Viorel ROMAN

Condamnarea Comunismului 2006-04-22
inapoi
Preşedintele Traian Băsescu a promis Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste că va facilita accesul la toate documentele, secrete sau nu, apoi “voi declara raportul comisiei act oficial al statului român, document oficial prin care preşedintele României îşi va asuma responsabilitatea condamnării unei epoci din istoria României”.

Absurditatea comunismului nu e nouă. Şi John Maynard Keyns (1883-1946) se mira în „The End of Laissez-faire” (1926) că doctrina lui Karl Marx (1818-1883), „atât de stupidă şi de lipsită de logică, are o influenţă atât de mare şi de durată asupra gândirii oamenilor şi mersului istoriei”.

E o ironie a istoriei că marxismul, pentru care religia e „opium pentru popor” şi trebuie desfiinţată, a devenit o „religie politică”, o dictatură de dezvoltare pentru naţiunile întârziate şi înapoiate şi în acelaşi timp o strategie de apărare împotriva occidentului.

Românii s-au folosit de „dictatura de dezvoltare” proletară şi revin acum la religia tradiţională, care le-a format sistemul de norme şi valori. „Idealurile clasei muncitoare” sau calat peste tot pe fondul religios autohton. În Cuba, comunismul e catolic, în China, Coreea de Nord, confucianist, în fosta RDG, protestant, în Nepal, budist, în Rusia, Bulgaria, Serbia, Grecia, România, ortodox.

De aceea nu-i de mirare că ortodoxo-comunişti au desfiinţat Biserica greco-catolică, Unită cu Roma din Transilvania, apoi Biserica Ortodoxă şi-a însuşit 2000 de biserici unite, pe care nici astăzi nu vor să le dea înapoi. Apoi armata de ocupaţie rusească s-a folosit în prima fază a dictaturii comuniste, cea mai dură, de activişti de partid şi de stat evrei conduşi de Ana Pauker.

Poate Băsescu incrimina nedreptate strigătoare la cer faţă de Biserica Unită, fără să intre în conflict cu BOR-ul, sau pune la zidul infamiei evrei, fără să intre în conflict cu SUA? Discreditarea unei teorii şi practici stupide şi ridicole n-are rost.

Comunismul a luat dreptul la libertatea de mişcare şi exprimare, a înlăturat relaţia dintre muncă şi remuneraţie etc. O societate mai aberantă şi condamnabilă e greu de imaginat în Europa. Rămâne totuşi un punct sensibil rolul ortodocşilor de a plasa „Lagărul” lor deasupra tuturora şi de a se rupe de lume printr-o Cortină de Fier.

Comisia pentru analiza dictaturii poate demonstra uşor că milioanele de membri PCR sunt pe drumul cel bun, spre UE, apoi se va decreta că românii nu mai au voie să privească cu nostalgie înapoi fără a fi pedepsiţi.

Aderarea românilor la normele şi valorile apusene presupune desigur distanţarea de colectivism, dar mai ales cere refacerea unităţii creştine, fără de care integrarea europeană, chiar dacă va avea loc, va fi superficială. Nimic nu poate fi de durată pe un fundament spiritual şubred.

Dacă vor într-adevăr aderarea la UE, atunci Preşedintele Băsescu şi Patriarhul Teoctist trebuie, după condamnarea comunismului, să înceapă dialogul cu Roma.

Prof. dr. Viorel Roman,
consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania