Viorel ROMAN
Raoul Şorban, 1912-2006 2006-07-30
inapoi
Raoul Şorban, 1912-2006
Nobilimea română din Transilvania a trecut la romano-catolicism şi s-a maghiarizat, nu în întregime. Familia Şorban a rezistat sute de ani, a rămas fidelă neamului şi nu e greu de imaginat că Raoul, o mare personalitate, profesor de istoria artelor, care ne-a părăsit în iunie, a ajuns în conflict cu forţele politice din vremea sa.

După o mie de ani de dominaţie în Ardeal, maghiarii romano-catolici sau protestanţi nu acceptau un valah fără complexele de inferioritate generate de prăpastia dintre stăpânii unguri, creştinii occidentali, şi subalterni valahi ortodocşi „toleraţi”. Mai ales că frecventa medii maghiare şi le cunoştea limba, arta şi cultura ca nimeni altul.

Evreii, pe care i-a ajutat să fugă din Transilvania ocupată de unguri în România lui Antonescu şi astfel să-i scape de lagărele naţional-socialiste, l-au făcut Cetăţean de onoare al Israelului 1987. Dar după Revoluţiile din 1989, când Budapesta a ajuns din nou un punct de sprijin al evreilor în Europa Centrala şi Bucureştiul sub presiunea recuperatoare a Israelului, meritele îi sunt răstălmăcite chiar de cei pe care i-a scapăt de la moarte fără nici un folos material. La înmormântarea lui n-a fost nici un evreu.

Moldo-valahii, pe care nu i-a părăsit niciodată, nu l-au înţeles, l-au marginalizat şi chiar bătut, în cel mai bun caz l-au folosit. Un patriot român, catolic? Generozitatea sa, umanismul sau profund românesc, au fost mai tot timpul în contratimp cu doctrinele barbare, naţional-socialiste şi comuniste ale vremii.

La aniversarea a 250 de ani de Şcoală românească la Blaj - „Mica Romă” - a fost la slujba de la Catedrala greco-catolică, unită cu Roma, a participat la dezvelirea statuii „episcopului românilor” Inocenţiu Micu-Klein din faţa Catedralei şi nu s-a mirat de loc că n-au venit preşedintele ţării şi prim-ministrul. Motivul, cusut cu aţă albă, era ceaţa care n-ar fi permis aterizarea navelor aeriene. În realitatea, tot aşa cum n-au reuşit greco-catolicii, uniţii, să treacă Carpaţi în trecut, tot aşa ortodoxo-(neo)comunişti nu voiau să iese din ceaţa tranziţiei dâmboviţene şi să accepte valoarea Unirii cu Roma, a alfabetului şi culturii latine pentru emanciparea românilor de pretutindeni.

Spre sfârşitul vieţii constata surprins că se simte mai bine în mediile moldo-valahe, decât în Arealul lui traumatizat, paralizat, şi că literatura clasică a ruşilor se potriveşte mai bine la moldo-valahi, ca cea franceză sau engleză.

Unirea cu Roma a românilor şi intrarea lor în Uniunea Europeana cu fruntea sus i se părea un vis prea frumos pentru a fi realizat curând. Nu s-a resemnat însă niciodată. Testamentul său - „Invazia de stafii. Însemnări şi mărturisirii despre o altă parte a vieţii” - e o lectură obligatorie pentru românii, de ambele părţi ale Carpaţilor.

Prof. dr. Viorel Roman,
consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania