Viorel ROMAN
Abraham. Ce cred musulmanii? (10) 2005-01-19
inapoi
Creştini ca şi mahomedanii au o origine „abrahamică” comună. Creştinii au preluat în Biblia lor întregul canon sacru al părintelui evreilor Abraham, dar şi musulmanii îi sunt urmaşi, pentru ca fiul lui Abraham, Ismael e părintele arabilor. Musulmanilor, al doilea popor ales, i s-a rezervat privilegiul ultimului cuvânt a lui Dumnezeu. Ismael este prezentat în Coran, cum e Isac la evrei şi creştini. Evreii şi creştinii se trag din Abraham, Isac şi Iacob. Ismael nu-i un personaj important în Vechiul Testament, ci este procreat de Abraham cu Hagar după Isac. Totuşi Abraham, tatăl lui Ismael, e primul care s-a supus voinţei divine şi e părintele islamului. Aşa că fiecare nou născut e urmaşul lui Abraham şi implicit musulman, numai apartenenţa la o altă religie îl înstrăinează de unica şi adevărata credinţă mahomedană. Arabii cred că a fi om înseamnă a fi musulman. Islamul se consideră religia ultimului popor ales şi e cronologic şi logic continuarea iudaismului şi creştinismului. Coranul - dictat de Dumnezeu în limba arabă prin intermediul arhanghelul Gabriel lui Mahomed - e ultimul Lui cuvânt şi în acelaşi timp corectura a ceea ce evreii şi creştinii în Tora şi Evanghelie au greşit sau deformat, primi din rea credinţă, ceilalţi din necunoaştere. Bine înţeles ca evreii şi creştinii nu se regăsesc în această tradiţie abrahamică din Coran şi-o refuză. Mahomed nu a fost evreu şi ca urmare nu putea fi predestinat a fi profet al Israelului, iar pentru creştini relevaţia divină se termină cu moartea apostolilor. Coranul contrazice punctele cardinale din cărţile sfinte iudaico-creştine, nu e o continuare teologică a Vechiului şi Noului Testament, ci o construcţie nouă pe baze biblice unde Abraham şi Ismael sunt prezentaţi deformat de versiunea originală. De aceea transformarea textului biblic în Coran generează o nouă concepţie despre Dumnezeu, om, societate, ştiinţă, cu consecinţe majore în sistemul social-politic, ca de exemplu împărţirea lumii în „casa păcii”, acolo unde domneşte islamul, şi „casa războiului”, restul lumii. După Coran valoarea omului nu izvorăşte din libertatea lui de a lua decizii, din calităţile lui etice, din demnitate, ci exclusiv din poziţia lui faţă de islam, cam cum s-a exprimat imamul din Londra după atacul terorist de la gara din Madrid: în lupta împotriva necredincioşilor nu trebuie făcut o diferenţă între militari şi civili, ci numai între musulmani şi nemusulmani. In ciuda tuturor inadvertenţelor, evreii, creştinii şi musulmanii, aparţin totuşi credinţei „abrahamice” într-un singur Dumnezeu atotputernic, în faţa căruia se vor prezenta la Judecata de Apoi cu toţi. Numai cunoaşterea şi înţelegerea felului de a percepe omul şi apoi de a interpreta universul spiritual şi al „celuilalt”, va permite dialogul intercultural şi interreligios, care poate avea loc numai dacă avem curajul să privim în faţă deosebirile şi asemănările, fără a stabili de la început adevărul.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania