Viorel ROMAN
Săracii din România şi Moldova 2005-07-24
inapoi
De ce cinci din şase pământeni supravieţuiesc în mizerie, în state subdezvoltate, multe „iresponsabile”, adică nu reuşesc să sigure alimentaţia, educaţia, sănătatea populaţiei din aşa zisa „Lumea III” şi numai unul din şase trăieşte în bunăstare, în ţările dezvoltate ale creştinilor occidentali din „Lumea I”? De ce, cum spune poetul, la români ortodocşi, „munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă”?
Comportamentul social-economic e determinat de religie, sau mai „corect politic”, de culturile, civilizaţiile religioase. Vezi: „Etica protestantă şi spiritul capitalismului” de Max Weber; „Capitalul” de Karl Marx, autorul unei „teologie inverse” comuniste; „Evreii şi viaţa economică” de Werner Sombart,; „Civilizaţii în conflict” de Samuel P, Huntington; „Războiul civilizaţiilor. Politica şi religia între raţiune şi fundamentalism” de Bassam Tibi. În „Capitalism ortodox” am extins această problematică şi la români.
Occidentul „exportă” de secole sistemul său de valori şi norme, generator de drept şi bunăstare, prin impunerea, chiar cu forţa, a valorilor iudaico-creştine în lume, dar se izbeşte de rezistenţe cultural-religioase, uneori violente, ca terorismul islamic din zilele noastre. Cum poate fi depăşită brierea de comunicare şi decalajul de dezvoltare economică între occident şi restul lumii? Cine are dreptate? Creştinii occidentali bogaţi sau musulmanii, ortodocşii etc. săraci?
„Lumea III” afirmă că a fost şi e expluată de colonialişti, capitalişti şi imperialişti în timp ce occidentalii îi vad pe săraci ca „sclavi ai păcatelor” - nu respectă cele 10 porunci. În „Secretul capitalului. De ce nu funcţionează capitalul în întreaga lume?” Hernando de Soto arată că nu lipsa de bani pentru dezvoltare sau o insuficientă înclinaţie religioasă spre activitatea economică sunt responsabile de sărăcia din „Lumea III”, cronic subdezvoltată, ci haosul legislativ, corupţia, birocraţia, cum a fost şi în „Lumea I” până la creştinarea barbarilor din Sfântul Imperiu Roman.
Se trece des cu vederea că săracii au construit, economisit bogaţii apreciabile în „Lumea III”, dar nu sunt în stare, sunt împiedicaţi să trezească la viaţă acest „capital mort”, condiţie de bază a bunăstării, a democraţiei, a drepturilor fundamentale ale omului, a unei administraţii eficiente, cu mediu nepoluat etc. De Soto a experimentat înregistrarea unei simple croitori în ţara sa de baştină, Peru. A avut nevoie de 289 de zile şi de comisioane echivalentul a 31 de salarii minime. In „Lumea III” cu o clasă politică şi o birocraţie coruptă a tot prezentă numai piaţa neagră, economia paralelă, munca la negru e profitabilă. Aceiaşi situaţie o găsim şi în Africa, Asia şi în fostul „Lagăr” ortodoxo-comunist neintegrat în UE.
Exista însă situaţi unde capitalul material şi uman acumulat este distrus cu premeditate ca măsură preventivă, de protecţie împotriva influenţelor, ingerinţelor motivate religios, dăunătoare spiritual, din occidentul capitalist „reacţionar şi decadent”. „Directivele de bază ale NKVD (Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne)” pentru ţările din orbita sovietică, 2 iunie 1947 (Andrew şi Gordievski: „KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra 1990, Buc. 1994, p.487).
După retragerea Armatei Roşii, Gheorghe Ghorghiu-Dej, Nicolae şi Elena Ceauşescu au încercat „românizarea” ortodoxo-comunismul, dar au eşuat. Primul a murit prematur, ultimii au fost împuşcaţi. Ion Iliescu a organizat tranziţia de la “dictatura de dezvoltare” la “democraţia subdezvoltării” dar a conservat firul roşu conducător (comunisto-)ortodox în noile condiţii. Să vedem rezultatele acestei politici folosind în paralel Directivele NKVD din 1947 şi realitatea de după Revoluţia din 1989:
NKVD 1947: „Se va urmări ca funcţionarii (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibe retribuţii mici... în deosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere.” După 1989: Funcţionarii de stat, din sistemul sanitar, justiţie, cultură au salarii mici. Excluşi de la această practică sunt în continuare cei din Serviciile speciale şi minierii, dacă nu au ajuns deja pe drumuri. Orice „aprobare” a unui funcţionar se obţine de regulă cu o „atenţie”. Practică general acceptată de populaţie, corupţia e şi o formă de protest social a celor neputincioşi.
NKVD 1947: “Se va exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pământului.” După 1989: Dificultatea retrocedarii proprietatilor, a terenurilor, a caselor naţionalizate este notorie. Legea privatizarii a fost schimbata de peste zece ori. Tranziţia de la dependenţa totală, social-economică şi politică a individului de statul paternalist ortodoxo-comunist, la libertatea pe care o poate genera numai proprietatea, e subminată permanent.
NKVD 1947: “Politica faţă de mica gospodarie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodaria particulară nerentabilă. După aceea trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie, repartizarea lor. Concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit din import.” După 1989: Transformarea gospodarii ţărăneşti în nerentabilă este în curs. Metodele sunt indentice, de la distrugerea bazei materiale, până la importul de produse agro-alimetare.
NKVD 1947: “Trebuie făcut totul ca hotărârile şi ordinile - fie acestea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.” După 1989: Hotărârile şi ordinele cu caracter juridic, economic sau organizatoric şi-au păstrat caracterul haotic şi sunt motivate paradoxal acum, nu de rare ori, cu “aşa-i în democraţie”. Sute de Ordonanţe de urgenţă modifică legi abia adoptate de Parlament.
NKVD 1947: “Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de problemele actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenului în discuţie.” După 1989: Dispariţia flotei maritime, degradarea transporturilor în comun, ca şi popularizarea criticilor trecutului şi de tot felul este o realitate. Nu se înlătură însă, în nici un caz, cauzele fenomenelor în discuţie. Critica blocajului financiar, a corupţiei fără corupţi, e în top de ani de zile. Fără rezultat.
NKVD 1947: “Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.” După 1989: România este considerată, în mediile de afaceri, ca cea cu cel mai ridicat risc de instabilitate legislativă. La înregistrarea unei firme e nevoie de zeci de aprobari şi de regula tot atâtea “relaţii”, comisioane, şpagă, bacşiş etc.
NKVD 1947: “Trebuie ca la facultăţi să ajunga cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfectioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă...” După 1989: Degradarea sistemului educaţional în general, apariţia învăţământului particular (şi a diplomelor, chiar a medicilor dentişti) pe bani, ca şi selecţionarea şi promovarea cadrelor, generează în rândul tineretului sentimentul neputinţei şi inutilităţii oricarei activităţi. Majoritatea studenţimii nu-i mai interesată politic, două treimi din ei vor să emigreze în vest.
După cum se poate observa strategia ortodoxo-democratică de a combate influenţa creştinilor occidentali de după 1989, seamană ca două picaturi de apă cu cea ortodoxo-comunistă a NKVD-ului din 1947. Şi fără despotia totalitară, fără Armata Roşie şi Cortin de Fier, sobornicia si duhovnicia greco-pravoslavnică domină. Practică şi ortodocşii români sub Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu nolens, volens o involuţe aparentă ca stategie de aparare înpotriva agresiunii occidentale?
În spatele unei imagini pseudodemocratice, rezervată occidentalilor, se proliferează o economie paralelă şi o corupţie a tot cuprinzătoare. Dezvoltarea economică, afirmarea capitalului material şi uman, statul de drept sunt suptil subminate. Astfel este pregătită mai degraba restauraţia statului de tip ortodox, ca în Moldova, Rusia, Belorusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, decât o societate compatibilă cu occidentul. Se vor reunii moldo-valahi cu slavii într-o Uniune Europeană Ortodoxă?
România şi Moldova o să ajungă la nivelul celor din urmă ţări din UE în generaţiile viitoare. Cu toate astea, cei plecaţi în vest trimit acasă miliarde de euro pe an. Individual românii sunt competitivi, de ce nu sunt şi colectiv? Pentru că din 1989 are loc, după cum am văzut mai sus, destrămarea structurilor agriculturii de tip industrial, revenirea la subzistenţa, dezindustrializarea şi dezurbanizarea, slabirea solidarităţii sociale şi naţionale, degradarea sistemului de învăţământul şi de asistenţă sanitară, scaderea dramatică a puterii de cumparare, a natalităţii şi a speranţei de viaţă.
În România şi Moldova siguranţa legislativă, a tranzacţiilor lipsesc şi îi împiedică pe intreprinzatori să se dezvolte. Sărăcia e o consecinţă a lipsei de libertate a circulaţiei capitalului, nu numai urmarea distribuţiei neegale a bogăţiei naţionale. Clientelismul balcanic, nepotismul, generalizarea corupţiei fac o apropiere a românilor de Europa puţin credibilă. Milioane de români fug de sărăcie în apus, unde lucrează, mai mult sau mai puţin legal, la munca de jos, căpşunari, în gastronomie, construcţii. În schimb npua clasă politică, care menţine un nivel de trai de câţiva euro pe zi, proliferează “capitalismul de cumetrie”. E şi acesta o formă de rezistenţă antioccidentală?
Fireşte, se face totul pentru mimarea democraţiei, drepturilor omului etc. pentru obtinerea de ajutoare de miliarde de euro necesare adaptarii la normele euro-atlantice, bani care întră nu de rare ori în canalele corupţiei. Şi de aceia, de la Revoluţia din 89 transmisă în direct la TV cu actori şi regizori profesionişti, toate partidele sunt pentru reorientarea spre vest. Românii n-au eurosceptici, şi chair şi cei bine intenţionaţi nu pot prin forţă proprie să spargă cercul vicios tipic “Lumii III”: sărăcie, lipsă de capital, înglodarea in datorii externe, fuga forţei de muncă calificată, corupţie generalizată, birocraţie şi clasă politică parazitară etc. Speranţă e integrarea în Europa şi impunerea din afară a unei noi ordini, care să permită tuturora să-şi valorifice talentele, bogăţia, capitalul. Din perspectiva lui Hernando de Soto, România e o ţară în curs de dezvoltare cât se poate de obişnuită. În ciuda tuturora Preşedintele Traian Băsescu şi Preafericitul Teoctist au şansa de a ieşi din groapa istorică greco-pravoslavnică, de a taia nordul gordian al sărăciei şi izolării printr-o aderare de durată la civilizaţia occidentală şi refacerea unităţii spirituale a tuturor românilor cu Roma, printr-un dialog cu papa Benedict XVI, patronul Europei.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania