Viorel ROMAN
Crestinism, standarde de civilizatie, globalizare 2006-07-18
inapoi
Crestinism, standarde de civilizatie, globalizare

Integrarea în anul 2007 a românilor în UE / Uniunea Europeană, urmaşa Sfântului Imperiu Roman, presupune un cadru şi unele condiţii: (1.) creştinism; (2.) standarde de civilizaţie, aquisul comunitar, codul canonic romano-catolic laicizat şi modernizat; (3.) performanţe economice impuse de economia de piaţă globalizată.

CREŞTINISM
Anul acesta se sărbătoresc 1900 de ani de la integrarea Dacei în Imperiul Roman de către Împăratul Traian. Aurelian retrage armata la sud de Dunăre, dar romanitatea se afirmă de ambele maluri. Românii se nasc creştinii, Imperiul se rupe în două, şi ei ajung astfel obedienţi greco-slavilor, care le impun cu forţa limba şi ierarhia lor sacră. De la Schisma din 1054 românii sunt în tabăra ortodoxă greco-slavă, antilatină şi supravieţuiesc într-o cultură de anonimat rurală şi orală. Aspiraţia lor la civilizaţia latină, n-a încetat însă niciodată. Nici Roma nu-i uită. Conciliile de la Lateran 1214, Florenţa 1437 şi Vatican 1965 caută să depăşească blocajele de comunicare şi să-i unească pe toţi creştinii. De zece ori au încercat românii să revină la Roma, cea mai importată fiind Unirea de la 1700, dar greco-slavii îi ţin şi azi „în lanţurile grele ale ortodoxiei constantinopolitane şi moscovite”. Laicitatea şi globalizarea le vin în ajutor.

STANDARDE DE CIVILIZAŢIE
Revoluţia Franceză a încercat să depăşească barierele de comunicare dintre oameni prin despărţirea bisericii de stat şi drepturile universale ale omului. De fapt valorile şi normele creştine sunt înlocuite cu standarde de civilizaţie. Civilizaţia e occidentală, celelalte sunt cernute de o sită atee, raţională şi ştiinţifică. Principiile teologice ale istoriei - creaţia, încarnarea, judecata, mântuirea - au fost transformate în standarde ale universalităţii şi progresului. De atunci se fac neîncetat eforturi empirice, care să dovedească unitatea istoriei, globalizarea şi mai ales progresul. În spatele ideilor revoluţionare, iluministe sau afirmat în SUA standardele religiei civile protestante, iar în URSS cele ortodoxo-comuniste panslave. Partea pozitivă a războiul rece a fost efortul fiecărui Bloc sau Lagăr de a se dezvolta fiecare pentru el, dar şi oferind lumii perspective eliberatoare de sărăcie. Românii ortodocşi au profitat de standardele de civilizaţie laice occidentale la crearea României Mari, 1920-1940, şi de cele ortodoxo-comuniste în vremea dictaturii de dezvoltare, 1945-1989. Cu handicapul lor ortodox greco-slav, moldo-valahii îşi pun toată speranţa în standardele de civilizaţie. Dar ele sunt celebrele „forme fără fond”, care ocolesc numai aparent fondul creştin al reîntegrării în civilizaţia occidentală, pentru că în sec. 21 pe lângă creştinism şi standardele de civilizaţie laice, ortodocşi se confruntată şi cu treapta a treia a rachetei occidentale de civilizare a lumii:

GLOBALIZAREA
Competiţia dintre comunism şi capitalism s-a încheiat cu victoria creştinismului, a dreptului omului, formulat de creştinii occidentali, nu de ortodoxo-comunişti slavi. Capitalul şi corporaţiile transnaţionale impun pe lângă standarde de civilizaţie, norme de eficienţă necunoscute până în 1989. Statele atrag pe toate căile capital, pentru că vor să profite de globalizare. Economia de piaţă reduce decalajele dintre occident şi restul lumii şi combate sărăcia mai eficient decât strategiile războiul rece. Companiile transnaţionale aduc în ţările subdezvoltate tehnică avansată, dau salarii mari, astfel puterea de cumpărare creşte şi sparg cercul vicios al sărăciei. Denaţionalizarea statului este în folosul celor ce muncesc, pentru că numai limitarea suveranităţii face posibilă integrarea în economia mondială, fără de care dezvoltarea este imposibilă. Globalizarea capitalului a mişcărilor social-politice transnaţionale impun ca şi politica naţională să depăşescă vechile graniţele. O revenire la statul din secolele trecute e imposibilă. Numai nostalgicii şi anarhiştii propagă etnoromanismul şi protecţionismul din era comunistă şi naţional-socialistă.
In discursul din România, globalizarea încă nu-i înţeleasă pentru că mai domină credinţa marxistă, revizionistă social-democrată, că oamenii gândesc raţional numai de la Revoluţia Franceză. Ca şi cum religia greacă şi judeo-creştină n-ar fi existat. Desigur că filozofia şi teologia îşi pun şi întrebări fără răspuns. Ar fi şi inutil să ne întrebam asupra sensului istoriei sau globalizării, dacă acest proces ar fi previzibil. Pe de altă parte, numai dacă ne întrebam, dacă istoria are un sens, şi dacă are, care ar putea fi el, putem fi decepţionaţi. Decepţiile sunt aşteptări neîmplinite. Întrebarea dacă istoria, globalizarea are un sens, este rezultatul gânditorilor judeo-creştini. Ei au depăşit resemnarea repetabilităţii din antichitate şi au umplut golul cu speranţă şi credinţă. În acest context, în relaţiile lor cu occidentalii, moldo-valahii se bazează pe standardelor de civilizaţie, neglijează atât fondul religios al integrării, cât şi normele de eficienţă impuse de globalizare. Totuşi vizita Fericitului Ioan Paul II la Bucureşti 1999 deschide românilor porţile Europei. Dialogul lor cu Roma le va permite să se elibereze de vechiul statut subaltern de periferie sobornicească şi duhovnicească greco-slavă, să depăşească barierele de comunicare cu occidentul, să accepte în mod real, nu numai formal, aquisul comunitar, şi mai ales să înţeleagă şi să profite din plin de integrarea europeană şi de globalizare.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania