Viorel ROMAN
Misiunea imperiala germana 2006-03-01
inapoi
După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, cu botezul neamurilor germanice şi încoronarea lui Carol cel Mare în anul 800 de către Papă la Roma începe o noua eră a Imperiului şi Bisericii. Imperium Romanum monoteistic lăsase moştenire Bizanţul, Islamul şi Europa occidentală. Ultima era la sfârşitul mileniul insignifiantă. Cheile Imperiului Occidental sunt înmânate Împăratului Europei, germanicului Carol, dar el se simţea însă mai mult „franc”, decât „roman” şi nici urmaşii lui n-au înţeles prea bine dimensiunea universală a mandatului lor, a „ungerii” lor ca Împăraţi şi nu ca Principi „franci”. Asta explică conflictul aproape permanent a noilor Împăraţi creştini cu Papa. Până la Canosa.
Cruciadele menite să elibereze Sfântul Mormânt de Islam şi să restabilească ordinea imperială în jurul Mării Mediteraniene, n-au succesul aşteptat. „Noua Romă”, Constantinopolul revine pentru scurt timp la latinitate, grecii se opun si conflictul est-vest devine acut. Pentru a restabili unitatea Papa şi Împăratul Bizanţului repun la Conciliul de la Florenţa pe picior de egalitate ritul grec cu cel latin. Dar principii germani din nord se opun liniei promovată de Roma şi „Noua Romă” cade sub turco-musulmani. Se trage o Cortină de Fier est-vest.
Divergenţa dintre Roma şi germani era legată de conciliarismul. Cine decide: Papa sau Conciliul? Ideea principilor nemţi - Sobornicia e deasupra Romei - degenerează într-un protest împotriva Papei, de aici numele de protestanţi. Reforma lui Luther, iniţiată de principii, duce la desfiinţarea ierarhiei latine şi la aruncarea în aer a Imperiului. De atunci protestanţii trăiesc „fără busolă”, în afara Bisericii, se roagă în temple şi au o imagine deformată a Imperiului (lor).
Conflictul din sfera ideilor dintre catolici şi protestanţi - Papa sau Conciliul? - degenerează într-un război religios. Pentru a înceta măcelul, Roma îi acceptă în final ca interlocutori pe principii protestanţi. Aşa începe diplomaţia modernă, a „suveranităţii şi independenţii naţionale”. Pacea Westfalică pune pe picior de egalitate pe romano-catolici cu protestanţi şi instaurează ca principiu „egalitatea”, care deschide apoi calea tuturora şi culminează tragic cu Revoluţia Franceză, unde cultul Raţiunii înlocuieşte creştinismul. Păgânism „ştiinţific”.
Totuşi Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germana îşi continuat existenţa milenară, până la Napoleon, care-l desfiinţează. Şocul e traumatic până azi. Dezorientaţi de cruciadele pierdute, ajunşi cu Reforma în afara Bisericii, decimaţi în războaie religioase, orbiţi de cultul Raţiunii Revoluţiei Franceze şi mai ales rămaşi, după desfiinţarea Sfântului (lor) Imperiu, fără identitate, nemţii se aruncă din lac în puţ, în braţele materialismului ştiinţific, naţionalismului şi îşi creează o identitate artificială, de mâna doua, într-un fel de Imperiu (naţional!) German II, al cărui nume e strâns legat de protestanţii, Bismarck şi Berlin.
Incompatibilitatea între „Sfânta misiune romană” a Împăratului creştin şi naţionalismul degenerat, egoist – der Sonderweg - a protestanţilor prusaci duce în mod inevitabil în tranşeele şi la catastrofa primului război mondial. Tragedia continuă însă şi după războiul pierdut, pentru că nemţii n-au înţeles şi implicit n-au acceptat cauza dezastrului. Ei baricadaseră în continuare în naţionalism, protestantism, capitalism şi celebrau amalgamul ca „religie naţională”.
Socialismul caută sa depăşească capitalismul şi naţionalismul, dar pe aceiaşi linie „raţional-materialistă”, aşa ca n-a surprins succesul agitatorului Adolf Hitler, o apariţie plină de fiere izvorâta din tranşeele războiului. Mişcarea sa „naţional-socialistă a muncitorilor germani”, NSDAP, reface „Marele Imperiu German”, „al treilea”, das Großdeutsche Reich, das Dritte Reich, după chipul şi asemănarea celui de „al doilea”, adică egoismul Sonderweg-ului, naţionalism plus socialism, rasism şi antisemitism. Papa Pius XII prevede tragedia şi dezaprobă Mişcarea naţional-socialistă cu enciclica „Mit brennende Sorge” / Cu arzătoare grijă.
Catastrofa şi dezorientarea de după primul război mondial, degenerează într-un al doilea, iniţiat de un Führer mai confuz şi mai lipsit de simţul realităţii imperiale universale ca iluştrii săi predecesorii Carol, Luther, Friederich II şi Bismarck. De un mileniu nemţii oscilează între a fi „franci” sau „romani”, cu consecinţe tragice în primul rând pentru ei, dar şi pentru Europa şi întrega lume.
După materialism, naţionalism, socialism ştiinţific, războaie mondiale, în UE / Uniunea Europeană iniţiată de Roma, de catolicii Schumann, Adenauer, de Gaspari, de Gaulle, renaşte Imperiul. Germania este traumatizată şi depăşită de evenimente, mai ales că după reunificare protestanţi sunt acum majoritari. Dar alegerea lui Benedick XVI, primul Papa german de la Reformă, a readus în actualitate, aberaţiile „Imperiilor (naţionale) Germane”, dar şi „Sfânta misiune” a lui Carol cel Mare. În UE, dreptul roman, acquisul comunitar, cu moneda unică, euro, parlament etc., lipseşte încă, pe lângă Papă, Împăratul creştin, care să vegheze la „Libertate, Dreptate şi Pace” în Europa şi în toată lumea.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania