Viorel ROMAN
Antonie Plămădeală (1926-2005) 2005-08-30
inapoi
Mitropolitul Antonie a încetat din viaţă. In memoriam. La patru luni de la vizita Pa-pei Ioan Paul al II-lea în România a apărut în editura CUM din Bucureşti un interviu al celui care a fost mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului. Doua treimi din „Amintiri“ sunt consacrate perioadei de formare şi experienţelor dureroase prilejuite de instalarea dictaturii proletariatului, ereziei sovietice. Educat în spiritul României Mari, refugiat din Basarabia, viitorul mitropolit întră în conflict cu regimul de ocupaţie. În puşcărie întâlneşte elita interbelică, apoi e muncitor la Fabrica de Mase Plastice până când patriarhul Justinian profitând de destinderea din 1968 îl readuce în ierar-hie. Doi ani mai târziu Vaticanul îi facilitează un doctorat la Oxford, după care devine vicar patriarhal, episcop de Buzău şi mitropolit. O biografie neobişnuită şi nu lipsită de paradoxuri. Cu toate că fugise de ruşi, exerciţiile spirituale ale „Rugului aprins“ din Bucureşti 1946, în care au fost iniţiaţi 12 tineri dintre care şi Antonie, erau de sorgite rusească. In acest spirit s-au format Dostoievski, Gogol etc. la mănăstirea Optima. Călugărul Antonie reuşeşte să scape de securiştii ani de zile, pentru că el fusese condamnat pe numele Leonida, dar şi profitând de o solidaritate umană rar întâlnită. Teologia şi limba engleză şi le perfecţionează în Anglia sub supraveghere iezuită, aceiaşi care au facilitat Unirea ortodocşilor transilvăneni cu Roma, formarea Şcolii Ardelene şi programul de emancipare naţională. Mitropolit la Sibiu, reface mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta, reprezintă neobosit Biserica sa în perioada războiului rece, a destinderii de după Vatican II, pe toate meridianele. Îl sprijină pe Constantin Noica şi-l are prim-secretar PCR pe Nicu Ceauşescu. După desfiinţarea „Lagărului“ comunist problema fundamentală redevine refacerea unităţii creştine, integrarea în Europa. Aici contribuţia diplomatului Antonie Plămădeala este poate determinantă la pregătirea vizitei papei Ioan Paul al II-lea în România: „posibilităţile de ajungere la unitate sunt foarte promiţătoare“. Bogăţia informaţiei, claritatea şi vioiciunea stilului fac „Amintirile“ obligatorii, pentru toţi cei ce vor să-i înţeleagă viaţa în atmosfera du-plicitară din fostul „Lagăr“, meandrele destinului său de excepţie - „sunt lucruri pe care le alegem şi sunt lucruri pentru care suntem aleşi„ - sau strategia supravieţuirii unui basarabean în România comunistă şi cea de tranziţie. Gazetarii şi prefaţatorul nu fac referire la o continuarea a capitolului „La sfat cu Sanctitatea Sa“, papa Ioan Paul II. E un capitol încheiat, după ce aceste două mari personalităţi ale sec. XX au trecut în acest an în eternitate. Mesajul lor însă rămâne, contribuţia lor e fără egal. Pentru cei cel l-au cunoscut personal pe mitropolitul Antonie este o mare pierdere. Locul său în cultura românilor, a Transilvanei îl vor stabili de acum istoricii.
Prof. dr. Viorel Roman, consiler academic la Universitatea din Bremen, Germania