Viorel ROMAN
Radio Europa Liberă si exilul (II) 2005-12-31
inapoi
Radio Europa Liberă / Libertatea din München era numai una din agenturile care subminau teoria şi practica marxist-leninistă. „Lagărul comunist” era păzit de o Cortină de Fier cu sârmă ghimpa-tă, mine, câini şi de soldaţi gata să-i ucidă, atât pe cei care fugeau din raiul fără „exploatarea omului de către om”, cât şi pe cei care voiau să treaca de el si să schimbe ceva. Ajunşi sub sovietici, românii ii aşteptau pe americani şi ascultau Europa Liberă cu dificultate, din cauza bruiajului.
Structura administrativă, dar mai ales atmosfera de lucru la secţia de documentare şi redacţia în limba română le aflam din „Radio Europa Liberă şi exilul românesc. O istorie încă nescrisă” de Rene Alecu de Flers, editura Criterion din Bucureşti 2004, 389 p. şi „Directorul postului nostru de radio” de Ioana Măgură-Bernard, (ed. Retromond Bucureşti 1994). Agenţii culturali anticomunişti erau plătiţi regeşte de CIA. Directorul de la Radio Europa Liberă avea, pe lângă privilegiile conferite de armata de ocupaţie, un salariu mult mai mare decât preşedintele SUA. După prăbuşirea URSS-ului, Radio Euro-pa Liberă îşi pierde obiectul muncii, jumătate din buget şi e mutat în est, la Praga.
După catastrofa Imperiului German III, a lui Adolf Hitler, Statele Unite ale Americii s-au bazat, în lupta lor ideologică cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste pe serviciile secrete, pe CIA, după cum demonstrează convingător „Cine plăteşte nota. CIA şi cultura în războiul rece”, Frances Stonor Saunders. (ed. Siedler 2001). Înţelegerile ruso-anglo-americane din timpul războiului erau formal res-pectate, dar, după încetarea acţiunilor militare, a început imediat lupta de idei. KGB-ul era deja pre-zent în partidele comuniste, aşa că, sute de agenţi CIA trebuiau să (re)câştige cu orice preţ iniţiativa cultural-ideologică în Europa occidentală şi, apoi, în cea orientală, ocupată încă de Armata Roşie. Absurditatea dictaturii proletarilor era evidentă.
După revolta est-germanilor din 1953, a maghiarilor din 1956, „Declaraţia de independenţă” a românilor, din 1964 şi „Primăvara de la Praga” din anul 1968, CIA culege roadele. Comunismul şi-a epuizat atractivitatea în Europa, a devenit chiar ridicol.
Politica americană şi exilul pot fi astfel sistematizate: (I.) anticomuniştii anilor 50 - nu se deo-sebeau în acest sens prea mult de „legionari”- bineînţeles cu excepţia evreilor, al căror anticomunism era de altă natură; (II.) dizidenţii anilor 1970, -comunişti (re)convertiţi la capitalism; (III.) din 1989, sala-riaţi fără eroica legitimitate anticomunistă.
În această luptă de idei, evreii erau activi de o parte şi alta a Cortinei de Fier, singuri în măsură să articuleze un mesaj atât la Europa Liberă, cât şi la secţia de propagandă a Partidelor comuniste şi muncitoreşti. Antisemitismul generat de prezenţa lor în slujba estului şi vestului e nejustificat. SUA şi URSS se foloseau cu precădere de evrei, pentru că ei nu se identificau cu interesele naţionale ca patrioţii ruşii, unguri, polonezi, români etc. Sultanul turc era păzit de albanezi, Papa de la Roma are o gardă elveţiană.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
Nota: Cărţile menţionate mai sus sunt excelente şi fac parte din bibliografia obligatorie a tematicii „războiului rece pe calea undelor”.