Viorel ROMAN
Despre Viorel ROMAN
Die Biographie
Articole
Monseniorul Octavian Bârlea (1913-2005)
2005-04-17
inapoi
S-a născut în Imperiul Austro-Ungar, termină Seminarul Teologic la Blaj în România Mare, studiază la Roma, nu revine în RPR ocupată de ruşi, care reorientează cu forţa spre Moscova 2000 de bisericii greco-catolice. Octavian Bârlea devenea simbolul exilului, mai ales al celui intelectul. Îl găsim în toate mişcările culturale, ale scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă. Pune bazele Societăţii Academice Române, Academiei Româno-Americane, vorbeşte la Radio Vatican şi din anii 40, publică lucrări fundamentale despre istoria şi mai ales perspectivele românilor. Moare în picioare, în cel mai strict sens al cuvântului, dar şi simbolic, plănuind publicarea unei cărţi. Farul călăuzitor al operai sale este emanciparea românilor: 1698 prima unire” cu Roma înlătură statutul celor toleraţi în Transilvania, dar în a doua unire” după 1700 maghiarii obţin de la Viena ca drumul valahilor spre Europa” să treacă pe la ei. De atunci ei ori merg pe calea primei uniri”, ca Inocenţiu Micu Klein, Samuil Micu Klain, Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Octavian Bârlea - ultimul Corifeu al Scolii Ardelene -, ori preferă a doua unire”, cu ungurii, mai comodă, ca Ioan Bob, Ioan Lemeny sau contemporanii după ´89. UDMR e cea mai vizibilă expresie. Moldo-valahii nu înţeleg Şcoala Ardeleană. Ea se bazează pe teologia occidentală, dar la Bucureşti şi Iaşi au ajuns numai istoria şi filologia, nu teologia corifeilor, de aceia ei sunt văzuţi ca iluminiştii. Intelectualul se orientează, la sud şi vest de Carpaţi, după Voltaire, Hegel, Marx şi crede că ajunge, ajutat fiind şi de UDMR, în Europa”. Greşit, argumentează Bârlea, fără a-şi curţa Biserica, care n-a reuşit în perioada interbelică sau după ´89 să treacă Carpaţii. Şi din nou vine de la Roma un impuls emancipator. Vizita în România 1999 a Papei Ioan Paul II, în a cărui delegaţie se afla Mons. Bârlea, a deschis perspectiva Spre Înălţimi”. Aşa şi-a intitulat ampla sinteză publicată la München în 2000, 321 p. în care remarca: avem desigur înalta datorie de a realiza unirea religioasă pretutindeni, atât în sferele înalte ale poporului român, cât şi în intreg poporul. Unirea religioasă trebuie să devină norma de viaţă pentru întreg poporul român. Ea trebuie vestită acola unde porţile ne sunt deschise, sau pe cale de a ni se deschide. În acelaşi timp: Unde ne sunt moştenitorii? Mons. Bârlea cere Preşedintelui şi Guvernului să poarte grija să nu fim pe calea desfiinţării (cum plănuia pentru poporul german Henry Morgenthau), cum se pare că mergeau lucrurile sub regimul comunist, ci spre folosul comunităţii româneşti şi a celor din jurul nostru. E desigur nevoie de timp, să sperăm că de nu prea mult, pentru ca mesajul Papei Ioan Paul II şi opera Mons. Octavian Bârlea, mari personalităţi ale sec. 20, care au plecat dintre noi în aceiaşi zi, să devină accesibile conducătorilor şi poporului român în sec. 21.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Romania between the Western European and Orthodox Value and Norms
Evreii conduc lumea?
Bibliografie - 2004-5
ACTUALITATEA LUI EMINESCU
Statul si Biserica 2014
Destramarea Romaniei
Tiganizarea Romaniei - Anexa
Tiganii si evreii (3)
PERISCOP
Tradarea lui Basescu (II.)