Viorel ROMAN
Holocaustul in Germania si România 2004-11-02
inapoi
Germania lui Adolf Hitler, Partidul National Socialist al Muncitorilor din Germania poarta pe constiinta moartea a 20 de milioane, dintre care o treime evrei. Intrucit pentru acestia din urmau se planuise o exterminare totala, nu ca pentru slavii de exemplu, se foloseste termenul exclusiv de Holocaust. Chiar daca americanii au exterminat un continent intreg sau Uniunea Sovietica a lui Iosil Visarionovici Stalin si Partidul Comunist au omorit incomparabil mai mai multi oameni, Holocaustul ramine singular si un privilegiu judaico-german. Comunistii ca si nationalsocialistii, si-au confectionat o religie paralela crestinismului in numele careia primii au incercat sa-i extermine pe evrei si sa cucereasca lumea, iar ceilalti dusmanii de clasa si deasemenea sa fericeasca intrega lume. Incercarii nereusite ale globalizarii si cu toate ca au multe asemanari, o contabilitate si comparatie mai ales intre numarul victimelor fascistilor si comunistilor, cum s-a facut recent in Franta, este inadmisibila in Germania. Daca incrincenarea dintre crestinii orientali si cei occidentali, dintre slavi si germani s-a aplanat. Papa Ioan Paul al II este de origine slava si pastoreste de doua decenii jumatate din populatia germana. Daca dupa renutarea pravoslavnicilor la comunism s-a ajuns chiar la un dialog de apropiere intre est si vest, in schimb relatii dintre protestantii germanii si isaeliti s-a transformat intr-un nou cult: Holocaustul. Auschwitzul din Polonia, Yad Vashemul din Ierusalim, Muzeul Holocaustului din Washington, viitorul Monument al Holocaustuli din Berlin au devenit locuri sacre und la data cind auf fost distruse sinagogile toate din Germania, asa zisa noaptea de cristal imperiala, la diverse vizite protocolare, de stat etc. se comemoreaza uciderea celor 5-6 milioane de evrei de catre nazisti. Acest cult nu cunoaste mintuirea, iertarea pacatelor, institutie comuna atit pravoslavnicilor cit si occidentalilor si are deja un ritual de sorgine judoico-protestanta foarte strict, neindurator. In acest cadru rigid nu exista scapare nici pentru victime, nici pentru faptasi, iar pentru acestia din urma si pentru urmasi lor nu va exista nici mila nici iertare, in vecii vecilor. Pentru a intelege acest fenomen este obligatorie, cel putin lectura lucrarilor introductive ale lui Mircea Eliade si Claude Lévi-Stauss privind religiile. Ambii evidentiaza si valorifica „regulile“ dupa care se „construieste“ religia si subliniaza autonomia ei in raport cu societatea. Acest cult, ca toate de altfel, lupta cu toate mijloacele pentru a-si pastra pozitiile si a cistiga noi aderenti si mai ales nu tolereaza inovatii, erezii. Si ca in orice chestiune de credinta, lumea interioara, sensibilitatea fidelilor nu poate fi inteleasa probablil in mod autentic decit de cei uniti pe veci in acelasi crez. Problema actuala a Holocaustului este insa ca s-a format de-a lungul a jumatate de secol nolens, volens deja o instanta difuza quasi anonima, care controleaza normele, condamna ereticii, pe cei care confunda sau nu respecta suficient departajarea dintre sacru si profan, ierarhie etc. Dr. Jennnger, presedintele Parlamentului german a incercat intr-un discurs sa interpreteze, sa se puna in situatia celor in urma cu 60 de ani, si pe nesimtite a perdut din vedere tipicul. Rezultatul a fost, avansarea ca ambasador in strainatate si disparitia din viata politica din Germania. Protestantii germani s-au rupt de Sfintul Imperiu, de Roma in secolul 16, mai ales pentru a se elibera de ierarhia latina. De aceea ei sunt astazi iritati de reaparitia unei noi instante, ierarhie universale adica quasi catolice, care le perturba transcendenta indivituala promisa de Martin Luther. Exista intr-adevar o nou instanta intre protestantul german si Dumnezeu? Daca da, unde-i, de ce-i nevoie de ea si mai ales din cine-i formata? Pentru ca Roma, in conceptia protestanta sau iudaica, nu mai poate fi. Iata citeva intrebari care-i preocupa pe toti germani, mai ales dupa ce anul trecut un descendent a unui evreu din România, Goldhagen a demonstrat din nou si cit se poate de convingator ca toti crestini, mai ales germani protestanti sunt antisemiti si dupa ce scriitorul Martin Walsen a marturisit recent intr-un discurs ca nu mai agreeaza revederea la televizor a ororile fascistilor din timpul razboilui. Imediat presedintele comunitatii evreesti germane Ignaz Bubuis a protestat vehement in numele Holcaustului, iar popularul ex-presedinte federal Richard von Weitzecker se teme deja ca „s-a depasit masura“. Exista deci un prag al unei vine colective perpetue, care nu este permis a fi depasit, si o noua quasi instanta intre constiinta protestant si Dumnezeu. Ne aflam din nou in fara unui conflict religios sau aceasta este inceputul reconcilierii, a revenirii tuturor germanilor la Roma? Evreii din generatia nou din Germania cer ca Bubis, presedintele comunitatii sa-si dea demisia, iar tinerii germani nu prea cred ca si ei sunt vinovati direct de Holocaust. Deosebirile dintre protestantismului germanic si Biserica romano-catolica sunt greu de perceput pentru omul de rind din Uniunea Europeana, mai ales ca aceasta se bazeaza pe „achizitiile comunitare“ crestine bimilenare garantate de Patriarhul Occientului, de Papa. Este desigur numai o chestiune de timp pina cind Luther va devenii istorie. De aceasta sunt constienti atit evreii cit si protestantii, fara ca, constatare sa-i linisteasa. Este Holocaustul o ultima piatra de incercare pe drumul care-i readuce pe toti europenii inevitabil, mai ales pe cei din Uniunea Europeana, la autoritatea Romei? Vor venii si evreii pe acest drum? Comunitatea evreeasca germana cu sensibilitatea rezultata din traumatizarea trecutului simte ca ritualizarea Holocaustul are tendinta de a fi integrat pe nesimtite in constiinta universala, ca monumentul din centrul Berlinului poate devenii numai un loc turistic. De aceea ea se opune acestor tendinte, fara a oferii insa o alternativa la depasirea impasului generat de pacatul colectiv vesnic. Mai ales ca noul cancelar federal Gerhard Schröder vrea sa refaca capitala la Berlinul in „cea mai buna traditie germana“ si unde la imensul monument al Holocaustului „oamenii sa mearga cu placere“. Si in tranzitia de la români s-a incearcat de catre fostul rabin-sef Moses Rosen implementarea cultului Holocaustului, dar cu rezultate slabe chiar si sub presedintele Ion Iliescu. Actualul presedintele si rabin sunt si mai modesti in acest sens. Incercarea de a interzice „România Mare“ sub Iliescu si Constantinescu, pe motiv ca incalca tipicul Holocaustului a esuat de nenumarate ori. Cu aceata ocazie popularitatea Partidului evreilor (PD) a scazut sub cea a Partidului România Mare. Este greu sa-i convingi pe români, fara o armata de ocupatie, ca ei au avut mentalitatea, logistaica si energia criminala de a extermina, cind ei insisi au fost prizonieri ai razboiului, din care au iesit mutilati si fara drepturi, iar azi cersesc un ajutor FMI si redescopera energia stramoseasca de a supravietui de pe o zi pe alta. Românii din ambele state, de o parte si de alta a Prutului, nu cred nici ca eroul lor national, maresalul Ion Antonescu a ucis 400.000 de evrei, ca intre dreptcredinciosi si Dumnezeu altarul poate fi inlocuita de o alta instanta, ca nu exista mintuire, iertarea pacatelor aproapelui etc. Pe de alta parte ei sunt mindrii de Nicolae Steinhard, evreu decedat ca monah româno-ortodox si fac tot posibilul pentru a promova elementul, Partidul evreesc (PD) ca punte de legatura mai ales cu viata politica, economica si stiintifica occidentala. O scurta retrospectiva este necesara. La inceputul secolului trecut, dupa emanciparea Tarii Romnesti si Moldovei de monopolul politic fanariot si de cel al comertului exterior de catre Inalta Poarta, evreii au modernizat si orientat economia principatelor spre vest. La Congresul de la Berlin cestiunea evreeasca a devenit deja piatra de incercare la obtinerea independetei de stat. In perioada interbelica aproape un milion de everii si-au continuat opera inceputa in urma cu un secol. In al doilea razboi mondial desfiintarea statul român ca lichidarea evreimii au atirnat doar de un fir de par. In 1945 evreii din granitele României fara Transilvania de Nord, Basarabia, Bucovina si Cadrilaterul au fost mai numerosi decit in 1940. Caz unic in Europa, care face Holocaustul românesc putin credibil. Sub ocupatia sovietica, din nou evreii s-au pus cu arme si bagaje in slujba dictaturii de dezvoltare, a modernizarii românesti, au fost poate chiar elementullui determinant pina la venirea lui Ceausescu. Ei au contribuit la eliminarea influentele nefaste ale „orasului parazitar“ interbelic iar la Revolutia din 1989, din nou in misiune moscovita si vestica au fost la cârma Frontului Salvarii Nationale si au deschis larg granitele capitalismului fara frontiere etc. Evreii Silviu Brucan, Petre Roman si Teodor Brates din FSN au participat direct la lichidarea sotilor Ceausescu. Acesta istorie ii impiedica pe români sa se apropie cu increderea de Holocaust, sau sa simta o responsabilitate colectiva fata de evrei, asa cum este cazul la asa zisii aliatii lor, mai mult de nevoie decit de voie, din cel de al doilea razboi mondial. In afara de faptul ca dreptcredinciosii nu pot intelege si interioriza un cult fara mintuire, char daca decenii de-a rindul ateismul comunist le-a fost in mod dictat ca religie de stat. In trecut, insasi abordarea acestui subiect ar fi fost considerat ca ceva obscurantist, atitatoar la ura de rasa etc., iar astazi in Germania traumatizata de doua razboaie si un Holocaust, poate ca este intr-adevar oamnii s-au saturat sa mai vada sau auda de ororile nazistilor. Insasi folosirea notiunilor de religie, cult, ca sistem orientativ definitoriu, si de evreu, ca etnie si apartenenta religioasa, ar fi fost eliminate, intru-cit faceau parte din tabuurile comuniste. Sechele ale acestei mentalitatii practicata jumatate de secol sunt inca prezente. Poate si de aceea este necesar un discurs obiectiv in problema Holocaustului, dupa cum ne semnaleaza in primul numar „Noua Revista Româna“, care apare la Bucuresti. Cine i-au ucis pe cei 400.000 de evreii din fosta România Mare? Hitleristii, Maghiarii care au ocupata Trasilvania de Nord sau românii? Antonescu ca aliat a lui Hitler este la fel de criminal? Trebuie de aceea si România de azi sa se alieza jertfei germane pe altarul Holocaustului? Este necesar in contactul românilor cu occidentalii si cu germanii protestanti in special de practicarea ritualelor Holocaustului? Refuzul, ca si acela de a retroceda 400.000 de proprietatii evreesti poate fi inlocuit prin promovarea Partidului evreesc (PD) sau prin trimiterea de salahori la reconstructia Templului din Israel? Holocaustul ii va apropia pe româno-ortodocsi de romano-catolicii, de greco-catolici, România si Moldova de Roma, sau va duce mai degraba la refacerea axei ortodoxo-protestante, refractara occidentului? Se vor reface vechiile structuri bizantino-ortodoxe cu intermediari evreii, in straie noi? Este posibila integrarea in structurile euro-atlantice, relansarea economica si participarea la globalizare pe aceasta baza? Iata numai citeva din intrebarile care asteapata raspuns. Germania reunificata, ancorata puternic in structurile euro-atlantice priveste Holocaustul cu din ce in ce mai mare detasare sau nu prea mai vrea sa-l vada, ca Walser. Generatiei actuale, majoritatea celor care traiesc astazi s-au nascuti dupa razboi, ii este din ce in ce mai dificil sa se creada responsabila pentru faradelegile generartiei anilor 30. In afara de asta marca german va dipare ca si contururile tarii, in Uniunea Europeana. Este vorba atit de contururi geografice cit si de cele economice si social-culturale. In România si Moldova nu stie inca daca se vor reunifica si unde se vor integra impreuna sau separat. Politicienii declama din 1989 „spre vest“, in timp ce conducartorii spirituali, dupa au ajuns la masa tratativelor si asta numai sub presiunea apropiatei vizite a Papei Iona Paul II. Ortodocsii si cei uniti cu Roma cauta astfel o perspectiva comuna natiunii. Pina aceasta nu va fi definita, practicata in mod credibil si conducatorii nu se vor pune deacord – „spre occident“ ca declaratiile festive ale presedintilor liescu si Constantinescu, sau „spre orient“ cum statornic predica Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist – se va bate pasul pe loc. Exista insa riscul ca cei care vin prea tirziu, sa fi pedepsiti de istorie, remarca Gorbaciov, initiatorul dialogului dintre este si vest. Holocaustul si comunismul si i-a ajutat pe germani sa inteleaga ca acestea au fost cai gresite, ca nu exista alta sansa decit reunificarea si integrarea lor in structurile europene decise la Roma in 1956. Astazi ei comemoreaza Holocaustul si perioada de ocupatie comunista ca parte a unui trecut intunescat, care i-a ajutat sa ajunga unde sunt astazi, din nou o putere economica intr-o mare Uniune Europeana. Românii nu s-au angajat in Holocaust si comunismul le-a fost impus. De aceea pentru ei este mai dificil sa accepte ca holocaustul si comunismul nu pot inlocui nici crestinismul, nici imperativul unificarii nationale si in nicu un caz cel al refacerii unitatii spirituale cu Roma. Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania