi Oseţiei de Sud sub cel al Rusiei sunt de neînţeles fără luarea la cunoştinţă a Problemei Orientale, care numai aparent s-a încheiat cu dispariţia Sultanului turc şi Califului după Primul Război Mondial.
Un mileniu - de la Mahomed până la eşecul din faţa Vienei - lumea islamică condusă de Sultan şi Calif domnea pe trei continente. Dar după victoria Papei şi Împăratului la Viena 1683, Ţarul Petru cel Mare, urmaşul Împăratului Imperiului Roman de Apus se consideră îndreptăţit să moştenească el a « doua Romă ». Patriarhul grec, după experienţa cu cruciaţii, era de partea Sultanului şi a Ţarului. Astfel s-au configurat forţe imperiale într-un permanent conflict, război - cald sau rece -, care determină soarta lumii : (1) creştinii occidentali, conduşi de Împărat şi Papă, (2) creştinii ortodocşi, conduşi de Ţar şi (3) mahomedanii conduşi de Calif.
Occidentali vor refacerea unităţii creştine şi nu pot acceptă dominaţia unilaterală ortodoxă. Pe de altă parte a « treia Romă », Moscova urmăreşte şi ea refacerea Imperiului Roman şi a unităţii creştine. În acest conflict Sultanul a supravieţuit mereu sub sabia lui Damocles : cine-l va moştenii? În jurul cui vor gravita neamurile din Asia, Africa si Europa, din Balcani şi Caucaz ? Cine va domina : pravoslavnicii, occidentalii, islamul? Sultanul, Califul turc a dispărut, întrebările sunt încă actuale.
Avântul ruşilor spre Constantinopol, spre sud este încununat de succes şi la Pacea de la Iaşi 1792, Bucureşti 1812, Adrianopol 1829 şi Unikar Skelessi 1833. Vestul cu interese nu de rare ori divergente par a fi total dezorientaţi în această complicată Chestiune, aşa ca ruşii îi atacă pe turci 1853 sub pretextul nesocotirii intereselor lor la Ierusalim. În războiul din Crimea, « primul război mondial eşuat », Anglia, Franţa şi aliaţii lor înving şi la Pacea de la Paris 1856 impun Rusiei demilitarizarea Marii Negre şi concesii teritoriale. Ţarul tuturor ortodocşilor nu poate însă renunţa la misiunea sa imperială, aşa că-l atacă din nou pe Sultanul turc şi obţine noi concesii la Pacea de la San Stefano 1878. Congresul de la Berlin, din acelaşi an, nu face altceva decât să prelungească soarta « bolnavului de la Bosfor » musulman numai pentru a nu da câştig de cauză pravoslavnicilor. Serbia, Montenegro, România devin independente iar Bosnia şi Herzegovina ajung sub administraţie occidentală, austriacă.
Al Doilea Război Mondial permite Moscovei să pună bazele unui imens Imperiu Roman de Răsărit de la Berlin până la Marea Japoniei, dar Uniunea Sovietica - o formă laică imperială - nu face faţă în Războiului Rece cu Vestul. Oricum Turcia şi Grecia rămân constant în tabăra occidentală. O politică imperială creştină unitară şi faţă de islam – conditio sine qua non a păcii lumii – eşuiază mereu, după cum se poate uşor observa în conflictele din Balcani, Caucaz şi Orientul Apropiat şi Mijlociu.
Roma interesată în emanciparea şi unitatea creştinilor, nu pot accepta o expansiune unilaterală a ortodoxiei. La fel Moscova. Acest cerc vicios a fost depăşit în vremea Conciliului Vatican II. Papa şi Patriarhul de la Constantinopol ridică anatema care divizata lumea creştină. Uniunea Sovietică, comunismul dispar, apoi Papa Ioan Paul II îi apropie pe pravoslavnici de occidentali, fără a putea vizita însă Moscova sau Belgradul. Fondul religios al Problemei Orientale e neschimbat şi în zilele noastre.
Totuşi situaţia este promiţătoare. Rusia a revenit la creştinism după erezia ateistă marxistă, iar întronizarea Preşedintelui Dmitri Medvedev cu un ritual creştin bizantin a reactualizat continuitatea Imperiului Roman. Occidentul are un continuator al tradiţiilor romane, Papa, dar nu are « Împărat » legitim. Preşedinţii UE, SUA nu au o poziţie similară Împăratului creştin al Imperiului Roman de Apus, al Ţarului Rusiei.
Soarta lumii depinde acum de Ţarul Medvedev şi de Papa Benedict XVI. Refacerea unităţii creştine e posibilă dacă Moscova renunţă la izolare şi Roma continuă linia generoasă a primului Papă slav faţă de pravoslavnici. Pentru că numai împreună, Papa de la Roma şi « Împăratul Roman » de la Moscova pot depăşi « diagonalele tragice ale Europei » şi asigura pacea lumi. Începerea dialogului dintre Moscova si Roma în vederea refacerii unităţii creştine va schimba pozitiv mai mult faţa lumii decât războaiele lui Napoleon si Adolf Hitler împotriva Rusiei şi va face oricum inutil independenţa unor mici provincii de la Limes, în Balcani sau Caucaz.
Anexa : Prof. Jean Paul Charnay - La diagonale tragique de l´Europe