Viorel ROMAN
Integrarea europeana la romani 2005-08-11
inapoi
România este singura tara in a carei nume se regaseste „Roma“. Ea isi declara astfel nedisimulat atit punctul de plecare cit si aspiratia nationala. Mostenitoare a lumii ro-mane orientale, România cauta de secole in sfera de interese a marilor puteri - Imperiul Bizantin/Otoman, Rusia si Austria (Ungaria)/Germania - refacerea unitatii cu occiden-tul, cu „Europa“. Acesta este numai o contradictia a acestui popor, care dupa ocupatia slava nu mai are legatura directa cu romanitatea occidentala. O alta bariera in drumul spre refacerea legaturilor cu apusul este astazi, dupa schimarea la fata din 1989, orto-doxia si incapacitatea unui dialog cu centrul spiritual occidental, Roma. In acest con-text sa facem o retrospectiva istorica: Cum s-a ajuns la ruptura dintre românii si occi-dentali si care au fost incercariile de refacere a unitatii, a legaturii cu Apusul?
________________________________

Integrarea presupune un proces de unire a doua entitati separate, distincte, care urmaresc sa-si depaseasca starea existenta printr-o tranzitie spre ceva nou, comun. In cazul nostru civilizatia ortodoxa si lumea euroatlantica a crestinilor occidentali despartite de o mie de anii, sunt in tranzitie, vor sa se uneasca, sa se integreze si pe aceasta noua baza sa-si lar-geasca orizonturil. Problema este veche, fiecare generatie contribuind la discutarea si perpetuarea ei in forme noi. De fapt ea este dilema fundamentala a Europei. Dialogul dintre Bisericile Ortodoxe si Roma este formal, de accea este de presupus ca tranzitia de la vechiile structuri comunisto-ortodoxe, la un sistem compatibil cu cel occidental se va face foarte lent. O revenire temporara pe vechiile fagasuri, desigur intr-o nou forma, nu mai poate fi exclusa, iar esecul integrarii pravoslavnicilor in structurile occidentale va antrena foarte probabil si reintregarea românilor mai degraba in comunitatea statelor in-dependente ortodoxe, cum este deja acazul Moldovei, decit in in spatiu euro-atlantic.
Intrucit integrarea in „lagarul“ condus de la Cremlin este inca vie in memoria colectiva, sa urmarim evolutia raporturilor cu occidentali, fara a pierde din vedere ca românii sunt integrati in continuare in comunitatea crestinilor orientali cu centrul spiritual simbolic la Constantinopolul si real la Moscova. Asa ca o revenire a lor la Roma fara sau chiar in-potriva pravoslavnicilor este calciiul lui Achiles a intregii chestiunii.

I. ROMANAII, BARBARII SI CONSTANTINOPOLUL
Imperiul Roman a integart mai multe secole spatiul dunarean in „Europa“, imparatul Train extinzind civilizata romana si la nord de Dunare. Navalirea barbarilor a rupt apoi legatura populatiei romanizate cu punctul de plecare a civilizatiei lor, Roma iar dupa venirea slavilor izolarea a fost pecetluita. Organizatia militara a slavilor bazata pe clanu-ri cultivatoare de pamint a reusit sa-i decimeze si sa-i marginalizeze pe români in zonele mai putin fertile de la munte. Astfel pe linga crearea unei stavile spre vest si presiunea slavizarii, a fost sparta unitatea etnic, in cea de nord cu centru in Transilvania si cea de la sud de Dunare (aromânii etc.).
Crestinizarea slavilor de sud si a bulgarilor slavizati de catre bizantini a avut de aseme-nea, din punct de vedere al temei noastre, al tranzitiei si integrarii românilor in lumea occidentala, o influenta nefasta. Crestinizatii inca sub influenta latina, românilor ajunsi sub dominatia militara slava si spiritula greaca li s-a impus, la cumpana mileniiilor, o ie-rarhie religioasa de la Constantinopol. Dupa decimare, fragmentare si izolarea de vest a urmat astfel infeudarea spirituala greco-slavona. In afara de aceasta, la marea schisma in 1054 românii s-au trezit peste noapte si in tabara antioccidentala. Primul conflict major generat de aceasta sciziune si ancorarea spirituala in lumea greco-slava, dusmana latini-lor a fost confruntarea românilor cu magharii, care dureaza pina in zilele noastre.

II. INTEGRAREA OCCIDENTALA PRIN MAGHIARI ROMANO-CATOLICI
Maghiarii au intrat in legatura cu bizantini inca in perioada lor migratoare iar dupa des-calecarea din Panonia (886) s-au folosit cu iscusinta atit de conflictul dintre grecii si Roma, cit si de neintelegerile dintre printii germani. Incursiunile lor occidentale de jaf erau in misiune bizantina, conducatorii lor militari Horka Bocsu etc. botezindu-se in acest scop la Constantinopol, pina au fost nimiciti la Augsburg (955) de catre viitorul imparat Otto I al „Sfintul imperiu roman de natiune germana“. Dupa spinzurarea lui Bocsu pe cimpul de lupta, maghiarii pierd increderea in harul grecilor si trec in corpore sub regele Stefan ce Sfint la romano-catolicism.
Spargerea imensului bloc slav de la Marea Baltica la cea Adriatica de catre maghiari a fost favorabila românilor, presiune de slavizare slabind pe aceasta cale. In schimb hota-rirea maghiarilor de a se integra in lumea occidentalilor si de a suprima tot ceea ce este „schismatic“, ortodox, i-a luat pe români prin surprindere, ei ne acceptind nici pina sta-zi, ca nu mai fac parte din civilizatia romana, sau ca maghiarii sunt mai „latini“ decit ei si au venit in misiune apostolica sa-i integreze, sa-i readuca cu forta la Roma.
Elita româneasca din Transilvania se „integreaza“ intr-adevar, adica trece la romano-catolicism, taranii opun insa o rezistenta pasiva acestei prime „tranzitii“ spre occident. Cei care nu puteau sau nu vroiau sa fie integrati adica deznationalizati au fost degradati la nivelul de tarani fara drepturi, sau au plecat peste munti unde si-au intemeiat noi Ta-rii. Astfel a aparut sub presiunea apostolica romano-catolica Muntenia si Moldova, afi-nitatiile moldo-valachilor pentru „tranzitia si integratea“ in Occident fiind perturbate de presiunea Ungariei si Poloniei pina in zilele nostre.
Faptul ca maghiarii foloseau cu iscusinta mantia romano-catolicismului in interesul lor a fost un handicap serios pentru români. Chiar si ridicarea familiei de români a Asanesti-lor pe tronul imperiului româno-bulgar si realizarea unei unirii efemere cu Roma, dupa ce latinii ocupasera Constantinopolul 1204, a fost inpiedicata pe cit a fost posibil de re-gele maghiar. Occidentalii urmareau atunci o „tranzitie si integrare“ radicala a lumii greco-slavone rasaritene prin preluarea intocmai a normelor latine. Roma accepta atunci orientali numai pentru o perioada de tranzitie. Conciliul de la Lateran 1215 prevedea numai o ierarhie, cea latina. Dar invaziea mongola 1241 i-a obligat pe latini sa caute noi forme de integrare, mai generoase. Asa a fost cazul cnejilor de Halici si Vladimir care dupa Conciiliu de la Lion 1270 s-au unit cu Roma, adica s-au integrat ca ortodocsi in frontul comun occidental inpotriva vesnicei primejdiei de la rasarit.
Politica de toleranta fata de ortodocsii a Romei, dupa invazia mongola i-a obligat pe maghiari sa conlucreze si cu românii. Iar de partea cealalata a Carpatilor sub protectie mongola, Tarile Române ortodoxe se pot fortifica in fata agresiunii occidentale. Spiritul de cruciata a reaparut insa din nou mai ales cu asediul Constantinopolului de catre turcii. Conciliul de la Florenta 1439, care pus pe picior de egalitate intreaga lume crestina nu a putu insa inpiedica nici caderea Bizantului si nici patrunderea musulmanilor in Europa. In aceasta perioada românii ortodocsi depun eforturi singuri sau in alianta cu occidentali de a face fata noilor invadatori.
Conflictul dintre papa si principii germanii, care prin reforma puneau la indoiala capul bisericii universale la anul 1517, s-a resimtit in timpul cruciadei, care s-a transformat in rascoala lui Doja. Magnatii maghiari, inspirati de germani, nu mai urmau calea romano-catolica, ci a reformatiilor. Rezultatul a fost dezastrul de la Mohaci 1526, cind maghiari pe cale de a deveni protestanti s-au putut salva numai Transilvania. Coroana maghiara trece la Habsburgi, iar cele trei Tari Românesti ajunse sub suzeranitatea Sultanului isi intensifica relatiile si se dezvolta unitar, dar in afara occidentului, sub privirile incuraja-toare a reformatiilor, greco-provoslavnicilor si a musulmanilor.

III. IZOLAREA OTOMANA SI UNIREA LUI MIHAI VITEAZUL
„Marele turc“ Suleiman Magnificul (1520-1566) a inteles la fel de bine ca si maghiarii mai inainte sa se foloseasca de disensiunile occidentale - dintre romano-catolici si prote-stanti, dintre germani si francezi etc. - si astfel a ajuns plecind de la Constantinopol in inima Europei, la Viena. Tranzitia si integrarea a românilor in occident in aceasta pe-rioada, care a durat pina la esecul turcilor de la Viena in 1683, era mai greu de realizat ca in trecut pentru ca barajul spiritual greco-slavon era asigurat militar de musulmani.
Dar tocmai cind se parea ca românii nu au nici o sansa de a strapunge aceastaCortina de Fier si nici prejudecatiile magnatilor maghiari inpotriva ortodocsilor se ridica Mihai Vi-teazul si realizeaza unirea Transilvaniei, Moldovei cu Tara Româneasca in 1600, cu sprijinul Habsburgilor. Papa il indema sa treaca la romano-catolicism pentru a integra noul stat in civilizatia occidentala dar Mihai inclina mai mult spre tabara greceasca, asa ca occidentalii l-au eliminat fizic. Aceasta unire, este importanta pentru ca ilustreaza doua aspecte, care revin in istoria românilor. Ridicarea, unirea lor se face cu sprijinul occidentalilor, apoi neonorarea avansului de incredere, adica refuzul „integrarii“ duce la recaderea românilor in vechia lor stare. Mihai nu a realizat ca trebuiea sa se decida: ori Roma ori Constantinopolul.
In perioada osmana, singurii românii care ar fi trebuit sa aibe o sansa de emancipare si integrare in lumea spirituala occidentala erau ardelenii, dar maghiarii au mentinut em-bargoul inpotriva „schismaticilor“ ortodocsi, chiar si dupa parasirea romano-catolicismul. Cei din Moldova si Muntenia inconjurati si supraveghiati militar de mu-sulmanii si spiritual de greci priveau spre indepartata Franta. Unirea din 1600, ca si rein-tregirea neamului in 1918, ca si emanciparea sociala din timpul dictaturii de dezoltare (1938-1989) s-au facut cu sprijin occidental. Neintegrarea lor in lumea occidentala, decit de forma sau chiar duplicitara, a dus la esecul acestor momente de virf din istoria tarii si la decaderea in lumea orientala, in izolarea si mizeria traditionala.

IV. INTEGRAREA AUSTRIACA SI ESECUL UNIRII CU ROMA
La asediul Vienei 1683 românii au stat in tabara musulmanilor, chiar daca cu sufletul erau de partea crestinilor occidentali asediati, dupa cum se poate vedea si astazi. Martu-rie este crucea de stejar sculptat ridicate intr-o padure linga Viena de ostenii lui Serban Cantacuzino. Inlaturarea dominatiei musulmane si venirea imperialior erau asteptate de toti ortodocsii din sudestul Europei. Se spera la inlaturarea intunericului produs de izola-rea si dominatia semilunei. Românii din Transilvania voia o depasire a statutului de „to-leratii“ cu ajutorul Habsburgilor.
Elanul eliberator a Ligii Crestine nu reuseste sa treaca Carpatii, dar in Transilvania ime-diat se creaza la Viena si Roma cadrul ridicarii taranilor români la un nou statut, egal in drepturi cu celelalte. Unirea ortodocsilor ardeleni cu Roma de la 1698 prin pastrarea tu-turor obiceiurilor stramosesti a fost un inceput al reintegrarii românilor in civilizatia oc-cidentala fara a mai trece prin furciile caudine maghiare. Baza unirii românilor cu Roma era Conciliul de la Florenza din 1439, care stabilise ca crestinii orientalii si occidentalii sunt egali, atit timp cit se recunoaste pricipiul petrin: papa cap al bisericii.
A urmat un secol de cautari. Maghiarii, germanii si secuii nu puteau vedea cu ochi buni aceasta eliberare in masa a talpii tarii pe o cale in afara controlului lor. Românii ajuns la Roma la studii se reintorc insa cu constiinta unei apartenente occidentale duble, ca des-cendenti romani si ca apartinatori ai bisericii universale. Episcopul Inocetiu Micu Klein s-a luptat din rasputeri pentru emancipare, dar fortele dominante in Transilvania erau mai puternice decit dreptul românilor si proclamatiile cancelariei de la Viena. Episcopul românilor moare in exil la Roma, iar taranii lui Horea, Closca si Crisan sunt obligati sa-i vada trasi pe roata. Redescoperirea traditiilor latine de catre „Scoala Ardeleana“ iradiaza insa pina in Moldova si Muntenia unde se confrunta deja direct cu influenta greceasca la Curte, cea ruso-pravoslavnica in mediile boieresti si cea franceza.
Toate intimpinariile românilor pentru egalitate si integrarea lor in Imperiu adresate Vie-nei sunt trimise inapoi si trecute cu vederea de Dieta Principatului pina cind la Marea Adunare a de la Blaj in anul 1848, românii isi cer din nou drepturile. A urmat crearea unei mitopolii unite in 1853 si una ortodoxa in 1864. Emancipare românesca sub au-strieci esuiaza definitiv in 1867, cind prin dualism Transilvania este inegrata in Ungaria Habsburgilor. Maghiarii reiuau politica de maghiarizare (1867-1914), dar sunt obligati sa se retraga in spatiul lor etnic din Panonia dupa Primul razboi mondial. Astfel a esuat si „tranzitia“ spre occident a românilor prin austrieci sau austo-ungari.
Esecul românilor din Transilvania a avut loc apropape simultan cu unirea moldo-valahilor in 1959 cu ajutorul Frantei si a marilor puteri oocidentale inpotriva imperiilor limitrofe, turc, rusesc si habsburgic. Incercarea lui Alexandru Ioan Cuza de a a largii ca-drul uniunii printr-o unire cu Roma, esuiaza insa. Elita prooccidentala de la Bucuresti hotarind ca legaturile sa ramina numai la nivel cultural cu Franta si la un nou nivel dina-stic prin aducerea pe tron a lui Karol de Hohenzollern-Sigmaringen 1866. Astfel compe-titia pentru refacerea lagaturilor cu Occidentul la românii a fost pierduta de curentul „la-tinist“, unionist transilvanean, care spera in Viena si Roma si a fost cistigat de curentul francezo-occidental moldo-valach, care s-a orintat spre Paris si Berlin. Si din nou la Pa-ris in 1920 li s-a oferit românilor sansa de a depasi toate barierele.

V. ROMANIA MARE
Crearea unui stat unitar, urmarea a eforturilor nationale si a prabusirii tuturor imperiilor de la granite 1918, a presupus alianta cu occidentul. Ea a fost realizata si a functional pe timpul razboiului. In timp de pace s-a continuat insa numai la un nivel politic si cultural „franzuzesc“, cunoscuta deja din timpul dominatiei musulmane si pravoslavnice, foarte modest, mult sub asteptariile momentului istoric. O integrare autentica, ca cea din Tran-silvania a unitilor nu a avut succesul scontat, ea raminind apanajul unei elite, care nu a cuprins masele populare din Vechiul Regat. Totusi Constantinopolul, lumea ortodoxa nelinistita de legaturile prea strinse cu Roma si chiar a unei posibile uniri reale sau a unui nou concordat generos s-a grabit sa accepte ridicarea rangului mitropolitului de la Bucuresti in cel de Patriarh.
Astfel a fost inca del la inceput pecetluita soarta României Mari, care prin Titulescu la Geneva celebra integrarea româneasca la nivel diplomatic si cultural intr-o franceza fara cusur, iar in tara se perpetuau fostele cutume ortodoxo-orientale. Asa ca integrarea pri-mului stat independent unitar al românilor in civilizartia occidentala s-a realizat numai la nivelul degrandant si fara perspective, de colonie, iar disensiunile din lagarul marilor puteri occientale au dus rapid la dezmembrarea tarii in 1940.
Politica de supravietuire ca stat a reusit sub Antonescu, iar cind sovieticii ajung din nou in Basarabia, elita politica a României Mari incearca (1944) chiar de a reveni la sfirsitul razboiului sub patronaj occidental, dar esuiaza pentru ca la Teheran (1943) Anglia si USA au renuntat deja la influenta in România postbelica in proprtie de 90% in favoarea lui Stalin.

VI. DICTATURA DE DEZVOLTARE SI OCCIDENTUL
Recaderea României in sfera de influenta a pravoslavnicilor a dus distrugerea aproape a toate legaturile cu occidentul, chiar asa de slabe si putine cite erau. Biserica unita a fost desfiintata si slujitorii ei ca si reprezentantii fostei elite prooccidente intemnitatii si ex-terminati la Canal etc. Astfel a avut loc dupa o scurta perioada de tranzitie o reintegrare totalitara in lumea orientala condusa de la Moscova. Dar dupa retragerea Armatei Rosii 1958 si reinceperea unei politici nationale, dictatura de dezvoltare continuata de Nicolae Ceausescu a permis refacerea lagaturii cu occidentul. Punctul de plecare a fost refuzul de a participa la invazia Cehoslovaciei in 1968. Occidentul a privit de aceea cu simpatie efortul de emancipare fata de „marele frate de la rasarit“ si l-a ajutat pe Ceausescu sa „iese in lume“ fara supraveghiere sovietici.
Situatia românilor die aceasta epoca istorica se aseamana cu cea din perioada izolarii greco-musulmane. Si atunci occidentalii aveau simpati pentru românii subjugati mai ales ca luptau cu speranta indreptata spre apus. Pe de alta parte efortul de emancipare sociala, modernizarea fara precedent a structurilor social-economice a societatii printr-o consecventa dictatura de dezvoltare creau conditiile materiale reale a unei integrari in economia occidentala. De aceea la depasirea izolarii impuse de Moscova, se astepta la o apropiere româno-occidentala, autentica atit la nivel material cit si cel spiritual.

VII. SCHIMBAREA LA FATA 1989
Cooperararea ruso-occidentala inceputa in 1986 inplica si renuntarea Moskovei atit la dictatura cit si la „lagar“. Fara trupe sovietice la Bucuresti, care ar fi garantat si aici o tranzitie „de catifea“ ca in celelalte tari esteuropene, in 1989 au fost inpuscati peste 1000 de oameni, oferta sovietica de a intervenii cu trupe fiind respinsa de seful statului major. Elena si Nicolae Ceausescu si mentalitatea de fortareata „daca“ inpotriva tuturor au fost eliminate brusc si noul conducator, Presedintele Ion Iliescu a redeschis larg gra-nitele influentelor greco-pravoslavnice si occidentale.
România, din 1991 Republica constitutionala, aspira acum in mod oficial spre „Europa“, dar in mod practic curentul oriental domina din ce in ce mai mult. Diktatele lui Stalin si Hiltler au fost declarate si la Moskova „nule si neavenite“, dar armata a 14-a rusa este in continuare in Republica Moldova, iar reintregirea României cu Moldova (Basarabia, Bucovina si Tinutul Herta), chiar si numai din punct de vedere religios ramine o che-stiune nerezolvata. Nivelul de trai auster din anii 80 a scazut la aproape jumatate. Soma-jul, datoriile externe, inflatia etc. cresc in timp ce majoritatea populatiei supravietuieste sub nivelul existentei minime. In aceasta situatie increderea in sistemul economiei de piata si in democratiea se deterioreaza. Baza materiala a integrarii euroatlantice devine din ce in ce mai labila, iar inceperea dialogului in vederea unei apropierei sprituale intir-zie.
Totusi in cadrul dezbaterilor privind integrarea sau tranzitia societatii românesti spre structurile politice (Consiliul European), economice (Uniunea Europeana), financiare (Banca Mondiala) militare (NATO) etc. ale crestinilor occidentali s-au cristalizat deja doua moduri diferite de abordare. Occidentalii argumenteaza ca democratia si economia de piata merg mina in mina, ele fiind emanatia si garantia drepturilor omului. Pentru a fi „integrat“ trebuie indeplinite aceste deziderate plus performate economice foarte clare. Crestinii orientalii inclusiv românii depun mari eforturi legislative pentru „introducerea“ legilor si a institutiilor occidentale cu convingerea ca „forma“ va genara „continutul“ sau cel putin ajutoarul, creditul etc. occidental, dar se ocoleste inca cu mare grija fondul problemei: Moscova sau Roma?
Criticii tranzitiei, a reformei, a integrarii in general amintesc de esecul „formei fara fond“ din trecut. Neincredere este evidenta si pe deplin justificata, daca privim zeciile de state subdezvoltate, care au de zeci de ani cele mai occidentale constitutii, parlamente etc. si totusi venitul cetatenilor lor cu drept de vot, cu libertatea presei etc. nu depaseste citiva $ pe zi, ca in România de astazi. La acest nivel de trai coruptia, inflatia, poluarea etc sunt inevitabile ne asigura Banaca Mondiala, iar o integrare europeana la acest nivel este imposibila, sau se va face cu atitea derogari, ca numai „integare“ nu este.

CONCLUZII:
1. Romanizarea Balcanilor si a Daciei de catre imparatul Traian a fost prima mare tran-zitie si integrare in „Europa“. Astfel, apologia adusa lui Decebal sau Zamocles sub vechiul regim, erau forme mascate de antioccidentalism.
2. Barbarii, slavii au decimat populatia romanizata, inpingind-o spre munte si a rupt le-gatura românilor cu civilizatia occidentala. Antioccidentale sunt deasemenea opiniile ca aceste popoare au fost mai mult „migratoare“ sau ca slavii au fost pasnici etc.
3. La cumpana mileniilor se extinde ierarhia greco-slavona si la nord de Dunare. Astfel Constantinopolul devine a doua stavila in calea aspiratiilor românilor spre occident. Legatura cu Roma este considerata pina astazi incompatibila cu aceasta ierarhie.
4. Maghiarii se aseaza in Panonia, sparg marele bloc slav de la Marea Baltica pina la Adriatica, eliberind oarecum pe români de primejdia slavizarii, dar incep ei insisi o prigoana inpotriva românilor „schismatici“ cu spijinul ierarhiei romano-catolice dar si al militarilor germani.
5. Expansiunea romano-catolica maghiara „integreaza“ in doua sute de anii Transilva-nia, dar elita româneasca se deznationalizeaza. Sub aceasta presiune de exterminare etnica, dar si cu protectie tatara i-au fiinta Tara Româneasca si Moldova de la inceput pe picior de razboi cu Ungaria si Polonia occidentale.
6. Dupa slavi, maghiari si grecii, invazia musulmanilor turci izoleaza din nou pentru mai multe secole fizic si spiritual pe români de lumea occidentala. Românii opun insa rezistenta si reusesc chiar sub Mihai Viteazul sa se uneasca pentru o scurta perioada de timp intr-un stat unitar.
7. Mihai Viteazul, care a realizat unirea cu sprijin occidental, nu a avut inspiratia sau puterea sa se rupa de lumea greco-slavona si sa integreze Transilvania, Moldova si Tara Româneasca in civilizatia occidentala si a fost lichidat de occidentali.
8. Revenirea Ligii Crestine in Transilvania dupa ce i-a invins pe turci la Viena a oferit posibilitatea „integrarii“ românilor in Biserica romano-catolica prin pastrarea tuturor datinilor ortodoxe. Viena si Roma garantau egalitatea românilor cu occidentalii.
9. In Ciuda unirii, magnatii maghiarii reformatii, sasii si secuii nu au renuntat insa la ideia cruciatiilor in a-i trata pe „schismatici“ români ca tolerati astfel ca drepturile ta-ranilor românilor ramin mai mult pe hirtie. Inocentiu Mici-Klein lupta ca si taranii lui Horia, Closca si Crisan dar pierd, nu fara a lasa un drum de urmat.
10. Unitii redescopera la Roma originea limbii si a civilizatiei lor, revin in Transilvania si formeaza „scoala latinista“, care trece peste Carpatii la Bucuresti si Iasi si se con-frunta aici direct cu curentele grecesti, pravoslavnice si cele francezo-occidentale.
11. Marea Adunarea de la Blaj din 1848, emanatie a „scolii ardelene“ si condusa de fii ei pune bazele programului de unire si emancipare nationala a românilor, dar la scurt timp Imperiul Habsburgic isi imparte sferele de actiune si Transilvania este supusa din nou direct maghiarizarii de la Budapesta.
12. Paralel cu „scoala ardeleana“, de esenta religioasa inspirata de roma, iluminismul francez laic dela Paris influenteaza elitele si Revolutiile din Muntenia si Moldova din 1848. Lupta dintre aceste doua curente, care nu au nimic comun, dar sut totusi prooc-cidentale se termina cu victoria curentului cultural francez.
13. Dupa infringerea Rusiei in Razboiul Crimeii si unirea Tarii Românesti cu Moldova Alexandrul Ioan Cuza cauta o unire directa cu Roma. Curentul unionist esuiaza, ie-sind acum invingator pe linga cultural francez, dinanstia germana de Hohenzollern-Sigmaringen, ramura romano-catolica.
14. Conlucrarea românilor cu occidentalii in Primul razboi mondial duce la reintregirea neamului - la Pacea de la Paris - in România Mare, dar din nou importanta unirii cu Roma este neinteleasa, ingreunata si se prefera avansul Constantinopolului care ac-cepta ridicarea ierarhiei românesti la rang de Patriarhie.
15. Orintarea spirituala „lanturile grele ale ortodoxiei constantinopolitane si moscovite“, cea culturala francezo-occidentala sau dinastia germana nu au fost o baza suficent de puternica pentru a mentine statutul de dupa razboi si in preajma celui de al doilea razboi mondial, are loc dezmembrarea tarii, care nu s-a refacut nici pina astazi.
16. Inca in timpul celui de al doilea razboi mondial, Anglia si USA ofera lui Stalin o proportie de 90% din influenta in România postbelica, astfel ca atit efectele culturale franco-anglo-americane cit si autoritatea dinastiei de Hohenzollern s-au perimat.
17. Dupa al doile razboi mondial, exterminarea unitilor si a elitei prooccidentala a mers mina in mina cu o dictatura de dezvoltare, de sorginte ruseasca, care in mod parado-xal a apropiat civilizatia materiala a românilor de cea a occidentalilor, mai mult decit cea precedenta. Occidentali il sprijineau pe Ceausescu si sperau ca fara dominatia ru-seasca el s-ar indrepta spre ei pentru a-si moderniza tara.
18. Tratativele ruso-occidentale 1986-1989 au dus la desfiintarea „lagarului“ si a embar-goului antioccidental. Ceausescu sub nivelul asteptat de occidentali si pe picior de razboi cu rusii este inpuscat si noul conducator Ion Iliescu deschide portile curentelor proocidentale, favorizind cele culturale, dar si curentului pravoslavnic.
19. Lipsa de dialog a Presedintelui si a Patriarhului românilor cu Roma decit numai la un nivel formal, a facut ca legaturile materiale cu occidentalii sa se micsoreze vizibil, iar cele spirituale sa fie inlocuite superficial cu cele culturale.
20. Dupa analiza succinta de mai sus, nici tranzitia actuala nu va duce la „integrarea in Europa“ a românilor. Din punct de vedere economic, insasi degradarea de dupa 1989 nu va permite o colaborare pe picior de egalitate cu „Europa“, ci cel mult de la nivel de periferie favorizata. Iar curentul cultural francezo-anglo-american din nou foarte activ nu poate inlocuii nici degradarea economiei si nici o legatura spirituala cu Ro-ma. El ramine ceea ce a fost intodeauna, un paleativ fara perspectiva, cultivat de me-diul ortodox orientat in continuare spre Constantinopol si Moscova.