|
|
inapoi |
„Lumea-i ca un teasc de ulei; se stoarce necontenit. Daca eşti spumă reziduală te scurgi în cloacă; dacă eşti ulei rămâi în vasul de ulei. Oricum stoarcerea este inevitabilă. Acum observă reziduurile, observă uleiul. Pretutindeni în lume se stoarce: prin foamete, război, sărăcie, creşterea preţurilor, nevoi de tot felul, moarte, tâlhărie, sgârcenie; astea sunt necazurile celor săraci şi problemele statelor, noi le trăim (...) Aşa că se găsesc amărâţi care în faţa acestor necazuri murmură şi zic `Ce rele sunt aceste timpuri creştine...´ Asta este spuma reziduală care se scurge din teasc direct în cloacă; ea e neagră pentru că, cleveteşte; ea nu străluceşte. Uleiul străluceşte. Aşa se regăseşte un alt om în acelaşi teasc prin frecarea care-l macină – nu a fost frecarea, care l-a făcut atât de alb?” Augustin (354-430): Serm ed Denis XXIV,11. E greu de găsit o definiţie a globalizării mai clară, decât în aceste rânduri ale părintelui fondator al bisericii latine, occidentale. Ce trăim noi azi? Un miliard de creştini trăiesc în lumea „întâia”, dezvoltată, bogată. Restul supravieţuiesc de pe o zi pe alta cu câţiva dolari pe zi, de la mână la gură, în lumea a „treia”, cronic subdezvoltată şi săracă. Suntem în teasc şi storşi. E suficient să privim conflictele dintre cele două lumi şi argumentele pro şi contra globalizării: ce rele sunt aceste timpuri. Cloaca comunistă dispare. Imaginea lumii, a globalizării este deformată de credinţa că oamenii gândesc raţional numai de la Revoluţia Franceză. Ca şi cum două mileni de filozofie, religie greacă şi judeo-creştină n-ar exista. De fapt, e invers. Desigur, filozofia şi teologia îşi pun întrebări, la care nu se pot găsi răspunsuri verificabile empiric. Ar fi şi inutil să ne întrebam asupra sensului istoriei sau globalizării, dacă procesul ar fi (pre)vizibil. Numai faptul că ne întrebam, dacă istoria are un sens, şi dacă are, care ar putea fi el, ne poate decepţiona. Decepţiile apar când aşteptările nu-s împlinite. Dacă ne întrebam şi azi dacă istoria are un sens sau nu, este rezultatul gânditorilor judeo-creştini. Ei au depăşit resemnarea repetabilităţii din antichitate şi a umplut golul cu speranţă şi credinţă. Omul modern a transformat numai principiile teologice ale istoriei (creaţia, încarnarea, judecata de apoi, mântuirea), în principiile secularizate ale universalităţii şi progresului şi face neîncetat eforturi empirice, care să dovedească unitatea istoriei, globalizarea şi mai ales progresul. Azi credem că mondializarea e un fenomen recent şi nu băgăm de seamă că s-a găsit un răspuns la el încă de la începutul mileniului întâi. De atunci putem explica istoria cu argumetele filozofilor antici sau a creştinilor, sau cu puţin din fiecare. Nimic nou sub soare.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
|
|
|
|