Viorel ROMAN

Ce cauta romani in Germania? 2006-02-01
inapoi
Dacă toţi cei veniţi din spaţiul romanesc în cel germanic ar locuii în acelaş oraş acesta ar fi al doilea oraş românesc ca mărime, după Bucureşti, iar daca toţi ar trăii într-un singur oraş în occident, acesta ar fi cel mai mare oraş românesc. Mulţi au fugit de comunism, tranziţie, şomaj etc, mai toţi caută o viaţă mai bună şi obţin cu timpul o nouă identitate, occidentală.
Germania şi România au pierdut războiul, au capitulat necondiţionat, au fost ocupate militar, aşa că există o oarecare solidaritate justificată. Mai ales că Uniunea Europeană este o reeditare a Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, care se afirmă acum de la sine.
În era modernă, germanii n-au realizat că sunt responsabili pentru Sfântul Imperiul Roman şi au riscat totul pe o carte egoistă - der Sonderweg – atât în cel de al doilea (1871-1918), cat şi în cel de al treilea Reich, al Mişcării naţional-socialiste a muncitorilor germani (1933-1945) şi au pierdut chiar şi dreptul de a avea o istorie. Acest privilegiu îl au învingătorii. Dar chiar acum când nemţii şi toată lumea s-a obişnuit deja cu rolul lor de oaia neagră, alegerea după cinci secole din rândul celor 117 cardinali a unui Papă neamţ - Benedictus XVI - a schimbat brusc configuraţia morală şi politică din Germania din nou reunificată şi suverană, din Europa şi din lumea întreagă.
Nemţii sunt în derută, pentru că prin alegerea unui Papă din rândul lor, stigma războaielor mondiale e relativizată şi ei sunt încurajaţi să prea din nou responsabilităţii aproape uitate. Pe de altă parte protestanţi sunt încă neîncrezători în mesajul Romei şi presupun un pontificat scurt. Problema Europei este lipsa unui Impărat, Conducător, Preşedinte al Sfântului Imperiu, care de la încoronarea lui Carol cel Mare la Roma în 800 a fost mereu un franc, neamţ. Amintirea nefasta a Imperiilor pur „Germane” a lui Bismarck şi Hitler, ambii potrivnici Romei, pluteşte încă în aer.
În acest context românii din Germania, occident sunt la fel de dezorientaţi ca şi gazdele. Clarvăzătoarea Biserică Ortodoxă Română a înfiinţat Mitropolia pentru Germania / UE cu sediul la Nürnberg cu cinzeci de biserici, publicaţia „Foaie duhovnicească” şi face tot posibilul pentru a crea o comunitate româno-ortodoxă pangermană şi paneuropeană conştientă de sine.
Românii din occident nolens, volens se adaptează mediului socio-cultural şi se deosebesc la numai câţiva ani de cei rămaşi în orient, acasă. Fenomen cunoscut în America, dar în Europa această adaptare este mai firească şi ne arată cum va arăta România, Moldova, Bucovina, Serbia, Ungaria şi Bulgaria după integrarea în lumea occidentala, în UE.
Ortodoxia a garantat supravieţuirea moldo-valahilor sub greco-slavi. Urmează în zilele noastre testare acestei capacităţii de adaptare la normele şi valorile UE. Experienţa românilor care trăiesc în occident, cât şi cea a Mitropoliei lor ortodoxe din UE va fi de mare folos şi celor din spaţiul românesc. Pentru că moldo-valahii, toţi românii caută în UE mai mult decât un nivel de trai mai bun, eu caută, ca şi nemţii de altfe, refacerea vechii identităţi de urmaşi ai Romei.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania