Viorel ROMAN

Alegeri anticipate 2005-08-03
inapoi
au loc în Germania, iar cele din România plutesc în aer. Ambele ţări au o istorie recentă comună şi problemele cu care se confruntă seamănă pentru că au pierdut războiul, au fost ocupate, dezmembrate RFG-RDG, RPR-RSSM, supuse dictaturi din „Lagăr”-ul ortodoxo-comunist şi obligate să renunţe la proprietatea privata după Cortina de Fier. 1989 ruşii se retrag din Europa. Germania se reunifică şi redevine suverană. România optează pentru socialism, neocomunism, iar în Moldova cu o Mitropolie moscovită, comuniştii rămân la putere. După jumătate de secol de experimente ruseşti nu-i surprinzător ca germanii şi români nu şi-au revenit, vor alegeri anticipate. Decuplarea venitului de munca prestată, în numele egalităţii colectiviste, şi a sexualităţii de procreare, în numele libertăţii proletare, sunt anomali, care urmează a fi corectate atât la germani, cât şi români. Fără interdependenţa între venit şi muncă, motivaţia individuală scade, mediocritatea proliferează şi societatea se degradează. Asta a distrus comunismul şi azi determină milioane de români, moldoveni să fugă la muncă în apus. În Germania s-au transferat o mie de miliarde de euro în fostul RDG contaminat de (neo)comunism şi va trece o generaţie până va reveni la normal. Decuplarea sexualităţii de procreere, avorturile plătite de casele de asigurare, duc la scăderea populaţiei în Germania şi România. Guvernele nu mai fac faţă în domeniul modernizării economiei, sistemului de învăţământ, de asigurări sociale şi de bătrâneţe. Bineînţeles că exista deosebiri. Germania este locomotiva UE, o mare putere şi după alegerea după cinci secole a unui papa german, Benedict XVI a devenit, mai ales în ţara sa de baştină, autoritatea spirituală numărul unul. România şi Moldova sunt state subdezvoltate, oamenii trăiesc cu câţiva euro pe zi şi ei speră că UE, creştinii occidentali îi ajută să iasă din izolarea milenară greco-pravoslavnică şi să realizeze o Uniune social-economică cu ţările dezvoltatate ale creştinilor occidentali. Pentru româno-ortodocşi chestiunea cheie e cine face legătura cu occidentul? După 89 ei s-au folosit de intermediari evreii, azi favorizează politica liberal masonică şi vechiul curent cultural proocidental moldo-valah. Evreii, masonii şi comuniştii au contribuit, fiecare în felul lor, la modernizarea ţării şi la legătura cu lumea occidentală. Acum se cere aderarea la normele şi valorile UE, la acquisul comunitar, forma laică a codului canonic romano-catolic. Asta presupune ca Preşedintele Traian Băsescu şi Preafericitul Teoctist să înceapă dialogul cu Benedict XVI, care-i înţelege ca nimeni altul pe germani şi români. Pentru că fără dialogul cu Sfântul Scaun a româno-ortodocşilor, integrarea lor în Europa / UE va fi la fel de fragilă, ca cea din perioada interbelică, indiferent de rezultatul efemer a unor alegeri anticipate.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania