Viorel ROMAN
Misiunea imperiala romana 2006-03-20
inapoi
În anul 395 împărţirea Imperiului Roman a creat în timp romanitatea occidentală şi cea orientală. După ce Constantinopolul ajunge pe mâna grecilor, ei elimină cu succes, împreună cu slavi aduşi de ei, latinitatea dintre Adriatică şi Marea Neagră. După şapte secole, cele mai romanizate provincii devin treptat dar sigur greco-slave. Românii sunt decimaţi - azi la sud de Dunăre numai 10% din populaţie sunt români - , fug în munţi, pe insule sau la nord de Dunăre.


În anul 1000 maghiarii renunţă la mirul bizantin şi trec în corpore la romano-catolicism. Ei fac astfel în Panonia o breşă în blocul greco-slav de Marea Nordului la Adriatică. Astfel presiunea slavă scade şi românii rezistă mai bine decât la sud de Dunăre, dar bulgarii le impun cu forţa ierarhia greco-slavă. Latina era interzisă în Biserica românilor şi dacă ei se rugau în limba lor „le tăia popa (slav) limba”.

1600, când românii erau la pământ, se ridică Mihai Viteazul unifică Provinciile Dunărene în numele misiunii imperiale romane orientale care surprinde toată lumea. Un secol mai târziu, prin breşa făcută de maghiarii, revin trupele (Sfântului) Imperiului Roman în Transilvania şi sprijină emanciparea, revenirea, Unirea românilor cu Roma.

La Blaj, în „Mica Romă” se scria cu litere latine, se învăţa în română şi se refăceau vechile virtuţi pierdute sub greco-slavi şi unguri. Infimi ca număr faţă de duşmani, din nou sub patronajul Romei, românii redobândesc demnitatea legiunilor pierdute la Dunărea de Jos şi luptă cu ruşii, turcii şi austro-ungarii. Imperiile lor dispar în Războiul Mondial I şi împreună cu occidentalii, valahii înfăptuiesc visul lui Mihai Viteazul şi Scolii Ardelene - România Mare.

Proiectul greco-catolic de la Blaj nu trece însă Carpaţi. Elita moldo-valahă rămâne în „lanţurile grele ale ortodoxiei constantinopolitane şi moscovite” şi mima un prooccidentalism de mâna a două - dinastic, masonic, cultural „francez”. Catastrofa era programată.

1940 România Mare e dezmembrată, târâtă în Războiul Mondial II şi repusă la dispoziţia pravoslavnicilor în straie marxist-leniniste. Apoi se repetă scenariul cu bulgari, cu greco-slavii, care au scos latina din Biserică română la sfârşitul primului mileniu şi îi mutilau dacă nu se închinau lor în greacă sau slavonă, singurele limbi „sfinte”.

Sovieticii lichidează elita provestică, reorientează 2000 de Biserici unite cu Roma şi un milion jumătate de greco-catolici cu forţa spre Moscova. Dar n-au părăsit ruşii bine ţara, că Nicolae Ceauşescu reia misiunea imperială cu „dictatura de dezvoltare”. Palatul Poporului, conducătorul suprem la Bucureşti, elemente ale celei de a „patra Romă”, erau însă respinse în est şi vest şi proiectul e aruncat în aer.

Din 1989 moldo-valahii aderă la Europa tot pe căi ocolite, de mâna a doua, ca în Vechiul Regat şi perioada interbelică. Biserica Unita e marginalizată, dialogul cu Roma e subminat. Opţiunea cultural-occidentală, masonii, evreii, maghiarii etc. îi apropie, numai de ochii lumii, pe moldo-valahi de normele şi valorile occidentale ale UE.

Un eşec al evoluţiei actuale e puţin probabil pentru că în proiectul imperial occidental UE românii sunt o cantitate neglijabilă. Dar fără participarea lor autentică, totul devine o farsă, departe de misiunea romanităţii orientale, a Şcolii Ardelene sau chiar a lui Ceauşescu.

Pe de altă parte, dacă privim decimarea romanităţii de către greco-slavi, „tăierea limbii” latine o mie de ani, soarta tragică a lui Mihai Viteazul, Inocenţiu Micu-Klein, Ioan Cuza, a României Mari, a lui Ion Antonescu, a Bisericii Unite, a lui Nicolae şi Elena Ceauşescu şi azi discriminarea din Bucovina, Transnistria, Bugeac, Moldova, Grecia, Bulgaria, valea Timocului, Voivodina e uşor de înţeles, atât spaima milenară, cât şi speranţa ascunsă că greco-slavii vor promova unitatea creştină, apoi îi va urma şi moldo-valahii fără primejdiile incalculabile ale unui proiect „prin noi înşine”.

În ciuda tuturora, această frică nedeclarată şi pasivitate mioritică nu-s nici pe măsura misiunii imperiale a romanităţi orientale, a românilor şi nici a ofertei generoase a Uniunii Europene, a Romei.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic
la Universitatea din Bremen, Germania