Viorel ROMAN
Religiile politice 2006-04-20
inapoi
Religiile politice

Mişcările revoluţionare, militant-religioase marxist-leniniste şi naţional-socialiste sunt variante prometeice, care pleacă de la premiza ca mântuirea e la dispoziţia omului, Divinitatea e exclusă. Ca urmare depăşirea situaţiei de sclavi sau a decadenţei rasiale sunt adevăratele ţeluri ale umanităţii, care aduc raiul pe pământ.
Fără analiza fondului religios al fascinaţiei fascismului şi socialismului e dificil de a înţelege caracterul laic al acestor ideologii şi în acelaşi timp „culte” pseudo-religiose exclusiviste practicate la Berlin, Moscova, Bucureşti, Beijing etc.
Fascismul şi comunismul sunt apanajul “naţiunilor întârziate”, care după secularizare, căutau o coeziune pseudo-religioasă bazata pe divinizarea rasei, clasei, statului. Într-cât fascismul a fost studiat cu precădere folosindu-se metodologia şi credinţa laică în “ştiinţă”, nu-i deloc surprinzător că analiza comunismului şi “teologilor politice” sau a “religiilor politice”, folosind antropologia creştină, este încă la început. Anglo-saxonii n-au părăsit niciodată tradiţiile creştine, aşa ca n-au înclinaţii spre “religii politice”.
Eric Voegelin, “Die Politischen Religionen”, Wien 1938, pleacă de la antropologia creştină şi le consideră o reacţie la pierderea credinţei după secularizare pe când în tradiţia liberală a iluminiştilor, Raymond Aron, “L´homme contre les tyrans”, Paris 1946, vede în noile culte o revenire la forme arhaice. Merite în analiza fenomenelor religioase are Mircea Eliade, “Images et Symboles. Reves et Mysteres”. Paris 1952. Criticul literar Eugen Negrici, “Poezia unei religii politice”, Bucureşti 1995, reia teza substituirii religiei în statul comunist cu ideologia marxist-leninista.
Fascinaţia mişcării legionare şi a comunismului la români era generată de fenomenul „naţiunii întârziate”, subdezvoltate, de „dictatura de dezvoltare” şi de necesitatea depăşirii închistării duhovniceşti greco-slave şi politice din Imperiile limitrofe. Măduva Legiunii „Arhanghelul Mihail”, a totalitarismului era ortodoxia care refuză dialogul cu Roma. De aceea pentru a depăşi această barieră de comunicare se recurge mereu la intermediari evrei, maghiari, masoni etc. Aşa a fost desemnat prim-ministru Petre Roman. Evrei au îndrumat PSD-ul şi PRM-ul la alegeri. Evreii demonstrează lumii disponibilitatea deschiderii spre occident a ortodocşilor. Dar ei, mai ales cei plecaţi din ţară, nu-i pot înlocui pe români. Şi pentru că un conflict ortodoxo-occidental este azi inimaginabil, evreii sunt de vină dacă nu satisfac aşteptările modo-valahilor. Tot-i cusut cu aţă albă. Un cerc vicios, în care antisemitismul, ţap ispăşitor, e previzibil.
După ce Ion Iliescu la numit pe Elie Wiesel preşedinte la “Comisia privind Holocaustul şi consecinţele lui în România”, Traian Băsescu îi cere lui Vladimir Tismăneanu să facă o "sinteză ştiinţifică privind crimele şi abuzurile regimului comunist din România de la înfiinţarea sa şi până la Revoluţia din 1989". Cu Wiesel s-a pierdut şansa de a studia “religia politică” până în 1944, iar cu Tismăneau se pierde şansa de a studia “religia politică” comunistă sovietică. Evrei din SUA, ambii sunt adepţii “religiei civile” americane şi abordării “ştiinţifice”. Şi obiectivitatea e îndoielnică. Kominternişti evrei Tismăneau-Tatăl, Ana Pauker, Silviu Brucan, Valter Roman etc. au venit în România ocupată şi au făcut tranziţia spre marxism-leninism, indiferent de pierderi umane, la comanda generalisimului Josif Wisarionovici Stalin.
Depăşirea tarelor legionare şi ceauşiste nu poate fi realizată decât cu experienţa teoretică şi practică din occident, pentru că de acolo a pornit fascismul şi socialismul. Spre Europa aspiră tot românul. E cunoscut că evreii au fost persecutaţi de legionari şi adus comunismul în România ocupată militar, dar frânele puterii au ajuns apoi în mâna ortodocşilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi ei au plecat. Puţini au rezistat.
2007 românilor li se deschide porţile Europei. Sunt ei pregătiţi pentru a întra, după ce au eşuat cu „religii politice”, pe care încă nu le înţeleg? Necesitatea ideologiilor laice, intermediari evrei, maghiari, masoni etc. pentru a depăşi prăpastia milenară dintre ortodocşi şi occidentali, impune întrebarea, sunt ei apţi pentru Europa? Ortodocşi şi-au format de a lungul unui mileniu alte norme şi valori decât acquisul comunitar, forma laică a codului canonic romano-catolic, fundamentul juridic al Europei / UE.
Milioane de românii ortodocşi sunt la munca de jos în vest. Vor accepta ei a la long acest statut de mâna a doua, chiar la ei în ţară? In occident, renunţarea la multe prerogative ale suveranităţii naţionale s-a făcut în timp şi fără probleme. Dar după ce-au scăpat de Imperiile turc, rus, austro-ungar, şi mai recent de „Lagar”-ul comunist, de CAER şi Pactul de la Varşovia, românii vor avea dificultăţii în a se integra în UE cu norme şi valori mai străine lor decât cele ale Istambulului şi Moscovei.
Singura certitudine lăsată de „religiile politice” practicate pe fondul anticreştin, laico-raţional-ştiinţific generat de Revoluţia Franceză este necesitatea delimitării câmpului de acţiune a Statului şi a Bisericii. Diluarea responsabilităţii sau înlocuirea Divinităţii cu credinţe prometeice sau zei duce la catastrofă. România plus Republica Moldova, sunt o naţiune întârziată, dezmembrată şi subdezvoltată. Ortodocşii au nevoie de timp pentru a începe dialogul cu Roma şi a revenii pe calea creştină în Europa fără intermediari străini şi nu pe scara de serviciu, ci cu fruntea sus, ca legiunile lui Traian, care în urmă cu 1900 de ani au integrat Dacia Felix în civilizaţia universală.

Prof. dr. Viorel Roman,
consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania