Viorel ROMAN
Despre Viorel ROMAN
Die Biographie
Articole
Condamnare lui Marx
2006-07-05
inapoi
Istoria se repetă, prima dată e tragică, eroică, a doua oară e comică sau e o farsă. Observaţia lui Karl Marx (1818-1883), referitor la Napoleon I şi al III-lea, e valabilă şi azi. Procesul lui Nicolae şi Elena Ceauşescu a fost tragic, iar cel al comunismului, iniţiat de Traian Băsescu, preşedinte şi judecător şi Vladimir Tismăneanu, procuror şi martor, e o farsă. După Târgovişte, cine stă azi la Bucureşti pe banca acuzaţilor?
(1.) Părintele ideologiei comuniste, filozofului german Karl Marx a sintetizat ideile din vremea sa, materialismul, socialismul, naţionalismul, imperialismul şi în Manifestul Partidului Comunist” (1848) a analizat criza Capitalului” din societatea occidentală şi a recomandat înlăturarea exploatării omului de către om” printr-o dictatură a proletariatului în întreaga lume. Apoi, raiul pe pământ.
(2.) Rusia bolşevică ocupă, dezmembrează şi converteşte România la comunism cu forţa. Sub lozinca Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” panortodoxismul şi panslavismul rus obţin mari succese cu dictatura de dezvoltare”, atât în efortul de a se rupe de lumea occidentală, cât şi în depăşirea înapoierii economice, dar mai ales în cel de al doilea război mondial. Victorie datorată anglo-americanilor, nu comunismului.
(3.) Agenţii kominternişti evreii au lichidat la ordinele lui Stalin / Josif Visarionovici Djugaşvili (1879-1953) influenţele neortodoxe din civilizaţia, cultura româno-ortodoxă, au interzis 8000 de publicaţii proocidentale neconforme cu ideologia bolşevică, au reorient cu forţa 2000 de biserici unite cu Roma spre Moscova şi au rupt orice legătură a românilor cu lumea occidentală. În spatele unei Cortinei de Fier”.
(4.) După retragerea trupelor de ocupaţie sovietice din România, mai ales după 1965, începe un proces de autocefalie” a ortodoxo-comunismului moldo-valah prin marginalizarea evreilor, care fug în masă în USA şi Israel. La Revoluţia din dec. 1989 lichidarea la Târgovişte a soţilor Ceauşescu, implicit a naţionalismului ortodoxo-comunist autocefal”, sunt transmise la TV în întreaga lume.
Marx, URSS, KGB, kominterniştii şi ceauşiştii aparţin istoriei. E absurd al condamna pe fonatorul Partidului Comunist, nu numai pentru că Băsescu & Tismăneanu au fost membri ai Partidului său, sau că tatăl lui Tismăneau a fost kominternist. Dar dacă absurdul - Urmuz / Dimitrie Ionescu-Buzău (1883-1923), Eugen Ionescu (1912-1994) - e cea mai originală contribuţie moldo-valahă la cultura universală, atunci procesul comunismului pe rol la Bucureşti, este fără doar şi poate încă o mare contribuţie la suprarealism, la literatura absurdă, în cea mai săracă ţară die Europa.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Romania between the Western European and Orthodox Value and Norms
Evreii conduc lumea?
Bibliografie - 2004-5
ACTUALITATEA LUI EMINESCU
Statul si Biserica 2014
Destramarea Romaniei
Tiganizarea Romaniei - Anexa
Tiganii si evreii (3)
PERISCOP
Tradarea lui Basescu (II.)