Viorel ROMAN
Săracii din UE 2005-07-22
inapoi
Salarul pe oră în industrie e în Germania de vest 27 euro, Germania de est 20, în Cehia 5, Lituania 3, România 1,72 şi Bulgaria 1,53. Aceste discrepanţe în productivitate şi forţa concurenţională, fac dificilă construcţia europeană, după cum s-a constatat recent la moartea prematura a Constituţiei. In casa UE unele camere sunt de lux, altele mai simple, unele la subsol, altele nefinisate sau chiar neterminate. Nu toate ţările UE sunt în zona euro. Anglia, Danemarca şi Suedia şi-au păstrat valutele naţionale. Norvegia şi Elveţia, nu sunt membre, dar integrate puternic în economia UE. Exista o falie clară între cele 10 ţări, fostul „cordon sanitaire” sovietic, care a aderat recent la UE şi celelalte 15. Dar şi între cele „vechi”, între „nordul” puternic, Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, ţările scandinavice şi „sudul” care şchiopătă, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, există diferenţe vizibile în forţa concurenţială, productivitate şi salarizare. In aceste condiţii nu e de mirare că Franţa şi Olanda au respins Constituţia UE prin referendum. Cu acest prilej a ieşit la iveala o polarizare între cei care au pierdut şi între cei care au câştigat în UE, între săraci şi bogaţi. 80% din cei care au votata NU în Franţa sunt muncitori, ţărani şi şomeri cu un venit sub 1500 euro pe luna, iar 80% din cei care au votat DA au peste 3500 euro pe luna. Cei de dreapta sunt, voalat sau direct, pentru „afară cu străinii” şi împotriva aderării Turciei la UE. Cei de stânga sunt pentru controlul şi impozitarea capitalului, favorabili migrării forţei de muncă, integrării Turciei şi ridicării nivelului de trai printr-un standard minim social paneuropean. Aderarea Turciei cu o armată de musulmani săraci din Asia Mică a jucat un rol în NU-ul din Franţa, dar şi în Olanda, care se confruntă cu o minoritate musulmană prea puţin integrată. In general, statele democratice europene se rezumă să ratifice ce decide în principal UE sau alte organismele internaţionale. Globalizarea pune în discuţie rolul statului, chiar „denaţionalizarea” lui, pentru că în timp ce relaţiile economico-financiare ignoră graniţele şi se dezvoltă neîncetat, competenţa social-politică rămâne îngrădită strict în graniţele naţionale. Astfel statul tradiţional a ajuns în situaţia a fi prea mic pentru problemele mari, globalizare, şi prea mare pentru cele mici, sărăcie, sa ajuns ca „cine ştie cum funcţionează statul, încetează să mai creadă în el”. De aceia noua Constituţie a UE va trebui să ţină cont nu numai de globalizare, ci şi de sărăcie, nu numai de avantajele celor bogaţi, ci şi de nevoiaşi. Libertate, democraţie, drepturile omului şi statul de drept sunt condiţiile sine qua non ale UE. In viitor „cota de sărăcie” - numărul celor care au mai puţin de 50% din venitul mediu naţional – va trebui să nu depăşească 10% din populaţie unei ţări UE. Transferul sărăciei nu e nici echitabil, nici popular.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania