Viorel ROMAN
Dupa Ioan Paul II 2005-03-14
inapoi
Vizita Papei la Bucureşti 1999 i-a repus pe români pe harta Europei. Acest eveniment unic în istoria lor a avut loc la un deceniu de la prăbuşirea marxism-leninismului şi a Cortinei de Fier. Schimbarea la faţă a lumii a fost rezultatul „ofensivei răsăritene” a Papei, a viziunii lui Mihail S. Gorbaciov, Ronald Reagen şi nu în ultimul rând a lui Lech Walesa. Ea a dus la desfiinţarea Lagărului ortodoxo-comunist şi eliberarea popoarelor Europei răsăritene. Sec. XX s-a încheiat în euforia „sfârşitului istoriei” după sfârşitul paşnic al războiului rece. Sec. XXI a debutat însă cu un conflictul între democraţiile occidentale şi islamismul politic, cu radicalizarea secularismului şi cu persecuţia creştinilor din China. După rezolvarea fericită a conflictul est-vest, Papa s-a opus războiului din Irak, „cruciadei” şi continuă politica toleranţei, a dialogului. Ioan Paul II a aprobat construirea la Roma a celei mai mari moschei din Europa, a vizitat Universitatea Al-Azhar din Cairo şi moscheia Omaizilor din Damasc în timp ce creştinii din Arabia Saudită sunt persecutaţi şi liderii arabi nici n-au răspuns scrisorii de protest a papei. Teama că minorităţile creştine din Maroc până în Indonezia vor fi molestate de mahomedani fanatizaţi de „războiul sfânt” şi „Clash of Civilizationas” e justificată şi Vaticanul caută să obţină la ONU, pentru comunităţile prigonite, un statut similar antisemitismului: tabuizarea şi dreptul de intervenţie în caz de pogrom. În China sunt 20 de milioane de creştini, a căror preoţi sunt internaţi nu de rare ori în lagăre de reeducare, aşa că Vaticanul intervine discret, fără a periclita comunităţile creştine în semilegalitate. O confruntare a Romei cu Pekingul ca în trecutul cu Moscova e improbabilă. Sfântul Scaun e pentru dialog şi cu secularismului, care refuză „credinţa creştină” în Constituţia UE şi e pentru marginalizarea religiei într-o chestiune personală şi favorizează avorturile, căsatoriile între homosexuali. Problemele schiţate mai sus vor rămâne şi după Ioan Paul II. Momentan dialogul este singura alternativă, „intransigenţa” e contraproductivă. Dar obligat să lupte pe două fronturi împotriva islamismul politic şi secularismului radical euro-atlantic, este posibil ca Sfântul Scaun să reacţioneze în viitor mai rigid. De aceea toţi românii şi cei din Moldova sau de la sud de Dunăre urmăresc cu interes ceea ce se petrece la Roma. Papa e bătrân şi suferind. Va fi urmaşul său la fel de generos faţă de români ca Ioan Paul II? Preşedinţii ortodoxo-comunişti Nicolae Ceauşescu, Emil Constantinescu, Ion Iliescu şi Preafericitul Patriarh Teoctist au bătut pasul pe loc în dialogul cu Roma, condiţia sine qua non integrării europene. Vor reuşi Preşedintele Traian Băsescu şi Preafericitul să spargă cercul vicios în care se găsesc de un mileniu „urmaşii Romei” din Balcani şi să-i readucă pe români la Roma?
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania