Viorel ROMAN
Sarbii si romanii in UE 2006-06-10
inapoi
România şi Bulgaria devin membri ai UE, iar după desprinderea Muntenegrului de Serbia, la Belgrad se fac eforturi intense de a merge pe acelaşi drum. Una din condiţiile e lipsa de conflict între statele candidate la UE. Asta presupune depăşirea handicapul izolării milenare şi de a pune bazele unor noi relaţii între popoarele din Balcani. În acest context „Relaţiile sârbo-iugoslavo-române prin secole”, cartea prof. Milan Vanku apărută la editura „Cartea de specialitate”, Belgrad 2006, 300 p., e de mare actualitate.
În şase capitole - Relaţiile sârbo-romane în perioada mai veche, Lupta poporului sârb şi român împotriva expansiunii otomane în Balcani şi Europa Centrală în sec. XVI-XVIII, Lupta popoarelor balcanice pentru eliberarea de robia seculare a cotropitorilor străini în sec. XIX, Relaţiile sârbo-române în a doua jumătate a secolului XIX şi la începutul sec. XX, Relaţiile sârbo-romane la începutul sec. XX, Relaţiile sârbo-romane în perioada dintre cele doua războaie mondiale - şi trei anexe, cititorul îşi poate face o imagine documentată a istoriei comune a acestor popoare ortodoxe, în cadrul mai larg al Chestiunii Orientale.
Aceasta a început în 1774 cu Pacea de la Kuciuc Kainargi / Silistra, dintre turci şi ruşi şi numai aparent s-a încheiat cu Pacea de la Lausanne în 1923. Chestiunea e încă actuală mai ales în Irak, dar şi în Kosovo: cine-l va moştenii pe “Bolnavul de la Bosfor” musulman? Ortodocşii sau occidentalii? Cum se vor emancipa şi în jurul cui vor gravita neamurile ortodoxe balcanice? Cine va învinge în Balcani: pravoslavnicii sau romano-catolicii?
Iată intrebarea cheie care i-a unit pe ortodocşi sârbi şi români de-a lungul secolelor înpotriva cotropitorilor mulsulmani şi din Europa Centrală, iar acum îi uneşte în efortul lor comun de a ieşi din izolare şi a participa la marele proiect vesteuropean, care va rezolva în sfârşit, aşa se crede, toate capcanele văzute şi nevăzute ale Chestiuni Orientale.
Problema compatibilităţii religioase nu se mai pune astazi în Balcani, în UE, cu aceiaşi acuitate cum se punea în trecutul studiat exhausiv, competent de Vanku şi cum se mai pune în zilele noastre în Orientul Apropiat şi Mijlociu (Irak), dar joacă încă un mare rol, cum remarcă prof. Momcilo Savici, referindu-se la trecut, în excelenta sa prefaţă a carţii.
Să speram ca tratatul va fi tradus în română şi va fi punctul de plecare a unei analize a aderării sârbo-române la normele şi valorile vesteuropene, străine lumii ortodoxe. Asta presupune fireşte un dialog cordial al conducatorilor laici şi religioasi de la Bucureşti şi Belgrad între ei, dar mai ales împreună cu Papa Benedict XVI, patronul Europei.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania