Viorel ROMAN
Invazia de stafi 2005-01-05
inapoi
„Însemnări şi mărturisirii despre o altă parte a vieţii”, aşa îşi intitulează Raoul Şorban (90) memoriile în Ed. Meridiane, Buc. 2003, 631 p., 115.000 Lei. Coperta reproduce afişul în trei limbi a expoziţiei pictorilor din Cluj din perioada interbelică a convieţuirii idilice a românilor, maghiarilor, germanilor şi evreilor. In prefaţa „Obligaţia de-a mărturisi” Adrian Păunescu sesizează caracterul „politic incorect” ale cărţii: drama valahilor, evreilor şi ţiganilor din Ardealul ocupat în cel de al doilea război mondial de Regentul Horthy. „Despre teroarea ungurească din Transilvania 1918/19 nu ne prea vorbeşte istoria” (p.48). Masacrele „ilegale” de la Ip şi Trăznea sau „legale”, tineri români carne de tun pe front 1940/44, nu-s subiecte pentru istorici. Pe evreii ajunşi sub unguri în Transilvania gen. Mihai Antonescu îi trata ca pe cetăţeni românii, i-a ajutat. Şorban făcea parte din organizaţia care salva evreii fără foloase materiale şi e din 1987 Cetăţean de onoare al Israelului. Tot aşa cum masacrele maghiarilor sunt cam uitate, pentru că UDMR e la guvernare, tot aşa salvarea evreilor de către Antonescu, episcopul Iuliu Hossu, Şorban etc. sunt azi contraproductive pentru că evreii conduşi de E. Wiesel vor să dovedească cu orice preţ ca valahi lui Antonescu, nu ungurii lui Horthy au ucis evrei. In ciuda tuturora Şorban constată: 400.000 de români expulzaţi din casele lor de armata maghiară; 100.000 români morţi sau dispăruţi pe frontul sovietic; zeci de mii de români morţi în detaşamentele de muncă forţată; din 80.000 de muncitori români împrumutaţi de unguri în străinătate numai 10% s-au întors; din aproape 200.000 de evrei - 30.000 sau salvat prin Constanţa - majoritatea au fost deportaţi, ca mulţi ţigani, în lagărele morţii. În Transilvania ocupată de unguri a dispărut în numai 4 ani 50% din populaţie! Sub ocupaţie sovietică, horthyştii se reciclează în comunişti şi după 1989 în democraţi. Ei sunt tot timpul stăpâni, iar valahul e mereu fără drepturi, desconsiderat chiar şi de cei pe care i-a salvat. Si totuşi Şorban – fiul compozitorului care a compus „Mai am un sigur dor” şi a fost otrăvit din motive politice - nu se lasă intimidat, chiar după ce a fost bătut de legionari, închis de stalinişti, maginalizat de (post)comuniştii lui Iliescu şi mai nou chiar şi de evreii. Nu de toţi, de decenii întreabă fostul rabin şef din Cluj, Moshe Carmilly: „De ce s-a scris şi se vorbeşte atât de puţin despre acţiunea românească de întrajutorare a evreilor?” (p.333) Şorban crede în adevăr şi depune mărturie pentru umanismul românesc. O carte document de excepţie scrisă de ultimul mare martor în viaţă implicat direct în vremea Diktatului de la Viena în lupta contra atrocităţilor maghiare. Merită citită!
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania