Viorel ROMAN
Dupa Ioan Paul II (1920-2005) 2005-04-02
inapoi
Vizita Papei la Bucureşti 1999 i-a repus pe români pe harta Europei/UE. Acest eveniment unic în istoria lor a avut loc la un deceniu de la prăbuşirea marxismului şi a Cortinei de Fier. Schimbarea la faţă a lumii a fost rezultatul „ofensivei răsăritene” a Papei, a viziunii lui Mihail S. Gorbaciov, Ronald Reagen şi nu în ultimul rând a lui Lech Walesa. Ea a dus la desfiinţarea Lagărului ortodoxo-comunist şi eliberarea popoarelor Europei răsăritene. După sfârşitul paşnic al războiului rece, sec. 20 s-a încheiat în euforia „sfârşitului istoriei”. Sec. 21 a debutat însă cu un conflictul între democraţiile occidentale şi islamismul politic, cu radicalizarea secularismului şi cu persecuţia creştinilor din China. După rezolvarea fericită a conflictul est-vest, Papa s-a opus „cruciadei” din Irak şi a continut politica toleranţei, a dialogului. In timp ce creştinii din Arabia Saudită sunt persecutaţi şi liderii arabi nici n-au răspuns scrisorii de protest a papei, Ioan Paul II a aprobat construirea la Roma a celei mai mari moschei din Europa, a vizitat Universitatea Al-Azhar din Cairo şi moscheia Omaizilor din Damasc. Teama că minorităţile creştine din Maroc până în Indonezia vor fi terorizate de mahomedani fanatizaţi de „războiul sfânt” şi „Clash of Civilizationas” e justificată şi Vaticanul caută să obţină la ONU, pentru comunităţile prigonite, un statut similar antisemitismului: tabuizarea şi dreptul de intervenţie în caz de pogrom. În China sunt deja 20 de milioane de creştini, a căror preoţi sunt internaţi nu de rare ori în lagăre, aşa că Roma intervine discret, fără a periclita comunităţile în semilegalitate. O confruntare a Vaticanului cu Pekingul ca în trecut cu Moscova comunistă e improbabilă. Sfântul Scaun e pentru dialog şi cu secularismului radical, care refuză „credinţa creştină” în Constituţia Europei/UE, e pentru marginalizarea religiei într-o chestiune personală şi favorizează avorturile, căsatoriile între homosexuali. Problemele schiţate vor rămâne şi după Ioan Paul II, primul papa neitalian din 1522. Momentan dialogul este singura alternativă, „intransigenţa” e contraproductivă. Dar obligat să lupte pe două fronturi - împotriva islamismul politic şi secularismului radical euro-atlantic -, nu este exclus ca Sfântul Scaun să reacţioneze în viitor mai rigid. De aceea toţi românii şi cei din Moldova sau de la sud de Dunăre urmăresc cu interes ceea ce se petrece în aceste zile la Roma. Va fi urmaşul lui Ioan Paul II la fel de generos faţă de români? Preşedinţii ortodoxo-comunişti Nicolae Ceauşescu, Emil Constantinescu, Ion Iliescu şi Preafericitul Patriarh Teoctist au bătut pasul pe loc în dialogul cu Roma, condiţia sine qua non integrării europene. Vor reuşi noul Preşedinte Traian Băsescu, Preafericitul să spargă cercul vicios în care se găsesc „urmaşii Romei” din Balcani de un mileniu şi să-i readucă pe toţi români la centrul spiritual al culturii lor, la Roma?
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania